Viaţa la castel

E uşor să găseşti un motiv pentru care politicienii României, aflaţi astăzi în punctele cheie ale deciziei, nu reuşesc cu niciun chip să ia în serios problemele statului. Mult mai greu ar fi să găsim unul pentru care le-ar lua! Marea lor majoritate nici măcar nu le înţeleg, deci, nu le văd. Puţinii actori politici importanţi, care au totuşi capacitatea de a sesiza această clasă distinctă de probleme, sunt lipsiţi de voinţa, ori de puterea, de a face distincţia necesară între ele şi temele curente ale confruntării politice. În consecinţă, toate sfîrşesc în aceeaşi troacă a disputelor fără noimă şi fără de sfîrşit, întreţinute doar pentru a nu pierde la puncte repriza de cărat pumni în capul adversarului, aflat pe cealaltă baricadă politică, ori personală! În sfîrşit, politicianul României îşi poate permite să ignore problemele statului, ale cărui treburi le administrează temporar, pentru simplul motiv că nu are a se teme de niciun fel de costuri de pe urma relei gestiuni: nici juridice, nici politice; nici materiale, nici simbolice. Dacă nu-l apără legile pe care are grijă să şi le facă singur, pentru a se pune la adăpost de aces­te consecinţe, atunci politicianul Ro­mâniei este apărat, fără greş, de găurile uriaşe din sistemul normelor constituţionale şi de legislaţie! În cel mai rău caz, iese pentru o perioadă din prim-planul scenei politice, ori decade din favorurile electorale... cam atît!

Între multiplele procese care lucrează la destrămarea condiţiilor de normalitate ale societăţii în care trăim, "criza statului" nu este cîtuşi de puţin cel mai sărac în consecinţe. Partea de responsabilitate a politicienilor pentru criza statului în care trăim este cel mai uşor de stabilit: 99,999%!!! De ce atît de mare? Pentru că ei sunt cei care fac normele după care statul se organizează şi funcţionează; ei sunt cei care administrează problemele curente, conform acestor norme şi legi; ei au posibilitatea să vadă, direct, la sursă, ce merge şi mai ales ce nu merge, deci, trebuie remediat; ei sunt cei de care depinde eficienţa "depanărilor" de serviciu, ori a "reparaţiilor capitale" fără de care maşinăria statului se gripează şi refuză să mai funcţioneze. Nimic din toate acestea nu se întîmplă la noi, după regulile şi canoanele normalităţii. Totul şi toate au caracter de excepţie!

Aşa s-a ajuns şi la modificarea textului constituţional aflat în vigoare. În orice sistem normal de competenţe, o asemenea decizie politică ar fi fost precedată de un serios raport de expertiză, întocmit de înalte, recunoscute şi reale personalităţi ale domeniului teoriei şi practicii constituţionale, raport eventual discutat chiar de Parlamentul României. La noi n-a fost nevoie de aşa ceva! Politicienii noş­tri ştiu ei, cum şi de ce trebuie schimbată Constituţia şi deci s-au hotărît să o schimbe! S-a numit o comisie, după care... Dumnezeu cu mare mila Lui? Ce mandat are aceas­tă Comisie? Trebuie să propună un text complet nou, ori să modifice doar unele prevederi? Nu e chiar totuna!!!! Pînă cînd trebuie să-şi împlinească mandatul? Cum şi cu ce sprijin de competenţe lucrează înalta comisie? Doar nu-şi închipuie cineva că distinşii nominalizaţi, parlamentari de ocupaţie, dar nicidecum de meserie făuritori de texte constituţionale, o să ia cîte o foarfecă în mînă şi o să taie ce li se năzare că nu-i bun, din actualul text, după care o să ia în mînă cîte un creion şi o să pună în loc alte cuvinte, prevederi şi soluţii constituţionale!!! Suntem la sfîrşitul lunii februarie, nimic din organizarea procesului de revizuire a constituţiei nu este la locul cuvenit, în materie de organizare, dar onor comisia ştie deja (pe cale de tele-empatie şi cunoaştere subliminală a fiinţelor eterice, probabil!) că în septembrie totul o să fie gata şi textul nou-nouţ va fi prezentat poporului pentru referendum!!! E greu să imagineze cineva un talmeş-balmeş mai bine pus la punct!

Celălalt aspect evident al crizei statale în care ne afundăm este legat de mecanismele instituţionale ale Justiţiei. Din evenimentele ultimilor ani s-a văzut, mai mult de la Bruxelles, decît de la Bucureşti, că prevederile constituţionale, celelalte legi care statuează şi reglementează funcţionarea acestor instituţii sunt strîmbe rău de tot, ori atît de uşor de contorsionat prin acţiunea în forţă a diferiţilor deţinători de autoritate publică, încît, e tot aia! Dacă ar fi să luăm doar acest aspect al alcătuirii şi funcţionării statului, atunci, dincolo de orice îndoială raţională, România nu este un stat de drept!!! Stat de drept nu înseamnă doar că nimeni nu este mai presus de lege, ci, mai ales, că Legile sunt capabile să ofere soluţii pentru situaţiile în care interesele diferitelor grupuri sau persoane se ciocnesc violent. Statul de drept este exact la polul opus faţă de statul în care pentru fiecare situaţie se inventează alte legi sau soluţii constituţioanale, care mai apoi sunt modificate după cum dictează interesele celor care dispun de mai multă putere! Acela este statul de extrac­ţie pur kafkiană, este "Castelul", arhetipul tuturor dictaturilor legitimate şi întreţinute prin mecanisme birocratic-asupritoare, care se dizolvă şi se substituie autenticei autorităţi bazate pe Lege. Justiţia din România este în stare de "război"! Procurorii arestează judecătorii din CSM care se opun "soluţiilor procurorilor"; politicienii calcă totul în picioare pentru a instala în poziţii cheie ale mecanismului justiţiei vasali politici sau, mai rău, "sclavi" legaţi de interesele stăpînilor cu lanţurile, mai mult sau mai puţin vizibile, ale corupţiei şi obedienţei interesate, promiţătoare de înalte cinuri şi remuneraţii, instanţele sunt în război cu CSM-ul, CSM-ul este ars pe dinlăuntru de focul luptelor dintre tabere şi alianţe etc! Nici un sistem de justiţie din lume, demn de misiunea apărării Dreptăţii şi a Dreptului, nu ar putea supravieţui unui asemenea infern! Şi, atunci, al nostru cum de mai există? Păi, asta e, că nu există! A murit mult înainte de a se naşte, în burta unor prevederi constituţionale care l-au asfixiat, înainte de se naşte, iar ceea ce vedem noi este doar un cadavru avortat, în proces accelerat de descompunere!

Vestea bună este că o parte din aceste probleme sunt remediabile, dacă noi, cei care purtăm cealaltă parte din răspunderea pentru lumea politică şi de stat în care trăim, ne luăm în serios şi începem să ne tratăm de bolile cu care ne molipsesc politicienii. Vestea rea este că problemele statalităţii României sunt departe de a se fi terminat aici! Vom continua, deci, să le trecem în revistă; nu de alta, dar viaţa noas­tră, a celor din satul care trăieşte sub autoritatea Castelului, a devenit tot mai greu de îndurat!