2017 A ÎNCEPUT DEZASTRUOS PENTRU UNII "BĂIEŢI DEŞTEPŢI" DIN ENERGIE Arelco Power şi Arelco Energy nu mai furnizează energie electrică

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 februarie 2017

ANRE retrage licenţele celor două companii

Arelco Power este o companie controlată de Robert Neagoe, anchetat în 2006, de DIICOT, în dosarul privatizărilor strategice

Arelco Power şi-a cerut insolvenţa pe 10 februarie, solicitarea urmând să fie judecată astăzi

Un alt trader din energie - Transenergo Com - insolvenţă la începutul lunii februarie

Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat, pe 15 februarie, retragerea licenţelor companiilor Arelco Energy SRL, respectiv Arelco Power SRL, pentru activitatea de furnizare a energiei electrice. În 10 februarie, Arelco Power, companie controlată de Robert Neagoe, şi-a cerut insolvenţa, care va fi judecată astăzi de Tribunalul Bucureşti.

Consiliul Concurenţei şi ANRE au demarat, la începutul lunii februarie, o investigaţie privind tranzacţiile dubioase de pe piaţa de energie OPCOM, realizate în luna ianuarie şi decembrie 2016.

Ţara noastră a avut cele mai mari preţuri ale energiei din Europa, înregistrate pe pieţele pentru ziua următoare, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale. Preţul energiei pe bursă a continuat să crească după 20 ianuarie, deşi perioada de ger trecuse, după ce un trader a anunţat că reziliază unilateral mai multe contracte. ANRE a anunţat că a demarat o investigaţie, existând suspiciunea că denunţarea unilaterală s-a făcut fără motiv. Potrivit informaţiilor deţinute de Agerpres, traderul era Arelco Power. La începutul lunii februarie, Nicolae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), a declarat că ar trebui să existe sancţiuni mai clare şi mai dure pentru denunţarea unilaterală a contractelor de furnizare a energiei electrice. Domnia sa a explicat: "Considerăm că ar trebui să se înăsprească acele condiţii din contractele de furnizare, care reprezintă un act între două părţi. ANRE nu poate interveni în aceste documente, care sunt încheiate pe piaţa liberă şi se stabilesc între cele două părţi, dar îi poate sfătui pe consumatori. Ar fi fost necesară o sancţionare mai clară a denunţării unilaterale". Havrileţ a adăugat că a prevenit şi în trecut consumatorii că pot ajunge în faţa unei situaţii în care să rămână fără energie.

Întrebat cum a fost posibil ca preţurile să continue să crească atât de mult din cauza comportamentului unei sigure companii, Nicolae Havrileţ a explicat că a fost vorba de o cascadă de evenimente, care au antrenat mai mulţi jucători din piaţă: "Nu este vorba neapărat de o singură companie. Aceasta avea un consumator de tip industrial, care, după ce i s-a reziliat contractul, a trebuit să fie preluat de un furnizor de ultimă instanţă. Acesta, la rândul său, s-a dus în piaţă să cumpere energia de care avea nevoie în plus, astfel că s-a generat un lanţ de evenimente de acest gen. Chiar dacă energia a fost asigurată în întregime, pe piaţă s-a creat un deficit şi mai mare, au fost incluşi în joc şi alţi furnizori şi am asistat la un lanţ de perturbări".

ANRE a precizat ieri, într-un comunicat de presă, că, prin scrisori trimise la finalul lunii ianuarie (27 şi 30 ianuarie), administratorii societăţilor Arelco Power şi Arelco Energy au notificat că acestea se află în incapacitate obiectivă de livrare a energiei electrice către consumatorii finali, date fiind condiţiile şi evoluţiile pe piaţa energiei electrice, solicitând ca ANRE să asigure preluarea de către furnizorii de ultimă instanţă a locurilor de consum ale clienţilor săi finali, prin aplicarea prevederilor din Regulamentul de preluare de către furnizorii de ultimă instanţă a locurilor de consum ale clienţilor finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă.

Direcţiile generale de specialitate din cadrul ANRE au constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale/contractuale pentru încetarea contractelor de furnizare încheiate de aceste societăţi cu clienţii finali, pentru a fi posibilă preluarea clienţilor finali respectivi de către furnizori de ultimă instanţă.

În consecinţă, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat retragerea Licenţelor nr. 1014 şi nr. 1811, ale societăţilor Arelco Energy SRL, respectiv Arelco Power SRL, pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, având în vedere incapacitatea societăţilor menţionate de a continua activitatea de furnizare a energiei electrice la clienţii săi finali, declarată de acestea în scrisorile adresate la ANRE; încălcarea unor clauze din contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de societăţile respective cu clienţii lor finali; situaţia că, potrivit condiţiilor de aplicare prevăzute la art. 4 alin. (1) din Regulamentul de preluare de către furnizorii de ultimă instanţă a locurilor de consum ale clienţilor finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă, aprobat cu Ordinul ANRE nr. 17/2015, prevederile acestei reglementări sunt aplicabile în cazul de suspendare, expirare sau de retragere a licenţei.

Arelco Power avea, în 2015, o cifră de afaceri de peste 160 milioane de euro, faţă de 131 milioane de euro, în 2014, datorii de 20 milioane de euro (25 milioane de euro în 2014), un profit de 2,8 milioane de euro (5,6 milioane de euro în 2014) şi 22 de angajaţi (19 angajaţi în 2014). Arelco Power este al doilea trader de energie care şi-a cerut insolvenţa în acest an, după Transenergo COM, deţinută de familia Coman, care a şi intrat în insolvenţă la începului lunii februarie, din cauza exploziei preţului energiei din acest an.

"Arelco Power" este deţinută de Robledo Investments Limited care a transferat, în iulie 2014, 95% din companie de la "Shanghai Power Company" Ltd. (95%) cu sediul la Hong Kong, şi de Robert Marius Neagoe (5%).

Omul de afaceri Marius Robert Neagoe a preluat 5% din Arelco în 2007. Domnia sa a condus direcţia juridică a OPSPI şi a fost anchetat în 2006, de DIICOT, în dosarul privatizărilor strategice, în care foştii miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor - Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy - au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT, alături de alte patru persoane.

Fostul ministru al Economiei şi Comerţului Codruţ Şereş şi fostul ministru al Telecomunicaţiilor Zsolt Nagy au fost acuzaţi de procurori că ar fi utilizat funcţiile pe care le ocupau în Guvern pentru a favoriza anumiţi jucători de pe piaţa energiei, în dosare de privatizare de mare importanţă. Mai mult, cei doi foşti miniştri se făceau vinovaţi de trădare, potrivit anchetatorilor.

Judecătorii i-au condamnat definitiv pe cei zece inculpaţi la pedepse însumând 44 de ani cu executare, din care: Codruţ Şereş - patru ani şi opt luni de închisoare, Zsolt Nagy - patru ani, Vadim Benyatov - patru ani şi şase luni, Stamen Stanchev - cinci ani şi două luni, Mihai Radu Donciu - cinci ani, Mihai Dorinel Mucea - patru ani şi şase luni, Michal Susak - patru ani şi opt luni, Mircea Călin Flore - patru ani şi şase luni, Gabor Kerekes - patru ani şi Mustafa Oral - trei ani de închisoare.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 30 mai 2005 - 21 noiembrie 2006, cei şase inculpaţi în dosar au constituit (sau aderat la) un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Dorinel Mihai Mucea (fost şef OPSPI) şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Din rezoluţia întocmită de procurori reiese că mai multe firme şi consorţii străine l-ar fi folosit pe Stamen Stanchev pentru obţinerea unor informaţii din interior care să-i favorizeze în procesul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, Petrom, Romtelecom, Poşta Română şi Radiocomunicaţii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. avem societati din energie listate la bvb, de ce ARNE nu precizeaza cine sunt furnizorii de ultimă instanţă care au preluat clienti noi de circa 500 milioane euro

    1. ... pentru ca nu era nevoie. Pe de o parte furnizorii de ultima instanta sunt bine cunoscuti si legati ombilical de companiile de distributie respective, pe de alta parte ei sunt stabiliti prin legi si ordine ANRE, adica nu exista loc de arbitrariu.

      Prin urmare - CEZ in Oltenia (care nu se suprapune, de fapt, exact peste regiunea istorica, lucru valabil si la celelalte), Enel (Muntenia Sud - in esenta Bucurestii si zona metropolitana, plus Giurgiu; Dobrogea; Banat), E.ON (Moldova) si Electrica in rest (Muntenia Nord, plus cele doua zone din Transilvania). 

    Bommba CICLIC prevestește PRIMĂVARA !

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb