Tsipras şi Ponta au trântit leul

E.O.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 iunie 2015

Adrian Mitroi: "Pe termen lung, leul va fi moneda care se va întări"

Leul a ieşit necâştigător din lupta dată zilele trecute cu moneda europeană, un euro ajungând, ieri, să valoreze 4,4894 lei, cel mai înalt nivel din ultimele cinci luni, în raport cu moneda noastră.

Deşi mare parte dintre analişti nu-şi explică întărirea monedei euro în raport cu leul, oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) susţin că evenimentele din Grecia şi tensiunile politice de la noi ar sta la baza evoluţiei cursului euro/leu.

Considerentele BNR vin în condiţiile în care surse bancare nu au văzut o legătură directă între deprecierea leului şi criza financiară din Grecia.

"Şi oficialii europeni, inclusiv reprezentanţii Băncii Centrale Europene (BCE), se întreabă ce se întâmplă cu euro, pentru că nu există nicio explicaţie pentru această evoluţie (n.r. apreciere faţă de alte monede)", ne-a spus economistul Aurelian Dochia, administrator în cadrul BRD Group Societe Generale.

În opinia lui Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, deprecierea leului din ultima perioadă este destul de limitată şi este legată de situaţia din Grecia şi de contextul politic local.

"A avut loc o depreciere, dar nu una spectaculoasă. Probabil că presiunea pe leu se va menţine dacă aceste tensiuni vor continua", ne-a declarat Ionuţ Dumitru.

Economistul Adrian Mitroi, din cadrul CFA România, consideră că leul este moneda care se va aprecia pe termen lung.

Domnia sa ne-a explicat: "Orice active de piaţă emergentă care sunt colaterale într-un fel cu Grecia sunt supuse contagiunii. Ceea ce se întâmplă acum este o întoarcere temporară. Pe termen lung, moneda care se va aprecia este leul, pentru că poziţia noastră macroeconomică este cu totul alta decât cea din ţări precum Turcia sau Grecia. Nu este cazul să ne facem probleme, întrucât cursul valutar nu este remanent. Dobânzile, însă, în momentul în care scad, rămân la un nivel scăzut".

Evoluţia de ieri a leului în raport cu euro este în concordanţă cu evoluţia monezilor din regiune faţă de moneda unică europeană, arată analiştii economici.

Unul dintre pilonii pe care se sprijină, aşadar, întărirea euro, în opiniile unor analişti, este situaţia din Grecia. În ultima perioadă, oficialii greci au avertizat, în mai multe ocazii că, în condiţiile în care nu vor ajunge la un acord cu instituţiile financiare internaţionale, nu vor reuşi să plătească datoriile pe care le au de achitat către acestea.

Oficialii greci au anunţat nu vor prezenta noi propuneri de reformă la reuniunea din această săptămână a miniştrilor de finanţe europeni.

Ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis a declarat că autorităţile elene vor să găsească o soluţie, dar că, pentru ieşirea din impas, creditorii trebuie să ia propunerile Greciei în serios. Premierul grec Alexis Tsipras a spus, zilele trecute, că Republica Elenă este pregătită să "aştepte răbdătoare" până când creditorii internaţionali revin "la realitate" în ceea ce priveşte solicitările pe care le au la greci.

În acest context, oficiali europeni au avertizat că, dacă Grecia nu va prezenta propuneri îmbunătăţite de reformă până joi, şedinţa Eurogroup va fi foarte dură, fiind posibil un ultimatum pentru greci.

Un al doilea pilon de sprijin pentru creşterea euro în raport cu leul ar fi tensiunile politice de la noi, în contextul în care numele premierului Victor Ponta apare în mai multe dosare, oficialul fiind, de altfel, urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Lucrurile sunt f.simple!Bancile grecesti,din Romania,la ordinal bancilor MAME,din Grecia,au transferat catre aceasta tara sume importante de euro,pt. a le astupa "gaurile" create!BNR STIE,dar nu vrea sa ne spuna!Poate este mai bine asa!In curand se va afla adevarul!Cursul urmeaza sao ia in sus,daca nu vor intervene alte "necunoscute"!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb