"Un nou tip de sapiens populează planeta"

Massimiliano Cannata: Domnule profesor Benanti, ce mai trebuie să cunoaştem despre inteligenţa artificială astfel încât să depăşim sentimentele actuale de frică şi uimire care predomină în diferite contexe sociale?

Paolo Benanti: Aş dori să privim acest subiect din altă perspectivă. Ce observăm astăzi în societate nu este atât un sentiment de frică, ci mai degrabă unul de nelinişte, generat de des­coperirea unui nou "instrument". Poate că este neobişnuit ca un simplu ins­trument să fie cauza acestei nelinişti, dar nu este prima dată când acest lucru se întamplă. Odată cu invenţia lentilelor convexe în secolul al XVI-lea, au apărut două instrumente extrem de puternice: telescopul şi microscopul. Primul ne-a oferit posibilitatea să investigăm nivelul macro al existenţei noastre, iar al doilea nivelul micro. Din acel moment s-a modificat pentru totdeauna ceea ce cunoşteam despre univers, am înţeles că Pământul nu mai este centrul sistemului solar şi că suntem alcătuiţi dintr-un număr infinit de celule.

Massimiliano Cannata: Putem spune că în faza actuală a istoriei asistăm la o revoluţie asemănătoare a modernităţii?

Paolo Benanti: Sunt multe asemănări. Există un PC care procesează informaţii, generează un nou ins­trument numit macroscop, instrument care ne permite să studiem cele mai complexe aspecte ale exis­tenţei.

Inteligenţa artificială, operând cu cantităţi imense de date, este în prezent o garnizoană esenţială pentru extinderea scopului cunoaşterii noastre.

Ce se petrece în acest moment în diversele domenii de studiu ne oferă o perspectivă asupra extinderii limitelor cunoaşterii.

Massimiliano Cannata: Ne puteţi oferi câteva exemple?

Paolo Benanti: Neuroştiinţele, ale căror tehnologii extrem de avansate au demonstrat că existenţa noas­tră se bazează pe un ecosistem de relaţii neuronale complexe, dar şi ştiinţele economice şi ale ingineriei folosesc analiza unor cantităţi imense de informaţii pentru realizarea investigaţiilor lor asupra realităţii. Aşadar, este necesar să conştientizăm că ne aflăm într-o fază de schimbare de epocă, care, aşa cum am menţionat anterior, determină apariţia unei nelinişti asemănătoare celei experimentate la începuturile modernităţii.

Massimiliano Cannata: Cum ar trebui abordată o astfel de schimbare radicală?

Paolo Benanti: Transformările curente nu sunt negative, ele nu trebuie însă privite cu teamă, dar nici fără a ne întrebuinţa spiritul critic. Aşa cum se spune, este inutil să încerci să opreşti vântul cu mâinile goale. Dar, ca fiinţe înzestrate cu inteligenţă şi raţiune, ne putem folosi de discernământ pentru a ne permite să îmbrăţişăm oportunităţile apărute în cadrul universului aflat în schimbare. Roboţii au o cunoaştere mai avansată decât a noastră?

Massimiliano Cannata: Când vorbim despre maşini inteligente ne referim la ele ca la nişte "monştri" care vor şti mai multe despre ei înşişi decât ştim noi şi care ne vor conduce?

Paolo Benanti: Acest subiect este foarte sensibil şi trebuie să fim de acord cu toţii asupra lui. Acum şaptezeci de mii de ani când ne-am mutat din Africa pentru a trăi în diversele latitudini ale Pământului, comportamentul nostru era extrem de diferit de cel al multor animale. Dacă un mamut s-ar fi mutat din stepele siberiene în Africa sau Asia, înainte de a se aventura în această nouă etapă din istoria sa evoluţionară, ar fi trebuit şi să aştepte evoluţia sa către un nou specimen de mamut fără acea blană extrem de groasă. Omul însă nu a fost nevoit să aştepte nimic, el de la început a fost pregătit şi echipat cu instrumentele potrivite pentru lunga sa călătorie către progres. Cu alte cuvinte, ceea ce pentru unele fiinţe vii este limitat la nivel de ADN, pentru noi este ceva liber şi permite utilizarea inteligentă a artefactelor tehnologice. Acest artefact tehnologic este acea "urmă" care ne permite să populăm lumea, sau, alt­fel spus, este o modalitate importantă de manifestare a umanităţii.

