UPDATE Toni Greblă a demisionat de la CCR

F.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 4 februarie 2015

Toni Greblă a demisionat de la CCR

Acesta poate fi arestat în dosarul în care este anchetat

CCR denunţă presiuni asupra instituţiei privind demisia

Acuzaţiile au fost extinse cu favorizarea făptuitorului şi folosirea de informaţii nedestinate publicităţii

---------

Actualizare 15:30 Niţu a cerut Senatului declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului de arest

Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Tiberiu Niţu, a solicitat Biroului permanent al Senatului declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului necesar pentru arestarea şi trimiterea în judecată a inculpatului Toni Greblă.

"În conformitate cu prevederile art. 66 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Biroului permanent al Senatului României declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului necesar pentru arestarea şi trimiterea în judecată a inculpatului GREBLĂ TONI, judecător la Curtea Constituţională a României, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate), favorizarea făptuitorului, folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite", arată un comunicat emis de Ministerul Public.

(A.C.)

---------

Actualizare 15:12 Greblă: "Am demisionat, pentru a nu fragiliza şi mai mult activitatea CCR"

Toni Greblă a declarat, în urmă cu puţin timp, că a demisionat "pentru a nu fragiliza şi mai mult activitatea Curţii Constituţionale a României", precizând că nu a devalizat bani publici şi că, în decizia sa, nu a fost influenţat de niciun coleg.

Domnia sa a afirmat: "Am decis că este mai bine, pentru a nu fragiliza şi mai mult activitatea Curţii Constituţionale a României. Sunt un om responsabil. Înţeleg ce dificultăţi ar fi intervenit în perioada următoare dacă nu aş fi luat această decizie".

Toni Greblă a reclamat faptul că acuzaţiile ce i-au fost aduse în spaţiul public i-au creat un prejudiciu de imagine.

"Acuzaţiile aduse în spaţiul public, înainte ca eu să le cunosc, mi-au creat un prejudiciu de imagine. Nu am devalizat banul public, nu sunt prejudicii însemnate în dosar", a spus Greblă.

Judecătorul demisionar a mai afirmat că, în decizia luată astăzi, nu a fost influenţat de niciun coleg din CCR şi nu a influenţat nimeni presiuni directe asupra sa.

(V.B.)

---

Actualizare 14:57

Toni Greblă şi-a dat, astăzi, demisia din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României (CCR), după discuţii cu colegii, potrivit unui comunicat emis de CCR.

Din acest moment, magistratul poate fi arestat în dosarul de corupţie în care este cercetat.

"Astăzi, 4 februarie 2015, domnul Toni GREBLĂ s-a prezentat la sediul Curţii Constituţionale şi a comunicat Plenului decizia de a demisiona din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Plenul Curţii Constituţionale a luat act de decizia sa, iar Preşedintele Curţii Constituţionale a constatat, în temeiul art.67 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale al domnului Toni GREBLĂ", arată sursa citată.

Curtea constată că actul demisiei a survenit pe fondul presiunilor exercitate asupra instanţei constituţionale în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea fundamentală, potrivit comunicatului.

"În acest context, Curtea Constituţională subliniază necesitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie, a respectării tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale în activitatea de urmărire penală, precum şi a respectării dreptului la imagine a persoanei, ca expresie a principiilor consacrate la art.1 alin.(3) şi art.23 alin.(11) din Constituţie", notează comunicarea.

(Valentin Busuioc)

--------------------

Actualizare 12:26 Greblă, despre acuzele care i se aduc: "Nu pot să mă dezic"

Greblă neagă că ar fi fost făcut un denunţ împotriva sa

Judecătorul CCR Toni Greblă a declarat, azi, la ieşirea de la DNA că acuzele care i se aduc ţin de comportamentul său de care nu se poate dezice.

El a subliniat că ancheta va continua şi are încredere că aceasta va fi imparţială.

"Domnul procuror a zis că ancheta trebuie să continue, eu sunt convins că voi avea o anchetă imparţială. Voi medita la activitatea mea anterioară. Sun în concediu, nu voi participa la activităţile CCR ca să contribui la fragilizarea imaginii instituţiei. Eu nu am delapidat, nu am băgat mâna în bani publici - acuzele care mi se aduc ţin de un anumit comportament, mi l-am asumat, nu pot să mă dezic de el", a spus Greblă.

