Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va sărbători Ziua Marinei, alături de Liga Navală Română, pe Lacul Herăstrău, la debarcaderul central (intrarea Pavilion H), duminică, 15 august, începând cu ora 9.30.
Evenimentul va începe cu ridicarea pavilionului si a marelui pavoaz în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, după care va urma oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, apariţia zeului Neptun, parada vaporaşelor şi lăsarea la apă a ancorei de flori. Marinarii A.L.P.A.B. vor încheia acest program cu jocuri marinăreşti tradiţionale precum trasul la parâmă şi umplerea butoaielor cu apă.
Vor fi prezente pe Lacul Herăstrău 12 ambarcaţiuni şi 4 şalupe de intervenţie rapidă, care vor totaliza un număr de 400 de locuri. În intervalul 10.30-14.00, cei care vor dori să se plimbe pe lac cu vaporaşul vor beneficia de plimbări gratuite. După ora 14.00, bucureştenii vor plăti pentru o plimbare cu vaporaşul 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi pensionari. De asemenea, vor fi disponibile pentru plimbări 65 bărci cu rame şi 35 de hidrobiciclete, care pot fi închiriate pentru 5 lei/ h bărcile şi 10 lei/h hidrobicicletele.