Majorarea taxelor ar fi o eroare şi o măsură prociclică care nu ar ajuta la relansarea economiei, a declarat ministrul Economiei, Adriean Videanu, citat de Mediafax.
Ministrul Videanu a precizat: "Din punctul meu de vedere, majorarea taxelor ar fi o eroare , ar fi o măsură prociclică, care nu ar ajuta la relansarea economică. Din contră, ar stopa relansarea economică, iar în ceea ce priveşte cota unică ştiţi dintotdeauna punctul meu de vedere, ca iniţiator".
Ministrul Economiei a făcut aceste declaraţii în contextul în care preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că Guvernul ar intenţiona să elimine cota unică şi să crească fiscalitatea.
În context, ministrul Videanu a mai precizat că Ministerul Economiei are în portofoliu trei companii monitorizate de către FMI, respectiv Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica şi Elcen Bucureşti. Cele trei unităţi s-au încadrat în criteriile de performanţă negociate pentru primul trimestru al acestui an, potrivit ministrului.