O autostradă care să treacă prin judeţul Olt şi care să facă legătura între Piteşti şi Craiova este necesară în opinia vicepremierului Gabriel Oprea care a menţionat că Guvernul are "pe masă" mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea României în următorii ani, transmite Agerpres.
"Trebuie să tindem să ne depăşim şi noi cota de civilizaţie. Este pe masa guvernului. Avem acum la Transporturi un om foarte puternic, un om foarte priceput, mă refer la Ioan Rus, care sunt convins că va pune în aplicare şi ştiu că Victor Ponta, mai ales că avem acum proiectul România 100, 100 de ani, 1918 -2018 sunt coordonatorul acestui proiect, şi l-am văzut pe Victor Ponta cum pe harta ţării sunt aceste proiecte şi sunt lucruri concrete de autostrăzi. Sunt convins că trebuie să avem şi această autostradă, absolut necesară", a răspuns Gabriel Oprea unei întrebări referitoare la construirea unei autostrăzi Piteşti-Slatina-Craiova.
Autorităţile din judeţul Olt solicită de mai mulţi ani construirea unei artere rutiere care să treacă prin judeţ pentru a face legătura cu Piteşti şi Craiova în contextul în care fabricile de pe platforma industrială Slatina şi din Balş au arătat că au nevoie de o infrastructură rutieră mai bună.
În luna aprilie, vicepremierul Liviu Dragnea, prezent la Slatina, a dat asigurări că Autostrada Craiova-Slatina-Piteşti va fi realizată, indiferent de stadiul lucrărilor la Autostrada Sudului.
Potrivit vicepremierului Dragnea, în judeţul Olt se vor face investiţii publice importante, în special în infrastructură. Dragnea a menţionat că se va realiza şi o centură ocolitoare a municipiului Slatina pentru care a fost semnat deja contractul.
"Investiţiile vin în Olt, pentru că Oltul face parte dintr-o zonă care n-a fost prea iubită de guvernele centrale în anii precedenţi, din păcate. Şi am ajuns în situaţia în care sudul României a devenit o zonă în care nu au apărut investiţii publice. Nefiind investiţii publice, în special în infrastructură, nici investiţiile private nu au fost atrase, pentru că investitorii privaţi vin unde au infrastructură asigurată, unde au acces la căile de transport ca să poată să-şi aducă materia primă şi să poată să-şi transporte produsele", spunea vicepremierul Liviu Dragnea.
O autostradă în zona de sud a ţării este solicitată şi de autorităţile şi companiile din judeţul Dolj.
Autostrada Piteşti-Slatina-Craiova ar urma să fie construită în parteneriat cu companii private.
1. autostrazi Olt
(mesaj trimis de alutus în data de 20.07.2014, 11:11)
ar fi bine sa fiti putin mai atenti in editarea unui articol, nu vor trece 2 autostrazi prin Slatina, ci prin jud. Olt, doar una va trece prin Slatina, autostrada lui Dragnea va trece prin Caracal : Bucuresti - Alexandria - Caracal - Craiova !!
2. Basme .
(mesaj trimis de Gigi în data de 20.07.2014, 16:43)
Stim toti ca toate guvernele au fost neantrecute la proiecte . Era o metoda sigura sa sifoneze banii publici , mai ales ca erau sume abordabile care de multe ori nu implicau organizarea unor licitatii adevarate . Acum , dupa atacurile DNA , decidentii si-au dat seama ca arunca bani degeaba in teritoriu - lasa , ca nici primarii nu se mai inghesuie si nu mai preseaza - si s-au gandit sa orienteze fondurile spre lucrari mai mari , cu gandul ca executanti vor fi numai firme de afara cu care se poate negocia si incasa spaga departe de ochii SRI . Norocul nostru ca ne vom alege totusi cu ceva .