ZI DE DOLIU NAŢIONAL Ucraina, aproape de război civil

Vlad Pîrvu
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 februarie 2014

Violenţele fără precendent care au debutat marţi, la Kiev, au condus la cea mai sângeroasă confruntare de la începutul protestelor din Ucraina. 26 de persoane, civili şi poliţişti, au fost ucise în cursul violenţelor, potrivit bilanţului oficial de miercuri. Ministerul Sănătăţii a confirmat, de asemenea, că jurnalistul Viaceslav Veremii, de la cotidianul local Vesti, a decedat la Kiev după ce a fost împuşcat, transmit sursele de presă. Redactorul-şef al cotidianului, Igor Gujva a declarat că Veremii şi un coleg de-al său se întorceau acasă cu taxiul, în timp ce persoane necunoscute au atacat maşina la o intersecţie. Acestea au început să clatine vehiculul, după care i-au tras afară pe şofer şi pe pasageri, pe care i-au bătut. Doi bărbaţi sunt răniţi, iar jurnalistul a murit la spital din cauza unei plăgi împuşcate.

Activiştii au ocupat, în decursul zilei de ieri, clădirea Conservatorului din Kiev, situată în Piaţa Independenţei, şi şi-au anunţat intenţiile de a deschide acolo un punct de prim ajutor. Potrivit protestatarilor, "clădirea a fost închiriată". Între timp, administraţia din Kiev a decis să închidă în jur de 30 de şcoli şi 30 de grădiniţe, care se află în apropiere de epicentrul ciocnirilor din centrul capitalei. În plus, în vestul Ucrainei, protestatarii au luat cu asalt sediile administraţiei şi structurilor de forţă, în timp ce, în estul ţării, acţiunile opoziţiei au fost parate de cetăţeni. Totodată, în timp ce au luat cu asalt sediile administraţiei regionale şi poliţiei din regiunea Volân, un grup de activişti ucraineni i-a spart capul guvernatorului regiunii, Aleksandr Başkalenko, şi l-a încătuşat, informează mass-media locală. Jurnaliştii informează că guvernatorul a fost capturat atunci când se îndrepta spre protestatari. Ei i-au cerut lui Başkalenko să semneze cererea de demisie. În Hmelniţki, protestatarii au luat cu asalt sediul Serviciului de Securitate din Ucraina. Un lunetist care se afla într-o maşină a împuşcat o femeie. Martorii afirmă că atacatorul a tras 6-8 gloanţe în femeie, care a murit în maşina Salvării.

Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat, ieri, lansarea unei operaţiuni "antiteroriste" la nivel naţional, împotriva unor grupări pe care le-a catalogat drept radicale şi pe care le consideră responsabile de reizbucnirea violenţelor care s-au soldat cu 26 de morţi la Kiev. Trupe au fost mobilizate între diferite baze militare în vederea consolidării securităţii unor depozite de armament şi instalaţii militare, a anunţat Ministerul ucrainean al Apărării, potrivit agenţiei Interfax-Ukraine. "Din cauza agravării situaţiei sociopolitice în ţară şi în vederea prevenirii unor furturi din depozite de armament şi unor echipamente militare, forţele armate ale Ucrainei au efectuat paşi în vederea sporirii securităţii arsenalelor, bazelor şi depozitelor militare şi altor instalaţii militare", a declarat pentru agenţie un purtător de cuvânt al ministerului.

Conform publicaţiei Radio Vocea Rusiei, preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, a cerut opoziţiei să accepte un compromis. "Am considerat întotdeauna că folosirea forţei este o greşeală. Există o metodă mai bună şi mai eficientă: să găsim un limbaj comun. Să ajungem la un compromis. Să ne înţelegem", a afirmat domnia sa. "Trebuie să ne aşezăm la masa tratativelor şi să salvăm Ucraina", a mai declarat preşedintele. Miercuri, Ianukovici a purtat negocieri cu reprezentanţii opoziţiei, însă nu au ajuns la o înţelegere.

