"London Stock Exchange Group" Plc (LSE), operatorul Bursei de Valori din Londra, care a eşuat recent în încercarea de preluare a Bursei din Toronto, TMX, şi-a majorat cu 14% vânzările în primul trimestru fiscal, în ritm anual, datorită serviciilor post-tranzacţionare.
Vânzările LSE au ajuns la 190,2 milioane de lire sterline (307 milioane de dolari) în perioada de raportare.
Divizia de servicii post-tranzacţionare şi-a majorat veniturile cu 58%, la 51,8 milioane de lire, iar cea din sectorul serviciilor de date - cu 6%, la 44,7 milioane de lire.
Vânzările de pe pieţele principale au sporit cu 4%, la 79,7 milioane de lire, cele mai importante rezultate fiind înregistrate pe segmentul tranzacţiilor cu obligaţiuni şi al ofertelor publice iniţiale.
"Rezultatele solide din primul trimestru confirmă că facem progrese în continuare", a declarat directorul executiv al Bursei din Londra, Xavier Rolet.
Conducerea LSE anticipează că piaţa ofertelor publice iniţiale va fi "mai liniştită" vara, după care se va consolida spre finele anului.
Luna trecută, LSE a renunţat la oferta de preluare a TMX Group din Canada, iar analiştii consideră că, în situaţia dată, piaţa londoneză este o posibilă ţintă de preluare.