El a mai precizat că nu a fost făcut un denunţ împotriva sa, cu atât mai puţin din partea domnului Hrebenciuc.

Toni Greblă a evitat să dea un răspuns concret privind o eventuală demisie de la CCR, însă a precizat că va face tot ceea ce trebuie să facă un judecător CCR în situaţia sa.

(Alexandru Costea)

--------------------

Actualizare 09:45 Toni Greblă, audiat din nou la DNA

Judecătorul CCR Toni Greblă a ajuns în acestă dimineaţă din nou la DNA, pentru a vedea acuzaţiile care i se aduc, în condiţiile în care marţi au apărut în presă mai multe informaţii din dosarul său.

"Ieri, din păcate, am văzut în spaţiul public detalii din dosar care nu mi-au fost aduse la cunoştinţă. Am venit să văd de ce sunt acuzat. Am impresia că judecarea mea a început în spaţiul public încă de ieri", a declarat judecătorul la intrarea în sediul DNA.

---

Procurorii anticorupţie au extins acuzaţiile în cazul judecătorului constituţional Toni Greblă şi au cerut, ieri, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea lui în judecată. Judecătorul l-ar fi favorizat pe patronul Ultex, urmărit penal, căruia i-ar fi promis că îl va anunţa dacă este vreun "pericol".

Procurorii DNA îl acuză pe Toni Greblă, pe lângă săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat, şi de favorizarea făptuitorului şi folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit anchetatorilor, judecătorul de la Curtea Constituţională, în cadrul unei întâlniri directe cu patronul Ultex, Vasile Niţescu, suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la DNA, "i-a întărit convingerea că, în cazul în care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urmă, va afla acest lucru şi îi va comunica, lăsându-l să creadă că are influenţă pentru a obţine aceste informaţii de la organele judiciare".

"Pornind de la întâlnirea din 2 octombrie 2014 dintre numitul Niţescu Vasile, judecătorul de Curte Constituţională Toni Greblă şi omul de afaceri Prundianu Mihai, pe parcursul căreia judecătorul i-ar fi promis lui Niţescu Vasile (care avea calitatea de suspect într-o cauză penală) că, în cazul în care din ancheta desfăşurată în acea cauză ar rezulta «un pericol», va afla acel lucru şi i-l va spune: «Dacă e un pericol, îţi aflu, îţi spun eu» ", reiese din referatul procurorilor anticorupţie, transmis Senatului, cu solicitarea de avizare a arestării preventive a lui Greblă.

Potrivit Mediafax, activitatea "continuă şi neîntreruptă" a lui Toni Greblă denotă "stăruinţa infracţională a acestuia în a obţine foloase necuvenite din promisiunea traficării influenţei pe lângă diferiţi funcţionari publici în favoarea intereselor economice ale societăţilor economice controlate de Bîrcină Ion şi prin efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia". Procurorii susţin că judecătorul Curţii Constituţionale a încercat prin toate mijloacele să ascundă interesele sale reale, trecând chiar şi peste obligaţia de a depune "o declaraţie de avere şi de interese conformă cu realitatea".

Procurorii DNA au cerut, marţi, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.

Toni Greblă a comentat: "Nu mă aşteptam să se întâmple acest lucru. Credeam că voi avea parte de o urmărire penală echitabilă şi fără excese. Dar cum suntem într-o campanie permanentă, trebuie să existe şi pagube colaterale".

Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, finul lui Toni Greblă şi administratorul mai multor firme, deputatul PSD Iulian Iancu, membru în Consilul Naţional al PSD, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

DNA spune că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetăţean turc, Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetăţeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Cei cinci ar fi constituit un grup infracţional organizat pentru a exporta, prin Turcia, produse agro-alimentare către Federaţia Rusia, în ciuda embargoului institutit de aceasta pentru marfa din UE.

Greblă către Ciurel: "O să am grijă să fii terminat"

Toni Greblă l-ar fi ameninţat pe Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), întrucât nu era de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bârcină, care avea datorii la CEO, Greblă spunându-i că nu îl va uita şi că va avea grijă să fie "terminat".

