Fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a transmis, ieri, scrisoarea de intenţie către organizaţia judeţeană prin care îşi anunţă o nouă candidatură la Camera Deputaţilor, a declarat astăzi secretarul executiv al formaţiunii politice, Gheorghe Milosteanu, potrivit unor surse din presă.
"În ultima şedinţă a Comitetului Executiv al PSD Gorj s-a hotărât ca până la data de 1 septembrie să se depună scrisorile de intenţie de către toţi cei care vor să candideze pe lista PSD Gorj la Camera Deputaţilor şi Senat. Au fost foarte multe dezbateri, discuţii, zvonuri pe linia celor care doresc şi vor fi pe lista PSD. Vreau să vă spun că ieri (luni, n.r.) am primit pe internet scrisoarea de intenţie a domnului Viorel Victor Ponta, care a semnat această cerere de a candida pe lista PSD Gorj la Camera Deputaţilor. Avem alături de această cerere şi CV-ul, aşa cum s-a hotărât în Comitetul Executiv din perioada anterioară, va fi primul pe lista noastră la deputaţi", a spus Gheorghe Milsteanu.
El a afirmat că şi-au mai depus până acum scrisorile de intenţie deputatul Mihai Weber, consilierul ministerial Bebe Ionică şi fostul prefect Alin Văcaru.
"Cred că astăzi (marţi, n.r.) se va înscrie şi domnul Andrei Maioreanu pentru una din camerele Parlamentului. Lista este deschisă, în perioada următoare se vor stabili nişte criterii, va avea loc o şedinţă a Biroului sau a Comitetului Executiv care va definitiva ordinea pe listă. (...) Urmează să se înscrie şi domnul Călinoiu (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, n.r.), până acum nu a depus scrisoarea de intenţie, cu siguranţă o va depune, vreau să fac aceeaşi menţiune ca şi la domnul Ponta, se ştie că pe primele două locuri la cele două camere sunt: la Camera Deputaţilor Victor Ponta, iar la Senat domnul Ion Călinoiu", a mai precizat Milosteanu, conform aceloraşi surse.