Un bărbat internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală a lovit cu un cuţit o infirmieră şi doi pacienţi

Mina Irina
Miscellanea #Sănătate / 8 aprilie 2017

Un bărbat internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală a lovit cu un cuţit o infirmieră şi doi pacienţi

Un bărbat internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală l-a atacat cu un cuţit pe colegul său de salon, apoi a rănit o infirmieră care a venit să îl liniştească şi o altă pacientă aflat pe holul unităţii sanitare, agresorul fiind imobilizat de bodyguarzi.

Incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 04.30, la Secţia Chirurgie, unde un pacient internat şi-a atacat colegul de salaon cu un cuţit, lovindu-l în zona toracelui, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, Florian Bica.

Bărbatul a atacat apoi o infirmieră care venise să îl liniştească, provocându-i răni la o mână, iar o pacientă aflată pe holul spitalului a fost şi ea rănită cu cuţitut de către agresor, în zona toracică, a precizat Florian Bica.

După ce le-a atacat pe cele trei persoane şi a provocat scandal pe holul Secţiei Chirurgie, bărbatul a fost imobilizat de bodyguarzi.

Infirmiera şi pacienta au răni uşoare, iar bărbatul care are o plagă în zona toracelui a fost dus imediat în sala de operaţii, a mai spus Bica.

Reprezentanţii Spitalului Bagdasar-Arseni au sesizat poliţiştii şi procurorii, care au venit la spital şi l-au audiat pe agresor.

Bărbatul a fost dus, sâmbătă dimineaţă, sub pază, la Spitalul Alexandru Obgregia, au declarat reprezentanţi ai unităţii sanitare.

În urmă cu patru zile, un medic pediatru de la Spitalul "Marie Curie" din Capitală a fost bătut de părinţii unui copil internat cu o afecţiune respiratorie uşoară.

Medicul a fost agresat în cabinetul său, în timp ce le comunica părinţilor copilului că acesta are o afecţiune respiratorie uşoară şi nu se mai impune spitalizarea sa, fiind luat la palme de către tatăl copilului, până când a început să îi curgă sânge din ochi, a declarat, pentru News.ro, medicul Mihaela Bălgrădean, şefa Clinicii Pediatie a spitalului.

La faţa locului a fost chemată Poliţia, iar medicul a făcut plângere penală împotriva tatălui copilului. De asemenea, spitalul a depus, miercuri, o plângere penală pentru agresiune.

Conform prevederilor legale, ameninţarea personalului medical se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă, lovirea sau orice alte acte de violenţă, închisoare de la şase luni la trei ani, vătămarea corporală, închisoare de la şase luni la şase ani, vătămarea corporală gravă, închisoare de la trei la 12 ani.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb