VIDEOCONFERINŢA BURSA: VACCINAREA / VALERIA HERDEA, VICEPREŞEDINTELE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA: "De 21 de ani, muncim pe o platformă care merge execrabil"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 3 februarie 2021

Valeria Herdea

Valeria Herdea

Problemele apărute la înregistrarea persoanelor pe platforma de vaccinare nu trebuie exacerbate, atât timp cât platforma pe care lucrează medicii de familie cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate funcţionează sub parametri de foarte mult timp, susţine doctorul Valeria Herdea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

"Suntem la început, deoarece campania privind vaccinarea pacienţilor a demarat în urmă cu o lună, iar în spate este o uriaşă maşină logistică, medicală, de comunicare, echipe întregi care se zbat să facă asta. Este prima dată când avem o astfel de mobilizare de forţe pentru ca lucrurile să meargă. Avem nevoie să nu mai fim chiar atât de balcanici, ci ar trebui să fim caracter suedez în trup şi suflet balcanic. Este acum o perioadă de două săptămâni, dar vaccinurile vor veni şi se va rezolva actualul blocaj privind înscrierile. Orice platformă şi orice început e greu. Lucrez cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de 21 de ani. De 21 de ani, muncim pe o platformă care merge execrabil. În cabinet, pentru a lucra, plătesc pentru o platformă în paralel. Ca să lucrez şi să îmi păstrez pacienţii, introduc datele în paralel pe altă platformă, care este compatibilă cu SIUI-ul", declară Valeria Herdea.

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din ţara noastră menţionează că până în prezent o treime din pacienţi s-au înscris singuri pe platformă, o treime dintre pacienţi au fost sprijiniţi sau ajutaţi de rude, de prieteni, de copiii mai mari care utilizează foarte bine calculatorul, iar o treime s-au adresat medicului de familie.

"Dintre aceştia, pacienţii peste 65 de ani au apărut în sistem, pentru că marea majoritate primesc reţete pentru tratarea unor afecţiuni cronice şi sunt astfel înregistraţi în baza de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Cealaltă parte, să ştiţi că un procent, într-adevăr, le este foarte greu să se înregistreze, dar o parte dintre dânşii aleg să meargă doar în sistem privat, fără să treacă prin medicul de familie. Îmi pare rău că trebuie să spun, dar nu ajung nici scrisori medicale la noi, nici prescripţii medicale şi nu au trecut de ani de zile pe la noi. Nu este în a blama, avem toată deschiderea pentru a introduce pacienţii pe platforma de vaccinare", afirmă Valeria Herdea.

Domnia sa susţine că în actuala campanie naţională de vaccinare importantă este comunicarea şi menţinerea relaţiei de încredere între medic şi pacient.

"Fiecare dintre noi răspunde întrebărilor pacienţilor pe care ni le adresează la consultaţii. Cred că niciodată nu a fost atât de efervescentă şi de serioasă avalanşa de întrebări pe care ne-o pune pacientul. Pentru că vine la tine cu încredere, aşteaptă să îi dai un răspuns şi să ştiţi că de foarte multe ori, în momentul în care îi spun că nu am un răspuns pentru că ştiinţa încă nu m-a ajutat până la acest moment, pacientul se uită la mine şi are un uşor şoc, pentru că întodeauna găsea la mine toate răspunsurile. Acum cred că cea mai cinstită atitudine din partea noastră este să spunem că facem tot ceea ce ştiinţa ne învaţă, aşteptăm rezultatele expertizei ştiinţifice şi vă vom fi alături indiferent de ce situaţie ar fi. Ca aşteptare de bază cred că onestitatea din ambele părţi contează cel mai mult pentru consolidarea acestei relaţii de încredere, care va sta de fapt la baza ieşirii din pandemie", arată dr. Valeria Herdea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România.

Ea precizează că anul trecut a fost o piatră de încercare pentru orice sistem sanitar din lume, oricât de performant ar fi acesta, iar rezultatele negative se văd în cele peste 103 milioane de cazuri de infectare confirmate la nivel global şi cele peste 2,25 milioane de decese din cauza Covid-19.

"Lumea civilizată a avut un şoc când a văzut că pică sistemele de sănătate în SUA, în Marea Britanie, în Suedia. Vorbim despre oameni care au încercat în fel şi chip să promoveze prevenţia şi au nişte sisteme performante, dar avalanşa de îmbolnăviri, numărul mare de cazuri grave - pentru că aici ne raportăm - şi numărul mare de decese cu care ne-am confruntat, anul trecut efectiv a pus la încercare întreg sistemul sanitar", arată medicul Valeria Herdea.

Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România a spus că la noi, în timp ce afectarea a fost mai severă la persoanele peste 60 de ani, copiii au trecut mai repede peste infectarea cu Sars-Cov 2, probabil datorită antrenării propriului sistem imunitar prin vaccinările făcute prin programul naţional de imunizare.

"Foarte mulţi dintre copii probabil că au trecut prin forme asimptomatice, pe care ori nu am avut posibilitatea să le testăm, ori pur şi simplu copiii s-au descurcat foarte bine cu sistemul imunitar care, atenţie, a fost stimulat şi foarte bine antrenat prin vaccinările pe care ei le fac din programul naţional de imunizare. Din punctul meu de vedere în momentul în care stimulezi memoria şi-l pui pe copil să înveţe ceva, acea memorie va fi folosită. Eu cred că amprenta vaccinărilor din programul naţional de imunizare antrenează acest sistem imun şi îl face capabil să răspundă în mod eficient atunci când vine în contact cu un virus, care pe un vârstnic cu comorbidităţi îl pune jos sau chiar îl omoară. Şi atunci trebuie să vedem reacţia acestor copii. Sunt mult mai puternici, sunt mult mai activi, chiar hiperactivi, alimentaţia lor e mult mai sănătoasă, nu au carenţe gen fumat, stres, emoţii negative foarte multe, nu lucrează în mediul toxic, au un mod de a gândi foarte uşor şi trec foarte repede peste emoţiile negative. Toate lucrurile acestea fac parte dintr-un stil de viaţă sănătos", susţine Valeria Herdea.

Domnia sa a precizat că în acest moment, medicii de familie se confruntă cu teamă, cu speranţă, cu dileme şi cu informaţii care nu sunt întotdeauna în regulă.

"Vorbim despre infodemie, cea care de fapt a agravat foarte tare această pandemie. Construcţia aceasta de încredere între medic şi pacient este una foarte dificil de obţinut şi se face în ani de zile. În momentul în care apar breşe pentru că din toate părţile apar informaţii care doresc senzaţionalul, să fie pe prima pagină a tabloidelor, e foarte greu ca medic sa faci faţă la asta. Avem colegi care au probleme în acest sens. Pe de altă parte, s-a văzut clar eficienţa acestui proces de comunicare: a ajunge la 30.000, 35.000 sau 40.000 de vaccinări pe zi înseamnă rodul muncii unor oameni care au fost în spatele cortinei. Şi toate acestea au clădit din România o ţară care acum este pe poziţia a opta, chiar pe poziţia a şasea în lume privitor la numărul de vaccinuri administrate per 100 de persoane", afirmă vicepreşedintele CMR.

Valeria Herdea susţine că respectarea restricţiilor şi măsurilor de prevenţie reprezintă reguli de viaţă, esenţiale pentru dezvoltarea societăţii şi supravieţuirea în cadrul ei. În condiţiile în care sunt aproape 8 miliarde de oameni, iar vaccinuri disponibile aproape 3 miliarde, domnia sa consideră că ar trebui să alegem dacă înfruntăm boala sau ne vaccinăm. Vicepreşedintele CMR arată că prin vaccinare putem evita formele severe de boală, putem să îi protejăm pe cei vulnerabili, pe cei cu comorbidităţi care sunt la risc major, şi, nu în ultimul rând, putem controla pandemia.

Domnia sa îi critică pe cei care se opun respectării măsurilor de protecţie şi pe antivaccinişti.

"La cabinet, avem zilnic 30 sau 40 de pacienţi, dar vreau ca pacienţii mei cronici să ajungă în spitale, să fie îngrijiţi. Or asta înseamnă să îi ajutăm şi pe colegii noştri din spitale. Fiecare om, că e medic sau nu, are acest rol extraordinar, de a fi o rotiţă în acest mecanism. Dacă tu respecţi regulile sociale, ajung mai puţini la mine şi mai puţini în spitale, iar oamenii din spital nu vor mai trece prin drame de genul celor prin care au trecut. Nu se poate să uzezi la maxim un sistem de sănătate. Sistemul de sănătate îl facem noi toţi, în momentul în care fumăm, în care aruncăm pe jos, în care nu respectăm nicio regulă socială. Acei 5% sau 7% care nu se vor vaccina sunt cei fac acest lucru: nu merg la vot, scuipă pe jos şi fac multe altele. Ştiu că nu e academic ce spun. Hai să ne concentrăm pe cei care au nevoie de informaţie, să stăm şi să dăm informaţii în limbaj uzual şi să vedeţi că vom reuşi", a spus Valeria Herdea.

Vicepreşedintele CMR a făcut apel la solidaritate şi a menţionat că nu există obligaţia de a fi vaccinat, că vaccinarea se face în baza unui consimţământ liber informat, corect informat de către medic, care face doar consilier medicală, punând la dispoziţia pacientului tot ce este posibil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb