Zona Braşov-Râşnov, cea mai căutată pentru Halloween

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 10 octombrie 2016

Zona Braşov-Râşnov, cea mai căutată pentru Halloween

20% din totalul clienţilor care pleacă în vacanţe în această perioadă a anului sunt interesaţi de Halloween.

Sărbătoarea Halloween devine şi în ţara noastră un eveniment tot mai de interes, aproximativ 20% din totalul clienţilor care pleacă în vacanţe în această perioadă a anului fiind interesaţi de această sărbătoarea, potrivit directorului naţional de vânzări TUI TravelCenter/Eurolines, Cosmin Marinof.

Domnia sa ne-a precizat că procentul este raportat la cererile din agenţiile TUI, dar şi la feedbackul primit de la colegii dumnealui din breaslă.

Ţara noastră rămâne, potrivit reprezentantului agenţiei, cea mai căutată destinaţie pentru petrecerea Halloween-ului. Bran-Râşnov este zona cea mai populară, datorită localizării castelului Bran în apropiere şi atracţiei pentru activităţile specifice Halloween-ului pe care acesta le exercită.

Potrivit site-ului oficial al Castelului Bran, în noaptea de 29 octombrie turiştii sunt aşteptaţi la un tur nocturn al castelului şi la o petrecere specifică sărbătorii de Halloween. Biletele se vor pune în vânzare în mai multe categorii şi vor putea fi achiziţionate în seara respectivă, de la casierie. Astfel, pentru acces în Castel, tur nocturn cu Vlad Ţepeş, jocul Contelui Dracula, vin roşu, votcă neagră, dulciuri, jocul ielelor etc, costul unui bilet va fi de 50 de lei, iar cei care vor să participe şi la petrecerea "Halloween After Party", organizată într-un cort amplasat în Parcul Regal, la poalele Castelului, preţul total va fi de 150 de lei de persoană.

Destinaţiile externe solicitate în această perioadă sunt, în general, ofertele tip city break pentru Praga, Budapesta, Roma şi alte capitale europene.

Tui TravelCenter pune la dispoziţia clienţilor oferte la Complex Hotel Wolf (3 stele) cu pachete ce includ trei nopţi de cazare cu mic dejun inclus şi acces la piscină/zona spa, la un preţ de 79 de euro de persoană.

De asemenea, o destinaţie solicitată de către clienţii agenţiei, conform domnului Marinof, este Sighişoara, unde la tariful de 52 de euro de persoană, turiştii se pot bucura de trei nopţi de cazare cu mic dejun, la Pensiunea San Gennaro (3 stele).

În afara ţării, compania dispune de pachete tip city break cu destinaţia Praga, la tarif de la 259 de euro de persoană, care include trei nopţi de cazare cu mic dejun la hotel 3 stele, transport cu avionul şi intrarea la Halloween Hounted House.

Agenţia de turism Eximtur le propune celor interesaţi să petreacă Halloween-ul la Băile Felix, Băile Herculane şi, de sigur, Bran.

Pachetele pentru Băile Felix încep de la aproximativ 190 de lei, loc în cameră dublă, şi includ 2 nopţi de cazare, mic dejun tip bufet şi cină Halloween în seara de 29.10 cu muzică live, invitaţi speciali, premii pentru cele mai originale ţinute, acces gratuit la piscină, la Hotel Mureş (2 stele), care le recomandă turiştilor să vină costumaţi, tema fiind Holywood - Dress to impress. Pentru aceleaşi facilităţi, dar servicii de 4 stele, turiştii pot opta pentru Hotel Internaţional la un tarif de 365.70 lei, preţ în cameră dublă, iar în plus pot beneficia de saună şi sală de fitness.

La Băile Herculane, Eximtur le propune turiştilor pachete începând de la 250 de lei, loc în cameră dublă, şi include 2 nopţi de cazare cu mic dejun şi cină tematică în data de 30.10. În plus, vor avea acces gratuit la piscină, saună şi Jacuzzi, la Hotel Diana(3 stele). Pentru Hotel Afrodita Resort & Spa (4 stele), ofertele încep de la 346.50, loc în cameră dublă, şi conţin 2 nopţi de cazare cu mic dejun bufet suedez, iar în data de 29.10 turişti vor avea şi o petrecere tematică - cină bufet suedez. De asemenea, accesul va fi gratuit la Atrium SPA - piscină interioară, saună finlandeză, jacuzzi, sala de fitness.

Pentru Bran, agenţia are pachete la Complex Club Vila Bran (3 stele) începând de la 326.70 lei, loc în cameră dublă. Preţul include cazare şi masă festivă de Halloween, în data de 29 octombrie. În plus, în aceeaşi seară va avea loc şi un concert al trupei Vunk, recitaluri de muzică susţinute de artişti locali, petreceri cu Dj, foc de articifii, foc de tabără cu muzică folk şi vin fiert. Oaspeţii vor avea acces gratuit la piscină acoperită şi încălzită, zona SPA, sala de sport, sala de jocuri şi locuri de joacă pentru copii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb