Acţionarii orizont Turism Predeal au decis majorarea capitalului social cu şase milioane de lei

Ovidiu VRÂNCEANU,BRAŞOV
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 septembrie 2009

Acţionarii orizont Turism Predeal au decis majorarea capitalului social cu şase milioane de lei

Acţionarii companiei Orizont Turism Predeal au decis majorarea capitalului social al companiei cu şase milioane de lei, până la un nivel de 45,005 milioane de lei, bani necesari continuării procesului de investiţii. Majorarea de capital se va face prin aport în numerar din partea acţionarilor în cadrul unei noi emisiuni de acţiuni. Astfel, vor fi emise 2,4 milioane de acţiuni la un preţ de 2,5 lei pe titlu. Acţionarii pot participa la subscrierea noilor titluri proporţional cu cota din capitalul social pe care o deţin. Termenul de exercitare a dreptului de preemţiune este de o lună de la data publicării hotărârii de majorare în Monitorul Oficial, după care acţiunile nesubscrise vor fi anulate.

Acţionarii au mai decis la începutul acestei săptămâni şi contractarea unui credit bancar de patru milioane de lei şi gajarea acestuia cu activul Complex hotelier Orizont.

Pierderile companiei Orizont Turism Predeal au crescut în primele şase luni ale acestui an faţă de primul semestru al anului trecut cu aproape 20%, de la 558.041 de lei la 658.639 de lei, cifra de afaceri scăzând cu peste 40%, de la 51.538 de lei la 30.770 de lei. Veniturile societăţii din turism au scăzut de aproape cinci ori, de la 486.548 de lei la 101.058 de lei, dar şi cheltuielile companiei au scăzut cu aproximativ 25%, de la 1,044 milioane de lei la 758.264 de lei. Compania nu a derulat activităţi în primul semestru al acestui an, deoarece în septembrie 2007 a demarat un program de investiţii. Până acum valoarea investiţiei se ridică la 17,565 milioane de lei, dintre care 7,303 milioane de lei este suma care a fost investită doar în primul semestru al acestui an.

SIF Transilvania, care deţine peste 99% din acţiunile firmei Orizont Turism Predeal, a subscris 6,8 milioane de acţiuni ale firmei la un preţ de 2,5 milioane de lei, printr-o majorare de capital aprobată la finele anului trecut. SIF Transilvania a adus astfel circa 4 milioane de euro în companie.

Firma a realizat anul trecut venituri totale de 1,13 milioane de lei şi o pierdere de 2,2 milioane lei după ce, în 2007 a început un amplu proces de modernizare a Complexului hotelier Orizont. În 2008, SIF Transilvania a adus 3,6 milioane de euro în companie în urma unei alte majorări de capital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb