Un acord de finanţare externă ar ajuta leul

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 martie 2009

De trei zile leul se depreciază, cursul îndreptându-se spre 4,3 lei/euro

În ultimele zile leul a avut o evoluţie negativă, înregistrând depreciere după depreciere, timp în care economiştii ne-au explicat că un acord de finanţare pentru ţara noastră ar conduce la o apreciere a leului, evitând ca acesta să treacă de nivelul de 4,3 lei/euro.

Leul a pierdut teren în faţa euro pentru a treia şedinţă consecutiv, depreciindu-se cu 0,179% faţă de sfârşitul săptămânii trecute. Cursul afişat de Banca Naţională a României, valabil astăzi, este de 4,2986 lei pentru un euro, astfel că moneda naţională a pierdut 0,77 bani faţă de vineri şi 2,22 bani faţă de acum trei şedinţe (25 februarie).

Dealerii susţin că este posibil ca BNR să fi avut o intervenţie indirectă în piaţă pentru a menţine cursul sub nivelul de 4,3 lei/ euro, prag ce a fost destul de mult protejat de Banca Centrală.

În ultima perioadă, Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a declarat cu mai multe ocazii că deprecierea leului nu are la bază fundamente economice, adăugând faptul că BNR îşi rezervă dreptul de a interveni în piaţă în orice moment.

Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank, ne-a declarat: "Un acord de finanţare externă, indiferent cu ce instituţie, ar îmbunătăţi sentimentul din piaţă şi, cu certitudine, ar avea un impact pozitiv asupra cursului".

De asemenea, şi Nicoale Alexandru Chidesciuc, senior economist la ING Bank România, susţine că un eventual acord cu Fondul Monetar Internaţional ar avea un impact uşor pozitiv asupra cursului. Domnia sa a mai subliniat că "depindem foarte mult de contextul regional, care nu este deloc uşor".

"Pentru moment optimismul nu are cum să existe, existând îngrijorări cu privire la rostogolirea creditelor la la contracţia economiilor din regiune", ne-a mai spus domnul Chidesciuc.

De asemenea, dealerii mai consideră că nivelul ridicat al dobânzilor la depozitele interbancare pentru o zi favorizează moneda ţării noastre deoarece eventualele operaţiuni speculative împotriva leului sunt mai scumpe.

DUPĂ RESPINGEREA PLANULUI DE SALVARE PENTRU REGIUNE

Valutele din Europa emergentă s-au depreciat

Monedele din Europa emergentă s-au depreciat ieri, urmând unei scăderi cu peste 2% a cotaţiei forintului, după ce liderii europeni au refuzat să aprobe un plan de salvare pentru întreaga regiune, în cadrul unui summit de la sfârşitul săptămânii trecute.

Respingerea solicitărilor Ungariei, pentru un plan de 180 miliarde euro de susţinere a regiunii estice, a redus speranţele legate de un acord mai larg care să vizeze întreaga zonă şi care să calmeze neliniştile ce au dezechilibrat unele dintre cele mai stabile economii.

Valutele, creditele şi bursele din Europa Centrală au fost afectate de îngrijorările legate de creşterea economică, de bănci şi de dependenţa de finanţare externă, iar Ungaria şi Letonia au cerut deja ajutor din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Forintul s-a depreciat la 306,1 unităţi per euro, în scădere cu 2,2%, comparativ cu nivelul de la închiderea ultimei şedinţe de tranzacţionare de săptămâna trecută, dar nu a mai ajuns la nivelul minim record de 310 forinţi/euro.

Zlotul s-a depreciat cu 1,5%, la cotaţia de 4,745 zloţi/euro, iar coroana cehească a coborât cu 0,8%, la 28,34 coroane/euro.

Monedele din regiune s-au depreciat până la un nivel minim record anul acesta, ca urmare a datelor economice ce indică o înrăutăţire a situaţiei şi a îngrijorărilor din cauza dependenţei masive a unor state, faţă de creditarea externă.

Ionuţ Dumitru, Raiffeisen Bank: "Un acord de finanţare externă, indiferent cu ce instituţie, ar îmbunătăţi sentimentul din piaţă şi, cu certitudine, ar avea un impact pozitiv asupra cursului".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb