Vasilescu, BNR: Între 2004 şi 2008 intrau în România 16 miliarde de euro anual, care nu mai vin acum

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 octombrie 2011

"Să zicem mulţumesc lui Dumnezeu că în România nu a căzut nicio bancă, că toate băncile sunt în picioare", a declarat Adrian Vasilescu.

"Să zicem mulţumesc lui Dumnezeu că în România nu a căzut nicio bancă, că toate băncile sunt în picioare", a declarat Adrian Vasilescu.

Intrările anuale de capital însumau în medie circa 16 miliarde de euro între 2004-2008, dar odată cu începutul crizei acest flux de bani s-a oprit, iar România trebuie să accepte că nu mai poate avea bunăstare din economisirea altor ţări, consideră Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

El a precizat că sumele au fost calculate de Banca Naţională a României.

În opinia lui Vasilescu, scăderea vitezei de rotaţie a banilor este explicată pe de o parte de "sărăcirea" statelor dezvoltate şi, pe de altă parte, de faptul că marile companii aşteaptă terminarea ciclului economic actual pentru a investi.

"Banii s-au cam retras de pe planetă. Sunt la adăpost. Companiile americane stau pe găleţi de bani, dar nu investesc", a spus Vasilescu, citat de Mediafax.

Oficialul BNR a catalogat ciclurile economice din punctul de vedere al exploziilor tehnologice. El a amintit că în istorie primul ciclu a început în 1720 cu o mare criză financiară urmat de investiţii în ştiinţele fundamentale. Penultimul ciclu s-a încheiat cu primul război mondial, iar această criză închide ultimul ciclu economic.

"În momentul de faţă, spuneţi-mi dumneavoastră ce tehnologii explodează? De-asta spun că se încheie un ciclu", a explicat Vasilescu.

El a arătat că şi populaţia trebuie să se obişnuiască cu gândul că se intră într-un nou ciclu economic, într-o nouă normalitate, diferită de cea cu care a fost obişnuită până acum.

"În vara asta eram la Paris şi, într-o piaţă de pe lângă Operă, am auzit tangouri celebre şi oameni de toate vârstele dansau. Şi am zis, iată, oamenii sunt în criză, criza e prezentă la Paris, peste tot în magazine, restaurante, dar oamenii încep să caute o nouă normalitate. Va trebui să ne trezim şi noi şi va trebui să căutam o altă normalitate", a povestit Vasilescu.

În România, noua nornalitate pleacă de la economisirea internă a societăţii româneşti, atât la niveltul populaţiei, cât şi la nivelul companiilor şi instituţiilor statului, a mai spus Vasilescu.

Vasilescu: Dacă va fi o nouă "recesiune mare" în America, s-ar putea să fie şi la noi

O intrare în recesiune a SUA ar putea conduce la un scenariu similar şi în România, afirmă Adrian Vasilescu, referindu-se la afirmaţiile recente ale premierului Emil Boc şi ale omului de afaceri Dinu Patriciu privind posibilitatea revenirii recesiunii.

Premierul Emil Boc a declarat recent că pericolul revenirii recesiunii anul viitor nu este complet înlăturat, motiv pentru care Guvernul trebuie să aplice o serie de măsuri, precum manageri privaţi la companii de stat şi finalizarea doar a inves-tiţiilor care se justifică.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a afirmat marţi că un al doilea val de recesiune este garantat în Europa.

"Sunt mulţi proroci în lumea asta. Şi Roubini (economistul american Nouriel Roubini, care a avertizat în 2007 că va urma o criză a creditelor) spune că va fi o nouă recesiune mare în America. Dacă va fi o nouă recesiune mare în America, s-ar putea să fie şi la noi. Pentru că asta e lumea în care trăim, pentru că America exportă bogăţie, dar sunt momente în care exportă criză sau recesiune", a explicat Vasilescu.

Oficialul BNR a arătat că Româ-nia se află într-un paradox în acest moment, acela că există o criză economică, dar nu şi una financiară, iar distincţia trebuie să fie una clară.

"Deschideţi o carte foarte interesantă din această epocă, scrisă de Thomas Friedman de la New York Times, unul dintre cei mai mari comentatori financiari - Lexus şi măs-linul. El arată din timpul crizei din "97 din Asia de Sud-Est ce înseamnă în Thailanda o criză financiară. El se plimbă prin Bangkok într-un taxi, citeşte ziarul şi vede că moneda naţională s-a prăbuşit cu 30%. Toate activele s-au prăbuşit cu 30%. Băncile au căzut una după alta, iar şoferul de taxi trecând prin faţa mai multor bănci, zice moarte, moarte, moarte. Să zicem mulţumesc lui Dumnezeu că în România nu a căzut nicio bancă, că toate băncile sunt în picioare, că nu avem criză financiară şi acesta e un lucru foarte important, avem stabilitate financiară pe un fond de criză economică", a mai spus Vasilescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb