Ultimul tango la Frankfurt

Gata! Pe pieţe nu mai există incertitudini, ci doar perspective luminoase. Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene a anunţat lansarea unui program extins de achiziţie a titlurilor financiare, cu o valoare lunară de 60 de miliarde de euro.

Banii tipăriţi de BCE vor fi utilizaţi, până în septembrie 2016, pentru cumpărarea de titluri ABS (Asset Backed Securities), obligaţiuni garantate şi obligaţiuni guvernamentale. Conform declaraţiilor lui Draghi, 20% din valoarea totală a titlurilor achiziţionate va fi supusă unui regim de "asumare comună a riscului", adică titlurile vor intra direct în bilanţul BCE, iar restul vor fi achiziţii ale băncilor centrale din zona euro.

Scopul este, bineînţeles, impulsionarea inflaţiei din zona euro, astfel încât rata anuală de creştere a preţurilor de consum să se apropie de ţinta de 2%. Dar cum poate fi oprită deflaţia, când toată lumea, nu doar Europa, pare să se angajeze şi mai mult într-un proces de reducere a gradului de leverage?

Achiziţia obligaţiunilor de pe piaţa secundară se va face în cadrul unei "implementări descentralizate", astfel încât riscurile să nu se acumuleze doar în bilanţul BCE, ci şi în bilanţurile băncilor naţionale, deşi Draghi a subliniat, de mai multe ori, că "pierderile sunt ipotetice". Din păcate, aproape toate elementele crizei europene din ultimii ani au fost considerate, odată, ipotetice. Va fi de data aceasta altfel?

Trebuie, pentru că preşedintele BCE a subliniat, de mai multe ori, în cadrul conferinţei de presă care a urmat şedinţei de politică monetară, că nu există niciun Plan B.

Unui jurnalist care dorea să ştie dacă programul QE este ultima măsură de relaxare monetară a BCE, Mario Draghi i-a răspuns printr-un zâmbet.

În ceea ce priveşte raportul dintre achiziţiile de titluri private şi cele guvernamentale, nu există o cifră oficială.

De asemenea, limitele pentru achiziţiile obligaţiunilor guvernamentale au fost definite astfel încât BCE să nu ajungă la o poziţie dominantă pe piaţă pe segmentul maturităţilor aflate în atenţia autorităţii monetare europene, între 2 şi 30 de ani.

Jurnaliştii prezenţi au dorit să ştie şi modul în care au votat membrii conducerii BCE. Unanimitate s-a înregistrat doar în ceea ce priveşte definiţia relaxării cantitative, care este considerată un instrument legitim de politică monetară, adică în perfectă concordanţă cu opinia avocatului general de la Curtea Europeană de Justiţie. Pentru lansarea de ieri a programului s-a înregistrat doar o "largă majoritate".

În ciuda efectelor nesemnificative asupra economiei reale a programelor QE din Japonia şi Statele Unite, Draghi apreciază că în Europa va fi altfel. "Programul va fi eficient şi va conduce la creşterea aşteptărilor inflaţioniste", a declarat preşedintele BCE în cadrul conferinţei de presă.

Mario Draghi este convins că "politica monetară poate crea bazele creşterii economice, dar este nevoie de încredere şi de reforme structurale pentru sustenabilitatea acesteia". În opinia sa, măsurile adoptate de BCE trebuie să conducă la creşterea cererii şi a gradului de utilizare a capacităţilor de producţie.

Toate acestea presupun, desigur, o relansare a apetitului pentru "dezvoltarea prin credit" a companiilor europene. Dar cum rămâne cu supraîndatorarea acestora? Tocmai acesta este motivul pentru care William White, fost economist-şef la BIS (Bank for International Settlements), a avertizat cu privire la ineficienţa programului QE. "Relaxarea cantitativă nu va ajuta deloc, deoarece economia europeană, spre deosebire de cea americană, este susţinută mai ales de companiile mici şi mijlocii, iar acestea se împrumută în special de la bănci şi nu prin emisiuni de obligaţiuni", a declarat White pentru cotidianul britanic The Telegraph.

Chiar şi deprecierea euro va avea un efect pozitiv, prin "stimularea dinamicii exporturilor, care vor beneficia şi de pe urma redresării globale". Redresare globală? Dar nu a operat recent FMI o reducere semnificativă a prognozelor de creştere pentru următorii doi ani?

Întrebat dacă noul program nu va duce la apariţia unor bule speculative pe anumite pieţe, preşedintele BCE a declarat că "nu vedem bule speculative", iar "BCE este în alertă în ceea ce priveşte evaluarea stabilităţii financiare".

Dacă nu sunt bule speculative în Europa, cum poate fi explicată creşterea principalilor indici bursieri până la maximul ultimilor şapte ani, în condiţiile în care euro a ajuns la un minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar? Care sunt aspectele economice fundamentale din spatele avansului bursier, când prognozele pentru economia reală tocmai au fost revizuite în jos?

Cel mai pesimist verdict vine, însă, din partea lui James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor" şi unul dintre experţii care au participat la soluţionarea problemelor generate de colapsul fondului de hedging LTCM, într-o vreme când trilionul nu era numitorul comun al tiparniţelor băncilor centrale.

Rickards a scris, într-un articol de pe site-ul Daily Reckoning, că "următorul colaps financiar a apărut deja pe ecranul radarului şi va fi reprezentat de obligaţiunile cu rating speculativ, utilizate pentru finanţarea pieţelor emergente şi a sectorului energetic". Estimările sale arată că valoarea cumulată a acestor obligaţiuni este de circa 14 trilioane de dolari, iar o rată de default de 10% va conduce la pierderi de şase ori mai mari decât cele din timpul crizei creditelor subprime. Orizontul de timp pentru realizarea scenariului lui Rickards este de doi ani, adică se suprapune aproape exact cu durata programului BCE.

În opinia lui Rickards, cu toate lecţiile oferite de criză, instituţiile de reglementare şi băncile centrale continuă să se "pregătească pentru războaiele trecute" şi ignoră noile semnale de pe pieţe.

Tot pe frontul unui război trecut s-a lansat ieri şi Banca Centrală Europeană, iar zâmbetul larg al lui Mario Draghi reprezintă cel mai bun avertisment că trebuie să ne pregătim un Plan B. Este prea târziu să mai credem că de data aceasta va fi altfel.