Votaţi..."noua clasă"

Lumea interesată de "soarta ţării" ar cam vrea să ştie, vorba cetăţeanului turmentat: eu, cu cine votez? Şi, unde să caute îndrumare şi sfat, omul, dacă nu la "intelectualitatea" care le ştie, nu-i aşa?, pe toate; mai ceva ca bobocu dumneaei, Coana Efimiţa! Drept pentru care, "intelectualitatea" a reîncălzit ciorba de mult înăcrită a "înnoirii clasei politice". Aceasta ar fi miza, alegerilor!

Iluzia este folositoare, doar dintr-un singur motiv: poate mobiliza o parte dintre alegătorii care au nevoie de o motivaţie, cît de cît, "raţională" pentru a face drumul pînă la secţia de votare, a pune o ştampilă pe un buletin de vot şi buletinul într-o urnă. Iluzia, însă, rămîne ceea ce este: o iluzie. Iar, cînd este vîndută cu bună ştiinţă, drept altceva, devine, desigur, şarlatanie curată. De ce este o iluzie?

Unul dintre răspunsurile cele mai calificate, mai complete şi mai nuanţat colorate a fost dat, hăt, de multişor vreme (1957), într-o carte clasică a temei: "Noua clasă", a lui Milovan Djilas. Pe toată durata "războiului rece" lectura textului a fost limitată, aproape desfigurată!, de parti pris-urile ideologice. La stînga cortinei de fier, a fost citită doar ca un manifest anti-comunist, datorită faptului că avea ca autor pe unul dintre cei care contribuiseră la instaurarea unui regim comunist în ţara lui (Yugoslavia), chiar dacă particularităţile locale îl aşezau foarte departe de modelul standard stalinist. La dreapta cortinei de fier, lectura oficială a textului fost acoperită de eticheta minciună-trădare, iar cea neoficială nu s-a făcut decît în samizdat, astfel că interpretările publice au lipsit cu desăvîrşire. Abia după căderea cortinei de fier şi schimbările dramatice din spaţiul politic internaţional, inclusiv din Yugoslavia, lectura lui Djilas a dispus de condiţiile aprofundării, pentru a se vedea că modelul descris de el are o valoare de generalizare mult mai mare şi se aplică, indiferent de particularităţile ideologice, tuturor proceselor sociale care ţintesc schimbări de fond ale instituţiilor politice şi economice ale unei societăţi, pentru a le înlocui cu altele, de alt tip (definiţia scurtă a revoluţiei!). Acesta este terenul pe care se dezvoltă, ca o repetabilă povară pentru societăţile respective, "noua clasă". Din păcate, textul lui Djilas nu a cunoscut, decît rareori, asemenea lecturi. Dimpotrivă, odată cu ofilirea interesului ideologic, cartea a dispărut practic din grilele de referinţă, chiar şi din cele academic specializate ale facultăţilor de ştiinţe politice (!!!).

Această mereu nouă "clasă" are, însă, "structuri genetice" cvasi-imuabile, care-i influenţeză caracteristicile fundamentale ale comportamentului social. Este "o clasă" eterogenă, din punctul de vedere al extracţiei sociale, adunată şi ordonată, însă, de cîmpul de forţă al "partidului-stat". Partidul este instrumentul de parazitare al statului. Odată operaţiunea realizată, interesele "noii clase" se reduc la menţinerea cu orice preţ a puterii, adică a controlului asupra instituţiilor de stat, de la cele administrative, la cele politice şi economice, respectiv, de la cele ale represiunii, la cele ideologic-culturale (tirania asupra minţii!). "Noua clasă" este ciorchinele care se formează pe structurile aparatului de stat, iar caracteristica sa inconfundabilă este hotărîrea de a nu ceda nimănui şi pentru nici un motiv locul privilegiat din care îşi extrage fără nici un efort şi fără nici un aport social pozitiv, remarcabil, beneficiile şi privilegile puterii şi ale condiţiei de lux, materiale.

România Revoluţiei decembriste nu a făcut decît să repete acest model, fără nici un fel de efort de imaginaţie, ori de "originalitate". Astăzi, "noua clasă" a devenit atît de sigură pe stabilitatea poziţiilor ei parazitare şi pe controlul instituţiilor statale, încît nu se sfieşte ca sub masca tot mai crăpată a "democraţiei" să se joace cu "şurubelniţa" în maşinăria electorală, pentru a scoate rezultatele care-i sunt favorabile, să ia în stăpînire segmente întregi ale partidelor politice, să controleze, la vedere, lideri, lideri de opinie şi principalele mijloace de comunicare în masă, şi să-şi aşeze pionii în aproape toate posturile cheie, din care poate fi controlat conveierul redistribuirii bunurilor şi oportunităţilor sociale, controlate de stat. "Noua clasă" a României şi-a făcut deja o stratificare funcţională, împărţindu-se în trei segmente: unul profilat pe activităţi politice şi reprezentare; altul pe activităţii ale administraţiei, locale şi centrale, iar cel de-al treilea pe controlul şi mulsul fluxurilor economice, controlate direct sau indirect de stat, din care este alimentată nu doar bunăstarea proprie, ci şi a celor din reţeaua "politică". Aceasta este "noua clasă" a României şi ea se pregăteşte să părăsească epoca naivităţilor de copilărie-adolescenţă, pentru a se apropia de acţiunea viguroasă a unei înfloritoare maturităţi!

În consecinţă, nu există nici un motiv de îngrijorare! Staţi liniştiţi, la locurile voastre, tovarăşi: indiferent de nume, o să votaţi oricum "noua clasă", doar că asta nu va schimba nici cu o iotă comportamentul viitorilor înscăunaţi ai puterii, după cum nu va schimba nici dinamica scufundării unei societăţii care supravieţuieşte din ce în ce mai greu asaltului dat de clasa politică asupra sa, cu ajutorul instrumentului numit: statul captiv, România.