518,83 milioane euro investiţi în măsuri de sprijin pentru persoanele dezavantajate, prin POAD

S.B.
Miscellanea / 2 aprilie 2021

518,83 milioane euro investiţi în măsuri de sprijin pentru persoanele dezavantajate, prin POAD

Comunităţile defavorizate din România au beneficiat de un sprijin din partea Uniunii Europene, prin intermediul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Astfel, 21 contracte de finanţare, având o valoare totală de 518,83 milioane euro, sunt implementate prin acest Program Operaţional, în scopul sprijinirii sub diferite forme a persoanelor dezavantajate. Sumele alocate pentru cele mai importante măsuri de sprijin:

- 415.496.933 euro alocaţi pentru acordarea de alimente de bază;

- 27.000.000 euro pentru materiale şcolare;

- 12.000.000 euro pentru trusouri nou-născuţi;

- 38.400.000 euro pentru produse de igienă.

"Prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, o serie de beneficiari finali vor fi mai aproape cu un pas de o viaţă normală, în care strictul necesar nu mai reprezintă un lux. Sperăm ca astfel să contribuim în a reduce discrepanţele din societate şi a fi mai aproape de cei care au nevoie de ajutor!" a declarat Cătălina Bădoiu, secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În prezent, se află în proces de contractare două cereri de finanţare în valoare totală eligibilă de 3.498.581,83 euro. Alte două apeluri de proiecte în valoare totală de 44.027.951,16 euro, respectiv apelul Acordarea de materiale şcolare (rechizite şi vestimentaţie necesară frecventării şcolii), în valoare de 27.000.000 euro şi apelul Asistenţă tehnică cu un disponibil de 17.027.951,16 euro sunt deschise.

La nivelul POAD se estimează o rată de supracontractare de 124,71% din totalul alocării financiare aferente programului operaţional rezultată din contractele de finanţare deja semnate. Se adaugă valoarea proiectelor în curs de contractare, precum şi valoarea contractelor de finanţare estimate pentru proiectele care urmează sa fie depuse în cadrul apelurilor deschise.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb