Zeci de oameni au fost răniţi, joi seară, în confruntările din Ierusalimul de Est dintre evreii activişti de extremă dreapta, palestinieni şi poliţia israeliană, relatează BBC, citat de news.ro.
Sute de evrei ultranaţionalişti, care au scandat "Moarte arabilor!", s-au confruntat cu demonstranţii palestinieni la Poarta Damasc din oraş.
Poliţia, care a încercat să ţină grupurile departe unul de altul, a folosit grenade cu gaz lacrimogen împotriva manifestanţilor, iar unii dintre aceştia au aruncat cu sticle şi pietre. Mai mulţi oameni au fost arestaţi.
Societatea Semiluna Roşie a transmis că cel puţin 100 de palestinieni au fost răniţi şi că 21 au avut nevoie de spitalizare.
Joi, palestinieni au acuzat poliţia că a încercat să îi împiedice să ţină reuniunile obişnuite de Ramadan la Poarta Damasc, emblemă istorică a Ierusalimului Vechi. Poliţia a avertizat că va "acţiona ferm împotriva violenţelor şi revoltelor de orice fel", citează Reuters.
Statului oraşului Ierusalim stă în centrul conflictului Israelului cu palestinienii. Oraşul găzduieşte locuri religioase sacre pentru iudaism, islam şi creştinism, mai ales partea de est.
Sectorul, care a fost anterior ocupat de Iordania, a fost ocupat de Israel în războiul din 1967 şi statul vede întreg oraşul ca o capitală indivizibilă.
Palestinienii revendică Ierusalimul de Est drept capitală a unui stat viitor şi statutul acestuia este menit să fie subiectul negocierilor viitorare.