Vid de ţară

O ţară care nu îşi poate respecta promisiunile de bunăstare şi justiţie socială riscă fie să alunece spre haos, fie spre autoritarism. Iar criza economică globală creează condiţiile pentru ca oricare din cele două scenarii să fie posibil. Departe de a fi încheiată, aşa cum predicau plini de un entuziasm necritic destui politicieni sau "experţi" încă acum câteva luni, criza a trecut într-o nouă etapă. Şi, cum Istoria se repetă de fiecare dată când nu este luată în seamă, ieşirea din criza actuală poate duce, ca şi acum 80 de ani, spre direcţii autoritariste. Nu ar fi vorba de aceleaşi forme şi expresii politice ca acum opt decenii - suntem totuşi într-un alt moment istoric - dar derivate ale extremismului şi naţionalismului interbelic sunt deja în plină expansiune peste tot în lume. De ce ar rezista Româ-nia mai bine tentaţiei extremiste decât Ungaria sau Bulgaria? Ca să nu amintim de Olanda, Belgia sau Italia!

În absenţa justiţiei sociale şi a bunăstării, regimurile democratice sunt expuse. Căci fără o minimă practică a dreptăţii sociale şi procedurale, democraţia nu creează încredere, iar fără încredere sistemul politic este fragil. Ca să nu mai spunem că la noi, în afara unei presiuni morale există chiar o obligaţie constituţională prevăzută în articolul 1, aliniatul al treilea, referitoare la obligaţiile sociale ale statului: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate" (s.n.). E clar că nu la demnitatea omului s-au gândit cei care au promovat ideile care stau acum la baza referendumului negociat de guvern cu FMI!

Nepregătită, dar aflată la o răs-cruce a existenţei sale postdecembriste, societatea românească este pusă acum să răspundă unei dispute până de curând imposibil de exprimat într-o lume dominată de "legile" de piaţă: care sunt alternativele pentru ieşirea din situaţia actuală? Pentru neoliberalism, evoluţia societăţilor umane depinde de modul în care este asigurată o piaţă liberă puternică, concurenţială şi globalizată. Pentru adversarii acestei viziuni, o altfel de lume nu e doar posibilă, ci chiar realizabilă pe baza unui model social pe care UE îl promitea încă de la înfiinţarea sa.

Decizia privind reducerea salariilor şi pensiilor, ca şi concedierea a 250.000 de oameni, are un fundament ideologic pe care nu FMI l-a impus. Înainte chiar ca preşedintele să anunţe măsurile de austeritate, guvernatorul BNR declara deja că România trebuie să aleagă între un stat social şi unul eficient. Dar dacă în România nu se prea discută des-pre alternative la acest model, şi asta pentru că vulgata neoliberală a devenit pe parcursul tranziţiei un loc comun, în Europa şi în SUA se nasc întrebări şi se caută soluţii şi alternative. Dacă încă din septembrie 2008, de la tribuna ONU, iar mai apoi în recenta vizită în SUA, Nicolas Sarkozy - un om politic de dreapta care a câştigat alegerile prezidenţiale din 2007 pe baza unor promisiuni neoliberale - se pronunţa atât pentru un New Deal la nivel mondial, cât şi pentru o revizuire profundă a capitalismului financiar, acum sugerează că încrederea în capacitatea pieţei singure de a rezolva problemele omenirii s-a prăbuşit. Pentru că statul a rămas un actor esenţial nu doar în realizarea justiţiei sociale, dar şi în asigurarea funcţionării economiei de piaţă. Pe când vidul de ţară fondat pe supralicitarea rolului pieţei creează haos sau autoritarism, statul social a dovedit că poate crea şi asigura democraţia.