ZIARUL BURSA

26 august 2020
Ediţia din 20.12.2024
SUA şi China anunţă progrese, în ciuda tensiunilor ridicate

ÎN RĂZBOIUL COMERCIAL BILATERAL SUA şi China anunţă progrese, în ciuda tensiunilor ridicate

A.T.Internaţional / 26 august 2020

Discuţiile dintre Statele Unite ale Americii şi China, deşi doar telefonice, au adus cele două super puteri ale lumii în lumina reflectoarelor. În ciuda tensunilor tot mai accentuate din ultimii doi ani dintre cele două cele mai mari economii ale lumii atât cu privire la securitatea datelor şi tehnologie, cât şi din cauza democraţiei din Hong Kong, oficiali de rang înalt americani şi chinezi, care au vorbit luni la telefon, au declarat că s-au înregistrat progrese în soluţionarea problemelor cu privire la Faza 1 a acordului comercial bilateral încheiat în ianuarie, conform informărilor venite din partea ambelor guverne, citate de Associated Press.

Euronext, SIX Exchange, Deutsche Börse şi Nasdaq, printre ofertanţii pentru Borsa Italiana

SURSE: Euronext, SIX Exchange, Deutsche Börse şi Nasdaq, printre ofertanţii pentru Borsa Italiana

A.V.Internaţional / 26 august 2020

Un consorţiu alcătuit din Euronext şi Cassa Depositi e Prestiti vrea să preia platforma MTS de tranzacţionare a bondurilor 

Un consorţiu alcătuit din operatorul bursier paneuropean Euronext şi banca italiană de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP), dar şi Deutsche Börse (operatorul Bursei din Frankfurt) şi SIX Group (operatorul pieţei elveţiene - SIX Exchange) se numără printre ofertanţii pentru achiziţia platformei de tranzacţionare a obligaţiunilor de stat deţinută de Borsa Italiana, conform unor surse citate de Reuters.

La evenimentul de ieri, premierul Ludovic Orban a precizat că investiţia Iveco în capacitatea de producţie din Petreşti se ridică la 50 milioane euro şi va crea 200 de locuri de muncă directe şi o dinamică economică prin contractele pe care compania italiană le va încheia cu furnizorii autohtoni.

SINDICATELE DIN APĂRARE ACUZĂ: Afacerea Iveco - prinsă în interesele politicienilor

George MarinescuPolitică / 26 august 2020

Redresarea industriei naţionale de apărare este pe drumul cel bun, dacă luăm în calcul recentele contracte semnate de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri cu companiile Aerostar Bacău - care devine centru naţional de mentenanţă pentru avioanele F16, Avioane Craiova SA - centru naţional de mentenanţă pentru IAR Şoim şi de investiţia lansată, ieri, la Petreşti, în judeţul Dâmboviţa, de compania italiană Iveco, pentru realizarea a 2902 de camioane şi platforme pentru transport, în primă etapă urmând a fi construite 942 de bucăţi în următorii patru ani care vor scoate din bugetul public un miliard de lei.

Alegeri în cea mai bună dintre lumi

Cornel CodiţăEditorial / 26 august 2020

Cornel Codiţă

Ne-a ajuns din nou din urmă sorocul alegerilor. Mai precis, a venit timpul să ne cam hotărîm pe cine trimitem în fotoliile de primar. Nici nu a început bine campania candidaţilor şi găurile din caşcaval se văd mari, cît să cuprindă Ceahlăul, în dublu exemplar.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Redeschiderea restaurantelor, pe ordinea de zi a CNSU

Redeschiderea restaurantelor, pe ordinea de zi a CNSU

I.Ghe. Companii / 26 august 2020

Premierul Ludovic Orban a anunţat că astăzi va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în care se va discuta despre redeschiderea teatrelor, cinematografelor şi restaurantelor la 1 septembrie. Şeful Guvernului a spus...

Allianz are 5,3% din drepturile de vot ale Electrica

Allianz are 5,3% din drepturile de vot ale Electrica

A.I. Piaţa de Capital / 26 august 2020

Nemţii de la Allianz SE au ajuns, începând cu data de 18 august, la o deţinere indirectă de 5,3% din drepturile de vor ale Electrica (EL), se arată într-o notificare a furnizorului şi distribuitorul de energie electrică remisă, ieri, Bursei de...

MACRO NEWSLETTER 26 August 2020

MACRO NEWSLETTER 26 August 2020

Macroeconomie / 26 august 2020

Încrederea mediului de afaceri din Germania a crescut uşor peste aşteptări în august 2020. Indicele încrederii a crescut până la 92,6 puncte, de la 90,4 puncte în luna anterioară, în condiţiile în care indicele aşteptărilor pentru următoarele 6...

Dr. Nicolae Oacă

OPINII Politicieni, lasaţi ANCOM în pace!

Dr. Nicolae OacăCompanii / 26 august 2020

ANCOM, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, a fost o instituţie greu încercată, supusă mai tot timpul presiunilor politice. Să amintim de denumirile sub care a funcţionat: ANRC, care a devenit ANRCTI, apoi ANC...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo