Ţara noastră a atras, până în prezent, doar 1,7 milioane de euro din fondurile europene alocate prin Programul Operaţional de Pescuit (POP), dar numai pentru asistenţă tehnică, în condiţiile în care s-a obţinut un avans de 32 de milioane de euro din acest program, a declarat Cristian Apostol, directorul general al Direcţiei Generale pentru Pescuit - Autoritate de Management pen-tru POP, citat de Agerpres.
Domnia sa a explicat: "Din avansul de 32 de milioane de euro pe care îl avem de la Comisia Europeană am depus solici-tări de plată de 1,7 milioane de euro, dar numai pe axa 5 din POP destinată asistenţei tehnice, respectiv pentru consolidarea capacităţii de management a proiectului. Pentru celelalte axe des-tinate investiţilor în zonele pes-căreşti, adaptării flotei de pescuit, acvaculturii nu au fost atrase niciun fel de fonduri".
Oficialul a precizat că, până la 1 martie, POP va deveni funcţional pe toate axele în condiţiile în care acesta a fost blocat în 2009 întrucât CE a solicitat anumite modificări pe program.
"Autoritatea de management pentru POP trebuia să treacă de la Agenţia Naţională pentru Pes-cuit şi Acvacultura într-o altă structură în subordinea Ministerului Agriculturii pentru că programul nu funcţiona. Cred că după noile modificări programul poate fi în totalitate funcţional de la finele acestei luni, începând cu 1 martie", a precizat Apostol.
Potrivit sursei citate, au fost făcute modificări pentru completarea criteriilor de selecţie pentru proiectele depuse pe axa 1 - adaptarea flotelor de pescuit, dar şi pe axa 2 - privind acvacultura.
Deşi pe aceste axe au fost depuse în 2009 un număr de 58 de proiecte, nu a fost atrasă nicio sumă din fondurile europene, iar beneficiarii vor fi nevoiţi să refacă proiectele după noile criterii.