VALERIU GHEORGHIŢĂ: ''Peste 261.000 de persoane din mediul rural au fost vaccinate prin medicii de familie, centre şi echipe mobile''

G.U.
Miscellanea / 20 iulie 2021

''Peste 261.000 de persoane din mediul rural au fost vaccinate prin medicii de familie, centre şi echipe mobile''

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat astăzi că, până în prezent, peste 261.000 de persoane din localităţi rurale au fost vaccinate prin cabinetele de medicină de familie, centre mobile şi echipele mobile de vaccinare, relatează Agerpres.

"În momentul de faţă, sunt 177 de comune în care sunt organizate centre de vaccinare şi s-a demarat activitatea de vaccinare prin echipe mobile în aproximativ 2.493 de comune, ceea ce înseamnă o acoperire de 87% cu activităţi de vaccinare în localităţile rurale. Dintre acestea în 1.022 de comune activităţile de vaccinare au fost încheiate, ceea ce înseamnă că s-a efectuat şi rapelul, persoanelor respective, care au fost vaccinate cu o schemă cu două doze. Au fost organizate peste 1.190 de echipe mobile şi vaccinate în total în cadrul acestui proiect peste 261.000 de persoane, la care sunt incluse şi persoanele vaccinate în rural prin cabinetele de medicină de familie, centre mobile şi echipele mobile de vaccinare", a declarat şeful CNCAV într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a menţionat, totodată, referitor la imunizarea prin cabinetele medicilor de familie, că în 2.606 cabinete de medicină de familie se înregistrează activităţi de vaccinare - 1.318 în rural, 1.288 în urban.

"Au fost vaccinate în total peste 258.000 de persoane, din care 55,12% în mediul rural, cele mai multe persoane vaccinate fiind în: Timiş, Argeş, Mureş, Bucureşti, Prahova, în toate aceste judeţe fiind peste 11 mii de persoane vaccinate în cabinetele de medicină de familie. De asemenea, la nivelul unităţilor sanitare sunt 144 de spitale publice în care au fost vaccinaţi peste 4.660 de pacienţi şi 24 de spitale private în care au fost vaccinaţi 811 pacienţi", a arătat acesta.

Şeful CNCAV a precizat că sunt 410 centre de vaccinare pentru care a fost redus programul de lucru, sunt 176 de centre de vaccinare care au activitate suspendată temporar şi suplimentar a fost sistată temporar activitatea în alte 362 de fluxuri din centrele care au rămas active.

Astfel, în prezent sunt 667 de centre active, cu 973 de fluxuri.

"Defalcat pe tip de vaccin, pentru vaccin de la compania BioNTech-Pfizer sunt 476 de centre de vaccinare cu 740 de fluxuri, pentru Moderna sunt 89 de centre cu 104 fluxuri, pentru AstraZeneca - 35 de centre cu 50 de fluxuri şi pentru Johnson & Johnson sunt 67 de centre cu 79 de fluxuri de vaccinare", a completat Gheorghiţă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb