Unilever a finalizat achiziţia Betty Ice

T.T.
Companii / 1 noiembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Unilever anunţă că achiziţia Betty Ice a fost finalizată, după semnarea acordului celor două părţi, în ianuarie 2018. Consiliul Concurenţei din România a aprobat acordul în baza angajamentelor asumate, iar Betty Ice a devenit cel mai nou membru al familiei Unilever, conform unui comunicat al Unilever remis, astăzi, Redacţiei noastre.

Divizia de îngheţată din cadrul Unilever România şi Betty Ice vor opera împreună, combinând viziunea şi capacităţile globale ale Unilever cu expertiza şi know-how-ul local al Betty Ice. Scopul este acela de a construi o afacere mai bună, capabilă să pună la dispoziţia consumatorului român un portofoliu de produse care să satisfacă aşteptările fiecărui segment în parte, atât din punct de vedere al preţului, cât şi cel al gusturilor. Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, va continua să conducă această afacere în calitate de General Manager al companiei.

"Achiziţia s-a încheiat şi suntem bucuroşi să întâmpinăm brandul Betty Ice în familia noastră. Schimbările pe care le-am agreat cu Consiliul Concurenţei vor avea impact asupra afacerii noastre, însă misiunea noastră este de a ne servi consumatorii, astfel că vom respecta decizia şi ne vom concentra pe planul nostru de creştere sustenabilă. Alăturarea echipelor noastre este parte din obiectivul nostru de a oferi îngheţată de cea mai bună calitate fiecărui român.", a precizat James Simmons, Managing Director Unilever South Central Europe.

Vasile Armenean, General Manager Betty Ice, a adăugat: "Astăzi este o zi importantă în istoria Betty Ice. Suntem mândri că o marcă de îngheţată românească s-a alăturat portofoliului unui lider global pe acest segment. Moştenirea noastră şi viziunea Unilever sunt o potrivire perfectă pentru a asigura viitorul brandului Betty Ice."

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb