Un cuvînt despre tăcere

Zgomotul se află în antiteză faţă de comunicarea cu sens. Shannon a stabilit o formulă matematică, celebră, capabilă să măsoare entropia ca pierdere de informaţie logică într-un proces de comunicare definit de o bandă de frecvenţe şi de o capacitate stabilită de transport informaţional, specifică unui mediu de comunicare: C = 1/2log(1+P/N). Ciudat, dar ceea ce se întîmplă în societăţile noastre post adevăr, post bunul simţ şi mai ales post responsabilitate politică şi socială este folosirea pe scară largă a zgomotului în locul comunicării cu sens. Toate evenimentele semnificative, cele transformatoare de direcţie şi conţinut ale activităţii sociale, sunt îmbrăcate într-un nor de zgomote şi aşa sunt înfăţişate apoi publicului, prin intermediul mijloacelor comunicării mediatice. Percepţia şi capacitatea socială de înţelegere a acestor evenimente este determinată într-o măsură tot mai mare, dacă nu chiar în totalitate, de modulaţiile efectelor deformatoare pe care zgomotul le produce la receptor, iar nu de conţinutul informaţional care defineşte caracteristicile structurale şi dinamica evenimentului dat. "Strategiile" de emisie, difuziune şi control asupra interacţiunii zgomot-receptor au devenit instrumente performante de manipulare. Nu evenimentul, faptele, conţinutul lor contează, ci caracteristicile norului de zgomote în care sunt învelite şi modul în care acest nor impactează percepţia individuală şi publică. Iar acum, o plimbare prin vasta ogradă cu exemple.

La modul cel mai grosier, exemplificarea poate fi făcută cu unul dintre evenimentele care a rescris istoria noastră recentă, marcînd începutul sfîrşitului pentru regimul ceauşist şi intrarea României pe o curbă nouă a istoriei. Cu bunele şi relele ei, dar nouă, complet nouă faţă de traiectul ultimilor 100 de ani. Mitingul din Piaţa Palatului, 21decembrie 1989. Presupus indestructibila legătură comunicaţională dintre "Lider şi Popor" este brusc şi radical prăbuşită. Vă mai aduceţi aminte cum? Un zgomot greu, încărcat de sugestia unei ameninţări iminente, fizice şi distrugătoare, ca un huruit de tancuri, a acoperit dintr-odată piaţa, difuzat prin megafoanele care pînă atunci transmiteau doar vocea lui Ceauşescu.

A fost suficient pentru ca masa aceea uriaşă de oameni să iasă de sub presupusa vrajă şi ascultare necondiţionată căreia părea iremediabil predestinată. Ceauşescu însuşi rămîne nu doar descumpănit, ci înmărmurit, îngheţat, la propriu şi la figurat! Astăzi, controlul maselor, dar şi al comportamentului individual, prin "zgomot" a ajuns un capitol clasic al manualului de acţiuni psihologice poliţieneşti şi militare, cel puţin acolo unde există suficiente resurse care pot fi dedicate noilor mijloace şi proceduri de acţiune.

Zgomotul care ne interesează, însă, nu este cel fizic, ci acela comunicaţional. Frînturi de fapte, interpretări, reinterpretări, secvenţe necorelate logic rezultate din deconstruirea şi reconstruirea după bunul plac al unor aspecte ale evenimentelor, complet necunoscute receptorului, informaţie nerelevantă îngrămădită de-a valma şi în cantităţi care depăşesc cu mult informaţia cu sens, pură trăncăneală adăugată doar pentru a mări volumul total al zgomotului produs şi difuzat către receptor. De un an şi mai bine România şi societatea ei au de făcut faţă unei probleme medico-sanitare serioase. Cît de serioase, nimeni nu ne-a spus niciodată! De ce oare? Pentru că întreaga "strategie de comunicare" şi măsurile administrativ sociale impuse au fost bazate în principal, dacă nu chiar exclusiv, pe teama indusă populaţiei, iar nu pe capacitatea ei de reacţie raţional-adecvată la tema şi problemele create de ameninţarea materializată ca proces pandemic. Dintr-un motiv care cîndva ar trebui să ne fie explicat, conducătorii noştri politici au stabilit că "frica păzeşte pepenii" este o strategie de manipulare a răspunsului public faţă de pericolele pandemiei covid, mai sigură şi mai eficientă decît oricare alta şi mai ales faţă de cele din gama răspunsurilor raţionale. Un pariu care s-a dovedit pierzător, atunci cînd curba de aşteptare şi de rezistenţă la stres a populaţiei a căzut, în timp ce curba difuziunii pandemice a rămas în creştere!!! Soluţia întreţinerii unei sperieturi mai mari şi tot mai mari, repetată de prea multe ori, fără consecinţe pe măsură, exact ca în celebra poveste "Petrică şi lupul" s-a dovedit contraproductivă pentru cel care a abuzat de ea!!

O faţetă la fel de interesantă a poveştii noastre poate fi găsită căutînd răspunsul la întrebarea "de ce a dispărut presa scrisă în România?". O societate atît de fragilă şi instabilă democratic, care abia se deprinsese cu rolul special al celei de a patra putere în stat. Există o secţiune de explicaţii şi condiţii "economice" care articulează un răspuns suficient de credibil pentru a fi considerat "satisfăcător". Ne-am ocupat şi noi de acesta, în cîteva rînduri. Astăzi, însă, putem privi lucrurile dintr-un unghi cu totul nou, complementar celui economic. Fenomenul, departe de a fi unul local, se regăseşte în toate societăţile post moderne. Răspunsul la întrebarea noastră? Oneroasa dar meticulos proiectata şi realizata distrugere a presei scrise, respectiv înlocuirea ei cu aşa zisa "presă audio vizuală" înseamnă de fapt scoaterea din joc a unui pilon al comunicării destinat "comunicării cu sens" pentru a fi înlocuit, cu totul, de un mijloc de comunicare capabil să producă zgomot în cantităţi de masă şi să îl răspîndească cu impact social infinit mai larg decît ar fi fost vreodată capabilă "manipularea prin presa scrisă". Vedeţi dumneavoastră, nimeni nu poate umple zeci de pagini de tipar cu vorbărie fără sens şi spera în acelaşi timp să vîndă gazeta respectivă zi de zi, în profit, prea multă vreme. Istoria "presei de scandal" stă mărturie, ca tip de ilustraţie la limită, a fenomenului. În schimb, pe canalele de televiziune poţi bate cîmpii 24.7.365 cu speranţa că audienţa nu se prăbuşeste, decît local, ici şi colo şi poate fi remobilizată de un alt subiect "extraordinar", mai precis de un alt raliu al maşinăriilor de zgomote. Dacă avem soluţii? Sigur şi sigure! Tăcerea!!! Eu unul aş impune prin lege aşa ziselor televiziuni de ştiri 24.24 ca timpul total de emisie să fie obligatoriu împărţit în trei regiuni egale, ce trebuie intercalate: cea de vorbărie şi zgomot, cea de ştiri în sensul logic informativ şi cea de linişte. Totală şi absolută. Iar dacă se îndoieşte cineva de efectul binefăcător al tăcerii, suficient este să spunem că în toate, dar absolut toate "strategiile" de creştere spirituală, prezente în marile religii ale lumii şi istoriei, de la creştinism, la budism şi de la hinduism, la zoroastrism, stăpînirea şi folosirea tăcerii are valenţe esenţiale, curative şi de şlefuire a măiestriei, respectiv de ridicare pe trepte spirituale superioare!!