Orange România anunţă cea mai nouă numire din cadrul planului de evoluţie a echipei europene de conducere a grupului Orange. Începând cu 1 mai 2016, Adela Guédon va fi noul director financiar al companiei, preluând funcţia de la Diego Martinez Lopez, care va deveni Chief Financial Officer la Orange Spania.
"Cu 18 ani de carieră în domeniul financiar, Adela Guédon are o experienţă vastă pe piaţa europeană de telecomunicaţii şi pe cea românească în particular. Şi-a început cariera la Orange România în 1997, unde a evoluat în scurt timp de la Junior Accountant până la Corporate Finance Director, devenind cel mai tânăr membru al Comitetului Executiv al companiei.
De naţionalitate româno-franceză, Adela şi-a lărgit constant aria de expertiză deţinând diferite roluri în grupul Orange. În 2007 a preluat prima funcţie internaţională - Chief Financial Officer la Orange Moldova, unde a jucat un rol semnificativ în conducerea programelor de eficientizare, în dezvoltarea şi implementarea strategiei pentru achiziţia şi integrarea cu succes a unui furnizor de servicii de internet. În prezent, Adela este Controller al diviziei europene a grupului Orange, rol din care supervizează echipa internaţională de controlling şi activităţi din şapte ţări europene", arată un comunicat al companiei, remis redacţiei.