Massimiliano Cannata: Nu sunteţi însă de părere că aceste "instrumente" puse la dispoziţie de către sistemele telematice sunt totuşi diferite de instrumentele din trecut?

Paolo Benanti: Este adevărat. A exis­tat o vreme în care un artefact era acel instrument legat de mână. A urmat revoluţia industrială şi apoi au apărut maşinile, care programate şi ghidate de om pot efectua diverse operaţiuni fără să obosească vreodată.

Massimiliano Cannata: AI-ul reprezintă un pas înaintea civilizaţiei maşinilor?

Paolo Benanti: În mod sigur da. Aceste maşini la care faci referire în acest moment nu mai sunt doar nişte sisteme pe care le progrămăm, ci le învăţăm să realizeze anumite operaţiuni. Vorbesc aici despre AI şi machine learning. Revoluţia despre care tot vorbim se referă la faptul că până acum am crezut că învăţarea reprezintă un prerogativ exclusiv uman. Avem de-a face astfel cu un nou tip de "sapiens" care trăieşte pe planetă, iar provocarea este să înţelegem aceste maşini.

Massimiliano Cannata: În acest context intervine problema înţelegerii fizionomiei acestor noi specii. La ce nivel ne aflăm pe acest subiect?

Paolo Benanti: Aceasta este problema cu care ne confruntăm. Când vorbim despre "maşina sapiens" avem în vedere acel sentiment al oamenilor că nu mai sunt singurii capabili să realizeze lucruri inteligente pe Pământ. Trebuie să ne obişnuim cu acest salt epistemiologic care până în acest moment s-a evidenţiat atât de limpede şi puternic. Corelaţia dintre cantităţile imense de informaţii şi capacitatea unui PC de-a le înţelege a deschis orizonturi inimaginabile.

Massimiliano Cannata: Aşadar au inginerii şi specialiştii în calculatoare un avantaj clar în acest domeniu? Ei sunt cei care se descurcă cu uşurinţă în acest hăţiş de coduri şi informaţii...

Paolo Benanti: Este parţial adevărat că paradigma despre care dis­cutăm pare că are la bază cunoştinţele inginereşti. Însă îmi vine în minte o veche zicală a lui Heraclit care spunea că oracolul din Delphi nici nu vorbea, nici nu tăcea, el pur şi simplu însemna.

Massimiliano Cannata: Puteţi explica această afirmaţie pentru cei mai puţin familiarizaţi cu mitul şi cu istoria religiilor?

Paolo Benanti: În termeni contemporani înseamnă că putem interacţiona cu aceste calculatoare care se hrănesc cu date prin intermediul lucrului cu algoritmi. Şi, ca să păs­trăm analogia, putem vedea aceste maşini ca pe zeităţi capabile să emită nişte "profeţii oraculare" cu privire la realitate.

Massimiliano Cannata: Să nu uităm însă că omului îi rămâne ca prerogativ exclusiv capacitatea hermenautică. Să fie aceasta singura noastră speranţă de supravieţuire?

Paolo Benanti: Aşa este. Maşinile inteligente nu trebuie să intre într-o competiţie darwiniană cu omul, ele trebuie să devină aliatul acestuia.

• Guvernarea AI

Massimiliano Cannata: Un alt subiect interesant al eseului este cel al guvernării AI. Cui ar trebui să îi fie încredinţată această activitate delicată şi ce structură ar trebui să aibă?

Paolo Benanti: Guvernarea reprezintă translaţia contemporană a unui proces străvechi. Tradiţia vestică pe care ne întemeiem datează din vremea "polis-ului" ca modalitate de organizare a societăţii. Piaţa este punctul central, locul în care diverşii membri ai societăţii se întâlnesc pentru a discuta binele comun. Astfel, pornind de la acest raţionament, trebuie menţionat că o guvernare bună în domeniul AI nu va fi realizată atunci când directivele vin de sus în jos. Vor trebui create spaţii în care oamenii competenţi vor încerca să combine progresul tehnologic cu dezvoltarea efectivă a comunităţii administrate. Pe scurt, trebuie să ne imaginăm existenţa unei agora des­chisă în cadrul căreia inteligenţa colectivă va gestiona avansul tehnologic copleşitor din această perioadă istorică întru binele comun.

Massimiliano Cannata: Tehnologii umanizate. Un proiect sau mai degrabă o simplă dorinţă?

Paolo Benanti: Când discutăm des­pre RenAissance (scris în engleză chiar cu litera A de tipar) vrem să subliniem tentativa de a îndepărta informaţia din centrul societăţii digitale pentru a întări rolul principal al omului, aşa cum tocmai s-a întâmplat în ultimul sezon al umanismului.

Massimiliano Cannata: Jocul aptitudinilor şi al cunoştinţelor revine cu aroganţă întotdeauna. Un studiu realizat de Fondazione Poste şi Universitatea Oxford are ca subiect principal lipsa competenţelor. De ce fel de profiluri vom avea nevoie pentru a putea funcţiona în această lume complexă?

Paolo Benanti: Există probleme la nivel de educaţie şi formare. Omul trebuie să aibă din nou capacitatea de a decoda ce se întâmplă. Planul de învăţământ din domeniul umanist trebuie actualizat astfel încât oamenii să aibă capacitatea de a interpreta această modificare epis­temiologică şi de a folosi aptitudinile tehnice care permit să înţelegem ce se întâmplă la nivelul acestor "cutii" care sunt algoritmii. Atât timp cât ne vom raporta la algoritmi ca la nişte cutii negre, ei vor decide pentru noi. Pe scurt, noile competenţe trebuie să ne permită transformarea acestor cutii negre în unele transparente.

• Afacerile, faţă în faţă cu cea de-a patra revoluţie

Massimiliano Cannata: Un alt aspect pe care trebuie să îl înţelegem este în ce măsură lumea muncii este pregătită pentru impactul pe care îl va avea "a patra revoluţie". În timp ce sindicatele şi companiile încă încearcă să înţeleagă aceste schimbări, doctrina socială a luat deja o poziţie asupra subiectului protecţiei drepturilor omului şi ale muncitorilor. Poate Papa Francisc să aibă un rol de "înlocuitor"?

Paolo Benanti: Există o cultură ecleziastică ce îşi propune să aibă un rol de "fermentaţie" la nivelul întregii societăţi. Se pune problema sensului acestor subiecte esenţiale care au nevoie de reflecţie socială şi teologică. Mi se pare atât legitim, cât şi necesar ca implicarea Papei să meargă în această direcţie.

Massimiliano Cannata: Etica şi dezvoltarea tehnologică. Emanuele Severino subliniază în ultimele sale scrieri anumite îngrijorări. Sunt acestea nefondate?

Paolo Benanti: Severion are totuşi o poziţie prea tranşantă. De fapt, noi cunoaştem că tehnologia nu înseamnă doar o voinţă oarbă de a conduce, ci are şi un set de răspunsuri pentru întrebările pe care omul şi le pune cu privire la realitatea înconjurătoare. În trecut, când omul s-a simţit ameninţat de realitate a inventat instrumentul numit puşcă. Acea puşcă nu este doar un instrument ofensiv, ci şi unul hermeneutic, care mă determină să împart lumea în prieteni şi duşmani. Şi aici intervine artefactul tehnologic, ca răspuns al unei întrebări legate de realitate. Doar dacă sunt conştient de acea întrebare care stă la baza artefactului pot avea o relaţie etică cu acesta. A defini un cod etic înseamnă: cererea de la producător la consumator să fie în permanenţă rezonanţă, astfel încât să fie sufocată de indiferenţă şi superficialitate.

Massimiliano Cannata: Vă mulţumesc!