Actualizare 19:30
Rusia şi Turcia au ajuns la un acord politic pentru continuarea lucrărilor la gazoductul TurkStream şi la proiectul centralei nucleare din Akkuyu, anunţă agenţiile ruseşti de presă, care citează o declaraţie a ministrului turc al Economiei, Nihat Zeybekci, scrie Reuters.
O întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Tayyip Erdogan, care va avea loc la Sankt Petersburg în 9 august, va da "impulsul final" pentru TurkStream, a precizat Zeybekci, care efectuează o vizită la Moscova.
(G.F.)
--------
• Rusia şi Turcia discută reluarea proiectului TurkStream
Rusia şi Turcia au analizat reluarea proiectului gazoductului TurkStream, dar nu s-a luat încă nicio decizie, a afirmat Yury Sentyurin, adjunctul ministrului rus al Energiei, transmite Reuters.
Oficialii de la Moscova şi Ankara vor discuta ridicarea interdicţiei privind importurile de produse alimentare impusă de Rusia după ce un bombardier rusesc Su-24 a fost doborât la 24 noiembrie de către aviaţia turcă, a afirmat astăzi vicepremierul rus Arkady Dvorkovich la întâlnirea cu omologul său turc, Mehmet Simsek.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.07.2016, 21:20)
Turcia a invitat Europa si Sua sa il slabeasca cu sfaturile ca el a ales.