Laurenţiu Ciurel le-a povestit procurorilor anticorupţie că, în 2008, Toni Greblă i-a reproşat faptul că nu este de acord cu compensarea propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină, care avea o datorie iniţială de 10 milione de lei la CEO şi, ulterior, de aproape 6,3 milioane de lei, se arată în referatul prin care DNA solicită avizarea arestării judecătorului constituţional.

Compensarea susţinută de Greblă privea "stingerea creanţei cu un teren supraevaluat şi aparatură electronică inutilă societăţii".

"Urmarea refuzului explicit, în anul 2013, Toni Greblă, pe holurile prefecturii Gorj, s-a întâlnit cu Laurenţiu Ciurel, pe care l-a ameninţat în mod direct", conform referatului DNA.

Astfel, Ciurel a povestit cum, la acea întâlnire de la Prefectura Gorj, au fost prezenţi toţi parlamentarii din judeţ, întâlnirea fiind convocată de directorul CEO, după ce Toni Greblă a spus într-o conferinţă de presă că CEO va intra în insolvenţă în următoarele două luni.

"Am considerat această declaraţie iresponsabilă, în contextul în care complexul era la început de drum şi avea mari probleme cu băncile. Practic, declaraţia lui Toni Greblă decredibiliza noul proiect Complexul Energetic Oltenia, abia creat. În acest context, a fost prezent şi Toni Greblă, alături de alţi parlamentari de Gorj şi alte oficialităţi ale judeţului. În fapt, în timpul şedinţei m-am contrazis cu Toni Greblă, una dintre contraziceri privind rolul liderului de sindicat Condescu Marin, care era susţinut în mod public de Toni Greblă. Eu îi reproşam lui Condescu amestecul în activitatea administraţiei şi presiunea continuă de a pune directori în tot felul de funcţii sau alte persoane", a spus Laurenţiu Ciurel în faţa procurorilor.

La un moment dat, susţine directorul CEO, şi el şi Toni Greblă au părăsit sala şi s-au reîntâlnit pe holul Prefecturii Gorj. "Foarte nervos, Toni Greblă mi-a spus textual, citez din memorie: «Oameni ca tine n-o să-i uit niciodată şi o să am grijă să fii terminat!». I-am răspuns: «Aveţi intenţia să mă ameninţaţi direct?», la care Toni Greblă mi-a spus: «Nu este o ameninţare, este doar un avertisment!». Între cele două momente (respectiv momentul de refuz al compensării susţinute de Toni Greblă şi momentul ameninţării mele pe holul prefecturii) există o strânsă legătură, în opinia mea", conform declaraţiei citate.

Mai mult decât atât, Laurenţiu Ciurel, le-a zis anchetatorilor, că, între 2009 şi 2012, a fost nevoit să plece din sistemul energetic de stat către domeniul privat deoarece "nu era agreat de Toni Greblă şi Condescu Marin, cei doi practic controlând numirile în funcţie ale tuturor directorilor din sistemul energetic şi minier".

"Era de notorietate faptul că asocierea Condescu Marin - Toni Greblă făcea numirile acestor directori în biroul de parlamentar al lui Toni Greblă", a spus Ciurel.

Zegrean: "Solicitarea arestării nu schimbă situaţia lui Toni Greblă"

Preşedintele Curţii Constituţionale, judecătorul Augustin Zegrean, a declarat, ieri, că situaţia lui Toni Greblă nu s-a schimbat odată cu solicitarea avizării arestării lui, acesta din urmă putând fi suspendat doar dacă fi trimis în judecată: "Solicitarea arestării nu schimbă situaţia pentru că, numai în ca cazul în care va fi trimis în judecată, el va fi suspendat din funcţia de judecător. (...) Nu avem nicio posibilitate. Am discutat cu colegii şi acum, am analizat. Nu avem ce să facem noi. Soluţia este până la urmă la dumnealui dacă îşi dă demisia sau nu şi-o dă".

Preşedintele CC a mai spus că Toni Greblă nu şi-a anunţat intenţia de a demisiona şi că a discutat cu acesta care i-a spus că este uimit şi că nu a făcut faptele de care îl acuză procurorii.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb