O misiune de experţi în arme chimice a estimat, într-un raport dat publicităţii luni, că s-ar putea ca persoane din Siria să fi fost expuse la gaz sarin sau la "o substanţă similară", informează AFP.
Raportul misiunii în Siria a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a fost transmis Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pe 29 decembrie.
Echipa OIAC a anchetat 11 incidente "semnalate de către Republica Arabă Siriană şi care se referă la folosirea de produse chimice toxice". Documentul nu precizează nici locurile, nici circumstanţele incidentelor.
"S-ar putea ca persoanele afectate să fi fost expuse la o oarecare substanţă iritantă nepersistentă", dar anchetatorii "nu au găsit dovezi care să clarifice mai mult natura specifică a expunerii sau a sursei".
Într-un caz, se precizează în raport, "analiza câtorva eşantioane sanguine indică faptul că persoanele au fost expuse la un moment dat la gaz sarin sau la o substanţă similară sarinului".
OIAC estimează prin urmare că "este necesară o altă anchetă" pentru a face lumină în legătură cu aceste incidente.
Făcând bilanţul programului de eliminare a armelor chimice siriene, OIAC arată că 99,6% din arsenalul declarat de către Damasc a fost distrus.
În privinţa infrastructurilor de producere a acestor arme (în subteran sau la suprafaţă), anchetatorii OIAC şi ai ONU "au verificat distrugerea a 11 din cele 12 instalaţii" rămase, indică raportul, care se referă la perioada 24 noiembrie-21 decembrie, notează France Press.
OIAC se declara luna trecută "profund preocupată" în legătură cu utilizarea continuă de arme chimice în Siria. Organizaţia confirma pe 6 noiembrie că gazul muştar a fost utilizat în august şi gazul de clor în martie, fără să fie desemnaţi vinovaţii.
După o ameninţare cu arma chimică în apropiere de Damasc în august 2013, Siria a acceptat să declare şi să-şi predea arsenalul chimic în cadrul unui acord supervizat de către OIAC.