ZVONURI, BÂRFE, ŞUŞANELE Pătratul Bermudelor din Raiffeisen Bank

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 ianuarie 2012

Pătratul Bermudelor din Raiffeisen Bank

Tot soiul de zvonuri circulă prin, pe lângă şi pe deasupra Raiffeisen Bank Româ­nia, zvonuri din care un ziar cu pretenţii de specialitate financiară a ales ce i-a plăcut şi a publicat, săptămâna trecută, ceva, cu pretenţia c-ar fi o ştire:

"Olandezul Steven van Groningen, 53 de ani, care din 2002 este preşedintele Raiffeisen Bank Româ­nia, şi-a negociat la Viena cu austriecii de la Raiffeisen Bank International un nou mandat la conducerea băncii locale, candidând astfel la titlul de cel mai longeviv şef de bancă locală."

Ştirea este falsă.

E frumoasă, e împodobită ca bradul de Crăciun, dar e greşită.

Cel puţin, Michael Palzer, purtătorul de cuvânt vienez al Raiffeisen Bank International AG, contactat de ziarul "BURSA", a dezminţit informaţia.

Ziarul acela, care a făcut obişnuinţă să servească aşa, publicase cu seriozitate:

"Potrivit unor surse bancare, odată cu mandatul lui Van Groningen austriecii l-au prelungit şi pe cel al vicepreşedintelului responsabil cu pieţele financiare, americanul James Stewart."

Dar Michael Palzer ne spune:

"Am aflat că aceste rapoarte media sunt greşite. Ambii domni au contracte în curs de desfăşurare şi nu au existat prelungiri recente."

Pe cine să credem?

Pe acel ziar financiar sau pe Michael Palzer?

Ezitări, respingeri, bâlbâieli

Creditul firesc pe care îl acordăm purtătorului de cuvânt austriac, ar trebui, totuşi, "pus sub observaţie" (cum ar spune o agenţie de rating), pentru că răspunsul său privitor la falsitatea ştirii şi la întrebările noastre despre eventuale decizii de schimbare a membrilor conducerii Raiffeisen Bank România, succede altuia, în care a evitat un răspuns direct:

"Mandatele membrilor din board au diferite puncte de începere şi de expirare. În mod evident, mandatele pentru domnul van Groningen şi pentru domnul Stewart trebuiau să expire în următoarele două luni, în timp ce mandatul domnului Burduja continuă până la sfârşitul lui iunie, astfel încât orice negocieri privind viitoarele condiţii ale acestui mandat vor începe în lunile următoare".

"În cazul domnului Kalinov, mandatul a fost prelungit anul trecut şi expiră în 2015."

Două zile mai târziu, Michael Palzer revine şi ne spune că nu, nu au existat nici negocierile cu van Groningen şi Stewart, nu doar cele cu Burduja.

La Bucureşti, Anca Haşegan, responsabilul cu relaţiile publice ale Raiffeisen Bank România, s-a declarat stupefiată de întrebările privitoare la acurateţea raportărilor băncii, pe care i le-am adresat lui Steven Cornelis van Groningen: "În doisprezece ani de presă nu am mai văzut aşa ceva!"

Înţelegem că Anca Hasegan este obişnuită să citească în presă că mandatul lui Groningen a fost prelungit.

OK, doamna Haşegan, sunteţi bună, totuşi, să-i transmiteţi întrebările noastre domnului Groningen?!

Poate că domnia sa le va înţelege...

Într-un târziu, ne-a sosit un răspuns, pe care suspectăm că l-a întocmit singură:

"Situaţiile financiare ale băncii sunt auditate - atât cele după standarde româneşti de contabilitate, cât şi cele după standarde internaţionale, atât cele raportate de bancă (la Bucureşti), cât şi cele raportate de grup (la Viena). Dacă acţionarul majoritar ar fi avut vreodată cea mai mică îndoială cu privire la acurateţea datelor raportate, ar fi trimis propria echipă de control la Bucureşti, ceea ce nu s-a întâmplat."

Interesant.

Nu ştiam.

În douăzeci şi unu de ani de presă financiară, nu am aflat că băncile sunt auditate.

Nu ştim nimic despre Enron şi Arthur Andersen, nu ştim nimic despre grămada de manipulări în datele raportate de bănci şi companii enorme, nu ştim nimic despre furturile şi şpăgile din bănci imense şi prestigioase, făcute cu auditorul de mână.

Ne aflăm în anul 1990 şi deci nu ştim nimic despre aşa ceva.

Da, pe atunci ţineau răspunsurile astea - "Vai, dragă, dar cum poţi să întrebi aşa ceva?!"

Timpul a trecut, doamnă...

Rapoarte fardate?

Se spune, se vorbeşte, se şopteşte (adică, spuneţi-i cum vreţi, dar ceea ce urmează de acum încolo, nu este nicidecum informaţie, ci informare asupra a ceea ce se bârfeşte) că, la vârful Raiffeisen Bank România, s-ar fi hărţuind două grupuri adverse, care totuşi colaborează când este vorba să cosmetizeze raportările asupra performanţelor băncii, dar s-ar fi luptând pe şpăgi: de o parte s-ar fi găsind grupul mai consistent al lui van Groningen (Steven Cornelis, preşedinte), Stewart (James Daniel, vicepreşedinte, director de Trezorerie şi Pieţe de Capital), Rossey (Carl, vicepreşedinte, şef al Diviziunii de Operaţiuni şi IT) şi Puha (Mugur, director de achiziţii şi proprietăţi), iar de cealaltă parte, Burduja (Marinel, prim-vicepreşedinte, şef al Diviziunii de Corporate) şi Kalinov (Vladimir, vicepreşedinte, şef al Diviziunii de Retail).

Bârfele susţin că oricât s-ar detesta unii cu alţii, vor fi colaborat, totuşi, să păcălească centrul de la Viena, raportându-i că s-ar fi încadrat în bugetul anului trecut, când, de fapt, cheltuielile operaţionale ale băncii din România, în primele trei trimestre, vor fi fost duble (ba chiar mai mult decât atât), faţă de cele comunicate.

Şmecheria ar fi fiind realizată cu participarea lui Heinz Wiedner, şeful Comisiei de Audit, care este, de altfel, şeful Raiffeisen din Ungaria (cea la care s-a constatat, în decembrie, necesitatea unei "injecţii" de 350 de milioane de euro - ca să acopere o pierdere de 320, pe anul trecut - , concedierea a 350 de angajaţi - adică, milionul şi angajatul - şi închiderea a zece din cele 144 de sucursale).

Se spune că şmecheria din raportarea românească le-ar fi cunoscută lui Karl Sevelda, vicepreşedintele Consiliului de la Viena şi lui Peter Lennkh, director pe segmentul de Corporate de acolo, care, cică i-ar fi amici lui van Groningen (dar nu pe gratis) şi i-ar fi ascunzând situaţia lui Herbert Stepic - preşedintele a tot şi toate de la Raiffeisen Bank International AG - , cu care aceşti stimaţi domni nu s-ar fi având prea bine (ce credeaţi?, că numai la noi ar fi fiind aşa?!).

Credite pe sprânceană?

Combinaţia dintre grupul lui van Groningen şi amicii săi de la Viena, se spune - desigur, o spun guri foarte, foarte rele - că ar fi finanţată de şpăgile consistente primite de conducere la acordarea de credite pe sprânceană.

Aici apare în scenă - este un scenariu, e clar - celebra firmă de cabluri RCS & RDS, care nu se mai ocupă de cabluri şi clienţi, ci de inginerii financiare, cu cele 50 de milioane de euro drept linie de finanţare (5 ani, pentru care, în primii 3 ani, plăteşte doar dobânzile curente, proiectată să se adauge celorlalte 900 de milioane datorii ale companiei către diverse alte bănci), sub justificarea că banii le-ar fi necesari la achiziţionarea UPC România SRL Bucureşti, principalul lor concurent, dar justificarea este falsă, pentru că operaţiunea nu ar putea fi aprobată de Consiliul Concurenţei, deoarece, în urma cumpărării, RCS & RDS ar deţine 55% din piaţa de telecomunicaţii prin cablu din România, ceea ce nu permite legea (de fapt, ce-i aia "LEGEA"?, hai să fim serioşi!)

Cică negocierile ar fi fost sprijinite şi de Mihai Ionescu (vicepreşedinte pe segmentul Investiţii în cadrul Sucursalei din Marea Britanie a Credite Suisse Group AG Elveţia), pentru un milion-două, pe care Ie-ar împărţi cu managementul Raiffeisen.

Chirii umflate?

La sfârşitul anului trecut, prin octombrie, se pare că Marinel Burduja i-a pârât, la Viena, pe Mugur Puha şi James Daniel Stewart că-s vinovaţi de pierderile din închirieri, că, începând cu 2007, Raiffeissen plăteşte chirii la noi sucursale de aici, la preţuri cu circa 50% mai mari decât cele ale pieţei, diferenţa care este împărţită între proprietarii spaţiilor şi chiriaşi (prin reprezentanţii lor legali, în calitate de persoane private - înţelegeţi, nu-i aşa, ce vor să spună zvonurile...)

Se spune că Mugur Puha şi-a tras avion privat.

La scară.

Se spune că van Groningen s-a îngrăşat dublu.

Asta, în mod evident este o minciună.

În ciuda vârstei, olandezul are siluetă.

Marinel Burduja, disponibil?

Lumea zice că van Groningen ar vrea să scape de Burduja şi că ar urmări să-l înlocuiască, întâi cu prietenul lui Marinel - domnul Vladimir Kalinov -, zice-se, ca să bage zâzanie între ei, după care s-ar scăpa şi de Kalinov, urmând să-l pună în loc pe fidelul său, Carl Rossey.

Strategie pe termen mediu.

Marinel Burduja n-ar sta cu mâinile-n sân, după cum se şopteşte, ba chiar ar da din ele şi din picioare să-şi găsească viitoarea slujbă, încercând să vină la conducerea BCR, în locul lui Dominic Bruynseels, mizând pe faptul că directorul executiv al BCR ar urma să fie eliberat din funcţie, din cauza performanţelor slabe pe retail.

Atribuirea acestui vis lui Marinel Burduja invocă legătura sa cu Ionuţ Dumitru, economistul şef la Raiffeisen Bank SA, (care, la rândul său are legăturile sale cu băieţi din BNR, care, la rândul lor, au legăturile lor cu băieţi din conducerea Erste Bank de la Viena - ah!, Viena!, din nou Viena!) şi legătura sa cu Florin Pogonaru (membru în Consiliul de Supraveghere al BCR, acel Florin Pogonaru, care ne este atât de cunoscut de pe piaţa de capital, despre care s-a spus, săptămâna trecută, că ar fi "arhitectul" grupului de brokeri de vopsea bancară, care a reuşit răsturnarea lui Stere Farmache de la conducerea Bursei de Valori Bucureşti şi înlocuirea lui cu economistul şef al BCR Lucian Anghel - deci, Pogonaru nu-i chiar nimeni, ci un "arhitect" de succes).

Oricum, legături cu legături, "Planul A" pare o himeră, o pălărie cam prea mare pentru Marinel, aşa că Burduja şi-ar fi făcut şi planurile B, C, D...X, Y, Z, după cum susţin rumorile, astfel că ar fi acordat consultanţă unor saudiţi şi unor qatarezi, între care National Bank of Qatar (băgată la Alpha Bank, unde-i Stere Farmache vicepreşedinte), ca arabii să intre pe piaţa noastră bancară.

Îi urăm lui Marinel mult succes.

Retrogradarea ratingului Austriei - o ştire sigură

Dacă toate astea ar fi adevărate (şi este sigur că nu sunt adevărate, după cum reacţionează Anca Haşegan, iar supraveghetorii din Banca Naţională ne-au spus că nu ştiu nimic din chestiile astea şi că nici nu intră în atribuţiile lor să le ştie, aşa că nu care cumva să credeţi vreo iotă din zvonuri, bârfe, şuşanele), ei bine, dacă ar fi ele adevărate, atunci este evident că bancherii de la Raiffeisen Bank n-ar mai avea timp de afacerile Raiffeisen Bank, ci de probleme personale.

Acest lucru s-ar reflecta în insatisfacţia clienţilor, dar toţi clienţii Raiffeisen Bank sunt satisfăcuţi (cu excepţia unor clienţi mărunţi, precum Vodafone România şi Romtelecom SA - ah!, am zis mărunţi?, da, în definitiv sunt doar doi).

Acest lucru s-ar reflecta în cifrele performanţelor Raiffeisen Bank, deoarece Raiffeisen Bank are un auditor şi dacă cei de la Viena ar fi avut vreo suspiciune, atunci ar fi făcut un audit suplimentar.

Dar, n-a făcut.

Deci, Viena nu are nici o suspiciune.

Deci, toate mizeriile astea sunt false.

Uf, ce bine!

Între atâtea zvonuri false, o certitudine este reconfortantă.

Standard&Poor's a coborât ratingul Austriei, suspectând slăbiciunea sistemului bancar austriac, expus în Ungaria şi Italia.

Este sigur că Austria nu a coborât de la AAA, la AA+, din cauză că S&P l-ar fi suspectat pe van Groningen.

Nu, Austria a fost retrogradată la grămadă, cu încă alte opt ţări europene, între care şi Franţa.

Nu, van Groningen nu este nicidecum vinovat de starea Europei.

Viceversa.

Raiffeisen Bank România a obţinut în primele nouă luni din 2011, un profit după taxare, de 60 milioane euro, în scădere faţă de rezultatul raportat în perioada similară din 2010, de 85 milioane euro.

Venitul operaţional al băncii a stagnat la 342 milioane euro.

Activele totale ale băncii austriece în ţara noastră au crescut de la 5,674 miliarde euro, după primele nouă luni din 2010, la 6,292 miliarde euro, în la sfârşitul aceleiaşi perioade din 2011.

Raportul dintre costuri şi venituri a crescut însă de la 59,7% la 62,6%, în perioada analizată, indicând creşterea cheltuielilor. (Elena Voinea)

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Ce-mi place cand se enerveaza Make si zice cate o tipuritura.

     

    Totdeauna m-am intrebat cum a supravietuit ziarul asta in vremurile crunte ale sfarsitului de guvernare Nastase dar mai ales in vremurile si mai crunte ale regimului Basescu.  

    Oi fi vreun naiv si nu m-am prins inca! 

    1. hai lasa insinuarile. sunt client al bancii si e de tot rahatul.

    Make acesta, o fi avand ochii albastrii? 

    1. Nu stiu, dar vede bine.

      Combate bine , neicusorule! 

      Dar de ce nu se ocupa si de cauze mai nobile; de par'examplu regiile....!!.

      Io fi frica, ca se arde cu gazu'?. 

    Elena Voinea o fi "Salomeea" lui Make ??. 

    1. dra elena probabil ca nu a scris acest art pt ca se ocupa de subiectul falimentului personal pe care fmi l-a cerut in ungaria dar pe care, se pare, l-ar fi respins la noi...sper. asa e?

    Sunt un Fost client al serviciilor "raiffeisen premium banking". Asta dupa banca & raiffeisen asset management s-a pretat la a-mi lua din cont 300 usd pentru un comision despre care nimeni nu m-a anuntat de existenta lui, nici macar "bancherul personal" pe care-l aveam gratie serviciului numit "premium". Desi sefa de sucursala de la raiffeisen a recunoscut initial ca a fost greseala "bacherului personal", pana la urma nu s-a intamplat absolut nimic si eu am fost mai departe bun de plata.

    Intr-o banca care se respecta si-si respecta clientii, m-as fi asteptat ca in momentul in care se comite o eroare a unui functionar din banca, atunci banca sau societatea de asset management sa despagubeasca clientul. Nici vorba de asa ceva! 

    Drept urmare eu mi-am inchis toate conturile de la raiffeisen (si am facut transfer la o alta banca) si le-am spus ca in viata mea Nu o sa mai fac nicio tranzactie cu raiffeisen sa fie ei sanatosi daca asa au gasit de cuvinta sa se bucure de aia 300 usd care i-au luat de la mine. Si pot sa va spun ca aveam o suma foarte mare in conturi, mult mai mare decat suma minima la care un client ar primi serviciul "premium". 

    Eu investesc pe piata din capital din 2001 si exact din asta traiesc: din profiturile obtinute la bursa. Intentionez in viitor sa scriu o carte despre investitii la bursa si vreau sa va spun ca atunci voi da ca exemplu de ineficienta managementul actual al raiffeisen. 

    Pe de o parte managementul raiffeisen chetuie aiurea banii actionarilor pe o groaza de proiecte "civice", cum ar fi: oferirea de biciclete prin parcuri, avand ca target cetatenii care nu-si permit sa plateasca 1,2 euro pe ora pentru inchirerea unei biciclete. Pe de alta parte arata o lipsa totala de respect fata de clientii cu sume mari in cont pe care ii forteaza sa plateasca greselile functionarilor lor. Nu doar ca prin asta pierd clienti mari (asa cum a fost cazul meu), dar ignora faptul ca un client multumit de serviciile banci ar putea recomanda la alte 10, 20 de persoane si astfel afacerile bancii ar putea sa creasca fara a mai chetui bani aiurea pe biciclete si alte prostii. 

    In regulile de investitii ale marelui investitor Warren Buffett, la capitolul reguli pentru management, pe primul loc gasim intrebarea "Is Management Rational?" (1), aceasta fiind o intrebare fundamentala inainte de a cumpara actiunile companiei respective.  

    Pentru raiffeisen romania, raspunsul la intreabarea lui W. Buffett este foarte clar: NU, managementul nu se comporta deloc rational, iar eu nu as cumpara niciodata actiuni la aceasta banca. 

    P.S. (1) am citat din cartea: The Warren Buffett Way - by Robert Hagstrom - 1995 editura John Wiley & Sons - paginile 80-82 

    Toate cele bune va doresc, 

    Daniel Iancu

    iancu@agf.ro 

    1. D-le Ionescu , nu este suficient sa ai bani multi pe lumea asta . Mai trebuie sa ai si educatie in sensul cel mai larg al cuvantului !Crede ca intr-adevar .Cred ca banca o facut oferta gresita pentru dvs . atunci cand v-a considerat un "client premium". O vorba mai simpla din cultura romaneasca spune ca "obrazul subtire " cu cheltuiala se tine !!!!

      D-le Iancu,tocmai sunt in faza de analiza si informare despre serviciul raifeisen premium banking si a venit tocmai la timp si la subiect parerea dvs asa ca multumesc pt ATENTIONARE si experienta pe care ne-ati impartasit.Foarte tare ma bucura faptul ca am gasit pe cineva care aproape identic ca si subsemnatul investeste pe bvb si traieste din investitii, tocmai din aceasta cauza as fi foarte bucuros daca am lua legatura si am mai schimba experientele cumulate si traite ca sa invatam si sa profitam reciproc impreuna pt ca avem multe in comun.Tot cam de 10 ani investesc si eu pe bvb,traiesc de 6ani din veniturile obtinute din propriile investitii .Mult succes,Molnar Istvan ,dakmolnar@yahoo.com

      ca o chivuta te plangi bai iancule. la unesco ai incercat?

    Am considerat publicatia ca fiind una serioasa si in nici un caz una de "barfe,susanele".Pacat ca si putinele publicatii care mai au o tinuta ,un limbaj civilizat simt nevoia sa-si coboare standardele .La ce foloseste informarea dvs.d-le Make ?

    Fi-i mai explicit... Ce legatura avea Jim Stewart cu chiriile? Nu prea are sens.

    1. cratima aceea sta bine acolo (vezi "Fi-i mai explicit...")? hai sa invatam sa scriem corect inainte de a poza in investigatori anonimi

      corect, esti destept. atat de destept incat o sa te rog sa fii bun sa sa-mi raspunzi si la intrebare. presupun ca stii, caci altfel nu te bagai, nu-i asa anonimule?

    Mai interesant e ca Mugur Puha mai are putin si face doi ani de cand nu mai e in banca....

    1. Daca l-or mai baga in seama....

      Pana la urma si-a primit ce merita, adica papucii ... Evident ca nu mai face doi bani - nici la propriu nici la figurat, ca doar din banca ii veneau toti .... cunoastem cum ...

      Mare gunoi ... 

    Eu cred ca MAKE a fost angajat Raiffeisen si a fost dat afara pe criterii de incompetenta:) Probabil si in cadrul bancii vorbea fara sa stie ce vorbeste:)

    1. subscriu!

    Eu am avut conturi deschise la multe banci, insa cum am fost tratata la Raiffeisen, nu am mai fost tratata nicaieri. Niciodata nu am avut surprize neplacute, angajatii sunt profesionisti si extrem de amabili. De cativa ani lucrez doar cu aceasta banca si nu am sa-mi mut contul nici pe viitor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb