5000 de locuinţe vor fi prezentate la târgul imobiliar "tIMOn"

A.C.
Comunicate de presă #Imobiliare / 23 aprilie 2014

La a 24-a ediţie a târgului Imobiliar Naţional "tIMOn" vor fi prezentate în perioada 24-27 aprilie în Piaţa Constituţiei din Capitală aproape 5000 de locuinţe finalizate cu preţuri între 21.500 euro şi 1,5 milioane euro, se arată într-un comunicat remis astăzi redacţiei.

Organizatorii vor promova peste 1.500 de locuinţe "cu caracter exclusive" în cele patru zile ale evenimentului, potrivit comunicatului.

În total, la "tIMOn", cei care vor să cumpere o locuinţă pot găsi oferta a peste 200 de ansambluri rezidenţiale "atât în zone centrale cât şi semicentrale şi periferice, dar şi în ţară, acoperind toate categoriile de pret si nevoi".

Organizatorii "tIMOn" pun la dispozitia celor interesaţi să cumpere o locuinţă o ofertă de circa 5.000 de locuinţe finalizate, cu preţuri pornind de la 21.500 euro pentru o garsonieră în sectorul 4. Potrivit comunicatului, cele mai ieftine apartamente de 2 camere vor fi vândute la preţuri începând de la 26.500 euro (Sectorul 4 Bucureşti), în timp ce preţurile minime pentru apartamentele de 3 camere sunt de 34.500 euro.

Cel mai mic preţ pentru o vilă este de 50.000 euro (ansamblu rezidenţial în Corbeanca) iar cel mai mare preţ este de 1,5 milioane euro pentru o vilă în zona Domenii.

Pe lângă locuinţele tradiţionale, la târg va fi disponibilă la vânzare şi casa de vacanţă pe roţi, cu living, dormitor, baie şi bucătărie, la preţuri începând de la 9.000 euro.

La "tIMOn" vor participa peste 100 de companii imobiliare, dezvoltatori, agenţii, brokeri, companii de consultanţă, precum şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL).

ANL, la a doua prezenţă consecutivă în cadrul "tIMOn", va aduce în atenţia publicului oferta de locuinţe derulate prin programe precum "Locuinţe pentru tineri"sau "Locuinţe prin credit ipotecar".

Cei mai mulţi dintre expozanţi vor oferi locuri de parcare, boxe sau bucătării utilate incluse în preţul de vânzare al locuinţei. "Astfel, cumpărătorii pot face economii de pâna la 15.000 de euro doar din aceste facilităţi", se mai arată în comunicat, conform căruia "alte oferte pe care dezvoltatorii le pregătesc în cadrul târgului sunt discounturi care merg până la câteva mii de euro sau la 20% din valoarea iniţială, vouchere cadou sau vacanţe pentru două persoane la Praga, Istanbul sau Viena".

La târg va mai fi prezentat şi serviciul "Upgrade imobiliar", un produs realizat de Coldwell Banker Affiliates of Romania care încurajează achiziţia unei proprietăţi noi achitând contravaloarea acesteia (integral sau parţial) cu preţul obţinut pe apartamentul vechi aflat în proprietate.

Târgul imobiliar "tIMOn" oferă 2.000 metri pătraţi de spaţii de expoziţie închise şi 2.000 metri pătraţi de expoziţie în afara incintelor.

Programul de vizitare a târgului este de joi (mâine 24 aprilie) până sâmbătă (26 aprilie) de la ora 10:00 la 20:00 şi duminică (27 aprilie) între 10:00 şi 17:00.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb