La 3 ani de la data lansării portabilităţii în România, numărul de portări depăşeşte cifra de 600.000, potrivit unui comunicat de presă.
Proporţia între numerele fixe şi cele mobile portate s-a menţinut relativ constantă, 67% din totalul numerelor portate (peste 411.000) fiind numere de telefonie mobilă.
Numărul de portări a crescut constant de la data lansării serviciului de portabilitate a numerelor, 21 octombrie 2008. În cele două luni din anul 2008 în care portabilitatea numerelor a fost posibilă au fost realizate peste 15.000 de portări, în 2009 peste 180.000, iar în anul 2010 s-au portat peste 220.000 de numere.
De la începutul anului 2011 şi până la această dată au fost portate un total de 195.129 de numere, dintre care 132.224 au fost numere de telefonie mobilă şi 62.905 au fost numere de telefonie fixă, înregistrându-se o medie lunară de peste 19.000 de portări. Până în acest moment au fost portate în total 612.268 de numere, dintre care 411.447 numere de telefonie mobilă şi 200.821 numere de telefonie fixă (o medie lunară de 15.533 de portări).
Cele mai multe portări (33.341) au fost realizate în luna august 2011, când s-a înregistrat şi cel mai mare calup de numere portate de un utilizator persoană juridică: 4.500 de numere de telefonie fixă.