Volkswagen şi Ford prezintă noi modele la salonul auto de la Shanghai

A.P.
Politică / 19 aprilie 2021

Volkswagen şi Ford prezintă noi modele la salonul auto de la Shanghai

Constructorul auto german Volkswagen a prezentat un SUV electric destinat pieţei chineze, în avanpremiera Salonului auto de la Shanghai, cel mai mare eveniment de marketing al industriei auto din ultimul an, care a început luni în contextul unor măsuri sporite de control sanitar, transmite AP, citat de Agerpres.

Constructorii auto sunt interesaţi în mod special de China, cea mai mare piaţă din lume în funcţie de volumul de vânzări şi prima mare economie a lumii care şi-a revenit din pandemie, pentru a-şi relansa vânzările şi a inversa pierderile de miliarde de dolari suferite în ultimul an.

Ford, Nissan şi alte mărci intenţionează să dezvăluie noi modele destinate pieţei chineze la Salonul auto de la Shanghai, care şi-a deschis luni porţile în contextul unor măsuri sporite de control sanitar. Puţini directori de companii auto din străinătate vor participa la evenimentul de la Shanghai iar jurnaliştii prezenţi au fost nevoiţi să treacă printr-o procedură de testare.

Noul SUV denumit ID.6 al celor de la Volkswagen reflectă tranziţia industriei auto spre electrificare şi conceperea de modele având în vedere gusturile clientelei chineze. VW susţine că acest model de tip SUV cu şase şi şapte locuri este destinat creării unui "salon pe roţi" cu direcţie semi-automată şi alte tehnologii avansate.

La rândul său, constructorul auto american Ford şi-a prezentat primul SUV conceput pentru vânzări globale în conformitate cu o strategie care se bazează mai mult pe operaţiunile din China pentru dezvoltarea de produs.

De asemenea, Nissan Motor Co. urmează să dezvăluie crossover-ul său X-Trail pentru piaţa chineză şi sistemul său de propulsie e-POWER.

Potrivit datelor Asociaţiei producătorilor auto din China, în primul trimestru al acestui an vânzările de SUV-uri, sedan-uri şi minvan-uri în China au crescut cu 75,6% în ritm anual. Comparativ, firma de consultanţă Edmunds.com Inc. estimează că în aceiaşi perioadă în SUA vânzările au crescut cu 8,9% în ritm anual. În plus, Asociaţia producătorilor auto din China susţine că vânzările de vehicule electrice s-au triplat în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 515.000 de unităţi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb