Veniturile suplimentare ale Transelectrica nu vor majora facturile consumatorilor

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 16 martie 2015

Veniturile suplimentare ale Transelectrica nu vor majora facturile consumatorilor

Conducerea Transelectrica a anunţat, la finele săptămânii trecute, că rezultatele bune ale companiei, înregistrate anul trecut, nu vor conduce la creşterea facturilor consumatorilor finali.

Transportatorul naţional de energie a raportat, pentru anul trecut, venituri totale de 2,8 miliarde de lei, cu 16% peste nivelul din 2013. Profitul net al societăţii a fost de 370 milioane lei, în creştere cu 85% faţă de 2013.

Compania explică faptul că majorarea semnificativă a exportului de energie electrică (fluxuri anuale comerciale de export de circa 8,2 TWh în 2014, faţă de 2,5 TWh in 2013) a generat o creştere substanţială a veniturilor din transport.

Oficialii transportatorului naţional de electricitate mai susţin că rezultatele au fost influenţate pozitiv şi de creşterea cererii de capacitate de interconexiune transfrontalieră din partea traderilor de energie, situaţie ce a condus la venituri semnificativ mărite din alocarea capacităţii. "Spre deosebire de anul 2013 când gradul de utilizare a capacităţii de interconexiune pe graniţe a fost sub 50%, cererea de alocare de capacitate în anul 2014 a fost cu mult peste acest nivel", precizează compania, într-un comunicat în care arată că, în conformitate cu reglementările europene, veniturile obţinute din alocarea capacităţii de interconexiune nu sunt distribuibile acţionarilor, sub formă de dividend, fiind dedicate exclusiv finanţării investiţiilor pentru meţinerea sau creşterea capacităţii de interconectare a sistemului de transport cu reţelele ţărilor vecine.

De asemenea, investiţiile finanţate din aceste venituri nu vor fi incluse în Baza Activelor Reglementate, ceea ce nu pune presiune pe tarifele reglementate de transport al energiei electrice şi, implicit, nici pe consumatorul final, prin creşterea facturii, conform sursei citate.

Conducerea Transelectrica a subliniat: "Performanţa companiei în anul 2014 a fost influenţată pozitiv şi de corecţiile de tarif, provenite în principal din volumele nerealizate în 2013 faţă de prognoza traficului zonal de energie, dar şi de diminuarea semnificativă a costurilor cu consumul propriu tehnologic, redus atât ca volum, cât şi ca preţ mediu de achiziţie de pe pieţele angro. La începutul anului trecut, Autoritatea de reglementare a majorat tariful de transport cu 1 leu/MWh pentru venituri nerecuperate în anul 2013. De asemenea, ANRE a crescut tariful de transport cu încă 0,34 Lei/MWh, la 22,16 lei/MWh, începând din 1 iulie 2014, în principal ca urmare a recunoaşterii în tarif a costului cu impozitul pe construcţii speciale, dar şi prin includerea corecţiilor aferente perioadei anterioare de reglementare".

Ponderea tarifului de transport în structura preţului plătit de consumatorul final de energie electrică este de circa 5%.

Reglementatorul pieţei noastre de energie (ANRE) ar putea diminua, în perioada următoare, veniturile Transelectrica şi Transgaz, după ce acestea au înregistrat profituri foarte mari anul trecut, a declarat, recent, Mihai Căruntu, coordonatorul echipei de cercetare piaţă de capital din cadrul BCR.

Domnia sa a explicat: "Transelectrica şi Transgaz au activitatea complet reglementată. Dacă ANRE va constata că au înregistrat profituri mult prea mari, atunci aplică diminuări de venituri pentru perioada următoare. Nu este un lucru neapărat rău. Cele două companii vor putea realiza în continuare profituri atractive pentru investitori, iar perspectivele de dezvoltare sunt bune".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu acelasi lucru se va intimpla cu gazele.Preturile vor creste si sub presiunea celor doua socitati de distributie(franceze si germane).Numai ceia fara minte sau excroci au privatizat societatile de gaze,electrice si petroliere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb