Una vorbim şi alta fumăm

Bîrfa literară, cu bătaie politică, atribuia zicerea lui Arghezi. O săgeată "colegială" aruncată spre Sadoveanu, aşa, ca între fumători înrăiţi, la vremea cînd ultimul trecuse prompt şi fără scrupule în tabăra proletcultistă. El, marele "boier", îşi pusese pe umeri, peste haina ultra-privilegiilor de care se bucura în regimul puterii sovietelor, coborît de pe tancuri şi la Bucureşti, salopeta de slujitor al proletariatului internaţional şi al clasei muncitoare, locale. Arghezi, nici el chiar uşă de biserică, rămăsese totuşi la "Naţionale". Sadoveanu, la "Kent". Aşa, deci, coane, una vorbim şi alta fumăm! O tempora o mores!

Timpurile au trecut şi trec, moravurile şi năravurile, pe la noi, însă, par să fie ca pietrele de rîu. Rămîn! Cui nu-i place, să trăiască bine? Iar, dacă pentru asta trebuie să-i vinzi pe alţii, uneori chiar pe prieteni sau rude de un sînge cu tine, să-ţi vinzi credinţa, sufletul, ţara, să te faci coadă de topor pentru ăi de-au venit să taie "pădurea", ce mai contează?! Ţie să-ţi fie bine! Te uiţi în jur şi bagi seama că moravurile şi timpurile, de fapt, nu se despart niciodată.

Aceleaşi moravuri şi năravuri cheamă, într-un fel, timpuri cam de acelaşi fel. Şi reciproc. Iar dacă nu le cheamă le reînvie, cumva. Desigur, ar fi cu totul exagerat să susţii că singura ţară în care politicienii "una vorbesc şi alta fumează" ar fi România. Astăzi, fenomenul este universal. În România, însă, el are "un ceva" special. O glazură de ridicol şi abject care îi dă un specific local inconfundabil. Caragiale l-a analizat spectral şi l-a pus în teatrul său, unde stă nemuritor şi azi. În politică, lucrurile acestea se văd parcă mai bine şi mai uşor. "Nu ne vindem ţara"? Ei, aş, ce-şti, copil! Păi, cum să n-o vinzi, cînd ăsta a fost certificatul de investiţie cel mai sigur şi cu dobîndă astronomică pentru politicianul României post-decembriste, de oricare culoare şi partid. Furia "reformelor" n-a părăsit propaganda politică din România, nici un moment. Ea e cozonacul politicianului post-decembrist şi astăzi. Doar că în spatele aşa ziselor reforme n-a fost nimic alta decît regula "de trei simplă": ia cît poţi pentru tine şi ai tăi, iar ce nu poţi lua, distruge ca să nu ia alţii; dă tainul găştii care te susţine, ca să se simtă că ştii "tabla împărţirii", să-i ai la mînă şi să te mai susţină şi mîine; dă cu vîrf şi îndesat haraciul la "Înalta Poartă" să-ţi trimită ăia firmanul de domnie încă o tură, iar nu gîdele cu porunca de mazilire. La noi, una vorbim şi alta fumăm, a ajuns politică oficială de stat. Nu vă mai bat capul că vorbele iohannesciene despre România bine educată, respectiv balamucul în care a fost transformat ceea ce a mai rămas din învăţămîntul nostru public. Restul este analfabetism de toate felurile şi nuanţele, plus "performanţe" mai jos de genunchiul broaştei. Cu excepţia, desigur, ale celor pe care le văd doar inşii fără de ştiinţă şi chemare ajunşi miniştri la învăţămînt şi pe care nu obosesc să le anunţe naţiei la televizor, cam la două zile o dată. Mai peste tot, la fel. În vorbe, avem autostrăzi, drumuri, poduri, şosele şi tot ceea ce mai doriţi dumneavoastră, cînd vă suiţi la volanul maşinii. În realitate avem gropi pînă şi în gropile din asfalt, cam la fiecare doi, trei metri şi facem, pe oriunde am lua-o, vreo 14-15 ore dintr-o parte în alta a României. Asta, dacă încălcăm legea circulaţiei mai bine de două treimi din timp şi din drum. Alfel, facem două zile. Despre trenuri nu mai vorbim, ele s-au întors cuminţi înainte de secolul al XVIII-lea, ca viteză de deplasare, siguranţă şi condiţii de transport. Nu punem la socoteală excepţii de soiul "Orient Express", că atunci s-a dus dracului rapiţa!! Atunci, da! Acum, nici să dai cu tunul! Dacă te iei după vorbele guvernanţilor, economia creşte, investiţiile cresc, salariile cresc, pensiile cresc, compensaţiile cresc şi ele, bani sunt cu ghiotura pentru cele mai măreţe programe de infrastructură, structură şi supra-structură, agricultura duduie, exporturile înfloresc şi drumul pînă la "noi culmi de dezvoltare capitalistă multilaterală" e ca şi încheiat. Acolo suntem....mai e doar la un colţ! În realitate, şomajul creşte mai abitir ca pîinea pusă la dospit, salariile se topesc sub dogoarea inflaţiei, economiile populaţiei la fel, puterea de cumpărare se duce în jos pe tobogan şi nimic nu pare că o mai poate opri, timp în care preţurile s-au urcat majestuos la ceruri, începînd, desigur cu cele din energie, carburanţi, gaz şi terminînd cu cele din servicii şi bunurile de lungă folosinţă. În vorbe avem şi educaţie şi sănătate, şi servicii publice de calitate şi transport şi cultură şi mai de toate. În realitate avem analfabeţi şi oameni care mor cu zile ducînd cu ei în groapă nu doar speranţa de viaţă a locuitorului carpato-danubiano-pontic, ci şi scorul general al populaţiei României, avem servicii plătite astronomic de o calitate sub orice critică. Cît despre cultură... nici aia a porumbului nu stă prea bine! Ce să mai spunem de cultura artistică. Am oficializat în schimb manelele nu doar la nunţi, botezuri şi înmormîntări, cît de cît simandicoase, ci şi la Ateneu. Iar cînd spun manele nu mă refer la un aşa zis gen muzical anume, ci la tot ceea ce se cheamă subcultură şi "cultură de gang".

"Una zicem şi alta fumăm" este o lume răsturnată. O lume cu capul în jos şi cracii în sus. Disfuncţională, hidoasă. De ce, oare, o preferăm celei cu piciorele pe pămînt şi capul pe umeri? Iaca, misterul! Ba, nu-i nici un mister. E doar lumea şarlatanilor ajunşi stăpîni, puşi să prostească şi să fure pe toată lumea, să strice şi să semene distrugere, doar ca să le fie lor bine, fără să facă nimic folositor pentru ceilalţi. Dimpotrivă!