Preşedintele ucrainean a decretat ziua de astăzi, 20 februarie, zi de doliu naţional în Ucraina, în urma protestelor violente din ultimele 24 de ore. Drapelele vor fi coborâte în bernă pe clădirile oficiale, în timp ce concertele şi competiţiile sportive vor fi anulate, potrivit unui decret publicat miercuri pe site-ul preşedinţiei. În acest sens, UEFA a anunţat anularea meciului din Europa League Dinamo Kiev - CF Valencia, miercuri, după ce a analizat riscurile la care se supun cetăţenii spanioli, în eventualitatea unei deplasări în capitala Ucrainei, potrivit presei internaţionale.

Totodată, circulaţia metroului va rămâne suspendată la Kiev, din cauza ameninţării cu posibile atacuri, au anunţat autorităţile ucrainene, care au precizat că măsura va fi menţinută până la stabilizarea situaţiei din capitală.

Europa, cu ochii pe evenimentele de la Kiev

Uniunea Europeană va analiza posibilitatea de a impune sancţiuni responsabililor de represiunea care a avut loc în Ucraina, a anunţat, miercuri, reprezentanta diplomaţiei europene, Catherine Ashton, relatează AFP.

Oficialul a convocat, miercuri dimineaţa, o reuniune a ambasadorilor UE care se ocupă de probleme de securitate, în cursul căreia "vor fi analizate toate opţiunile, inclusiv cea a sancţiunilor împotriva unor responsabili de represiune şi încălcarea drepturilor omului", a anunţat domnia sa într-un comunicat.

Totodată, miniştrii de Externe din cadrul UE se vor reuni de urgenţă, joi, la Bruxelles pentru a discuta despre sancţiunile împotriva regimului preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, după violenţele din ultimele ore, a anunţat miercuri şefa diplomaţiei europene.

"Sperăm că statele membre UE vor putea să se pună de acord de urgenţă asupra măsurilor ţintite împotriva responsabililor de violenţă şi folosirea excesivă a forţei", a declarat şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Premierul polonez, Donald Tusk, a declarat că ţara sa este dispusă să primească refugiaţi şi răniţi din Ucraina, potrivit Vocea Rusiei. Şeful Guvernului de la Krakovia a declarat că Grupul de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria) examinează, în prezent, coordonarea acţiunilor comune de primire a ucrainenilor care au nevoie de îngrijiri medicale. Tusk a menţionat că în spitalele poloneze se află 11 cetăţeni ucraineni, care au avut de suferit în timpul confruntărilor de marţi din Kiev.

Totodată, Emma Bonino, ministrul italian de Externe, a atras atenţia asupra "riscului concret" de izbucnire a unui "război civil" în Ucraina, după violenţe soldate cu cel puţin 26 de morţi. "Preocuparea este cu atât mai mare cu cât trebuie să avem în vedere şi să evităm riscul concret al izbucnirii unui război civil la frontierele Uniunii Europene", a spus domnia sa, citată de AFP. "Gravitatea confruntărilor produse la Kiev pune poporul ucrainean în faţa unei situaţii dramatice", adaugă Bonino. Totodată, membrul Executivului de la Roma a declarat: "Reiterăm apelul adresat autorităţilor ucrainene de a pune capăt reacţiilor violente, oarbe şi disproporţionate în faţa protestelor masive, care trebuie să se desfăşoare paşnic".

UE este divizată însă în ceea ce priveşte sancţiunile, a amintit şeful diplomaţiei belgiene, Didier Reynders.

"Nu există unanimitate (n.r. în cadrul UE), deoarece mai multe ţări vecine Ucrainei nu vor să avanseze pe calea sancţiunilor afirmând că este un risc pe care nu vor să şi-l asume, un risc de a vedea cum regimul îşi înăspreşte şi mai mult tonul faţă de opoziţie", a subliniat domnia sa.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, a declarat că preşedintele Rusiei a avut, în urmă cu două nopţi, o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, fără a da detalii cu privire la conţinutul discuţiei. Peskov a subliniat că evenimentele de la Kiev sunt urmărite cu atenţie de Kremlin.

BEI a suspendat finanţarea unor noi proiecte în Ucraina

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a suspendat finanţarea unor noi proiecte în Ucraina, după ce minim 26 de persoane şi-au pierdut viaţa în cele mai grave conflicte violente de natură politică izbucnite de la câştigarea independenţei de către fosta republică sovietică, relatează Bloomberg.

Decizia nu are un efect imediat asupra proiectelor actuale ale BEI în Ucraina, între care finanţarea extinderii unei linii de metrou în Dnipropetrovsk şi modernizarea sistemului de control al traficului aerian.

Un alt proiect este o linie de credit de 220 de milioane de euro acordată de BEI pentru finanţarea activităţilor firmelor mici şi mijlocii.

"Aceasta este situaţia actuală. În prezent, nu acordăm finanţare pentru noi proiecte pentru că trebuie să ştim în ce mediu politic ne vom afla în viitor. Deocamdată am oprit activităţile, este necesar să vedem care va fi situaţia economică şi cea politică", a declarat la Bruxelles preşedintele BEI, Werner Hoyer.

În perioada 2007-2013, BEI a semnat cu Ucraina contracte de finanţare în valoare de 2,149 miliarde de euro.

La rândul său, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor financiar din Ucraina, a anunţat deja că a restrâns relaţiile cu autorităţile de la Kiev, dar că nu a suspendat operaţiunile.

Investiţiile nete ale BERD în Ucraina au atins 8,7 miliarde de euro, la sfârşitul anului trecut, proiectele fiind concentrate pe crearea unui sistem bancar deschis şi stabil, modernizarea infrastructurii şi promovarea utilizării eficiente şi sustenabile a energiei.

"Nu am suspendat operaţiunile, dar de trei săptămâni ne concentrăm mai mult pe sectorul privat", a declarat un purtător de cuvânt al BERD.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Va mai amintiti? Revolutia noastra? Condusa de oportunistii aflati in imediata apropiere a lui Ceausescu? Oportunisti sustinuti in toate felurile de catre toate serviciile secrete straine? Pai oportunistii vroiau sa-i ia banii lui Ceausescu, care de fapt nu-i avea, sfarsind sa ia banii romanilor tinuti in Bancorex, apoi banii platiti de romani prin taxe si impozite. Problema este ca romanii n-au reusit sa beneficieze decat de niste surogate intre timp. Au intr-adevar libertatea de exprimare, de calatorie, pot face mici afaceri, pot cumpara si vinde liber ce vor. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, asta au si vrut pe vremea lui Ceausescu. Cei care l-au omorat erau insa avizi de bogatie si putere. Au obtinut-o. Problema este ca nu sunt patrioti si au reusit sa distruga tot ce romanii au creat in ultimii 50 de ani. Oare nu acelasi lucru observam si la Kiev? Pai cei care au condus Ucraina nu sunt ultra-imbogatiti in ultimii 20 de ani? Nu au facut-o in acelasi fel ca si la noi? Interesul a fost deci, de a se imbogati, nicidecum de a participa la dezvoltarea sociala a unei tari. Nu ca ar fi trebuit asta 100%, dar macar 70%, restul de 30% fiind orientat catre buzunarele proprii. Dar, al fel ca si in Romania, acest lucru nu s-a intamplat. Iar acum, cei care lupta in strada, pentru ce o fac de fapt? Noi stim ceva sigur? Nu vedeti ca UE, SUA, Germania, au anumite interese, Rusia alte interese? Toate exprimate in zeci de miliarde de euro/dolari? Ca interesele vor sfarsi prin a fi platite, iar viitorii conducatori vor fi mituiti, ajutati, sa ajunga acolo, pentru a rambursa pe urma ajutorul? Noua piata de consum ce trebuie castigata e Ucraina. Numai ca acolo, Rusia detine si ea anumite proprietati strategice. Iar poporul ucrainean, ce sa stie el? Deja sunt buimaciti si habar n-au ce sa faca. Cei din strada, cu arme, isi joaca cartea asa cum si-au jucat-o si ai nostri in Romania. Uitati-va la ei, la fostul FSN, la familiile lor, la rudele mai indepartate ale lor, la cumetriile lor, la sistemul lor de protectie a ceea ce au castigat si apoi extrapolati totul in Ucraina. Asa o sa intelegem tot. Si totusi, cine va fi indeajuns de altruist, de patriot as zice, sa reia dezvoltarea tarii acesteia? Bineinteles in conditiile unui socialism de piata libera macar? Cine sa renunte la putere si la furt, pentru a trai normal si a sustine niste principii de om frumos? Intre timp, pe-acolo prin Ucraina oamenii mai mor putin, dar atentie, doar putin, atat cat sa se creeze oportunitati politice. Oricum, restul populatiei nu stie pe ce lume este, ca si noi dealtfel...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb