Acţiunile băncilor europene - în declin puternic

Cristina Pârlea
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 septembrie 2007

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au înregis­trat, vineri, cel mai important declin din ultimele trei săptămâni, după ce un raport publicat în SUA a arătat o scădere a numărului locurilor de muncă, alimentând temerile legate de o posibilă stagnare economică.

Cele mai afectate au fost ti­tlu­rile companiilor a căror principală piaţă de desfacere este SUA. Acţiunile "Porsche" AG, cel mai profitabil producător auto din lume, au coborât cu 5,2%, la 1.281,24 euro. Titlurile "Lafarge" SA, cel mai mare producător mondial de ciment, au scăzut cu 3,9%, ajungând la 107,5 euro. Acţiunile băncilor de investiţii au urmat un curs descendent, după ce analiştii Dresdner Kleinwort au afirmat că estimările de profit ale băncilor de investiţii sunt prea ridicate. Titlurile "Deutsche Bank", cea mai mare bancă din Germania, au scăzut cu 2,9%, la 89,7 euro. Acţiunile "UBS" AG, cea mai mare bancă din Europa, au coborât cu 2,5%, la 61,5 franci elveţieni, iar titlurile "Credit Suisse", a doua bancă din Elveţia, au scăzut cu 2,9%, la 76,9 franci. Acţiunile "Societe Generale" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au pierdut 3,9%, stabilind un curs de 113,9 euro, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora banca ar putea să-şi reducă estimările de profit pentru trimestrul al treilea.

Titlurile "Cairn Energy" Plc, explorator britanic de ţiţei în India, au crescut cu 1,9%, la 1.808 pence, după ce compania a anunţat că va achizitiona rivala mai mică "Plectrum Petroleum" Plc.

Vineri au scăzut toate bursele din vestul Europei. Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a scăzut cu 1,9%, la 6.191,20 puncte, iar CAC 40 al Bursei din Paris - cu 2,6%, la 5.430,10 puncte. Indicele DAX al Bursei din Frankfurt a coborât cu 2,4%, la 7.436,63 puncte.

Scăderi importante la bursele americane

Acţiunile companiilor listate la bursele din SUA au urmat un curs descendent, vineri, datorită amplificării temerilor legate de recesiune.

Acţiunile "Alcoa" Inc., al doi­lea producator mondial de aluminiu, au coborât cu 1,63 dolari, la 34,87 dolari, după ce analiştii UBS şi-au revizuit în sens negativ estimările pentru profitul companiei în 2007 şi 2008.

Titlurile băncii de investiţii "Bear Stearns" Cos. au scăzut cu 2,30 dolari, până la 105,37 dolari, după ce "Bank of America Securities" şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile companiei: "neutru", de la "cumpără".

Acţiunile agenţiei imobiliare "CB Richard Ellis Group" Inc. au coborât cu 2,15 dolari, la 25,50 dolari. Potrivit analiştilor Lehman Brothers, compania ar putea afişa un profit sub aşteptări.

Indicele Standard & Poor"s 500 a coborât cu 1,7%, la 1.453,55 puncte, iar Dow Jones Industrial Average - cu 1,9%, la 13.113,38 puncte. Nasdaq Composite a scăzut cu 1,9%, la 2.565,7 puncte. Pe întreaga săptămână trecută, indicele S&P 500 a coborât cu 1,4%, iar Dow - cu 1,8%.

Declin la bursele din Asia

Acţiunile companiilor listate la bursele din Asia au urmat, vineri, un curs descendent, datorită amplificării temerilor privind efectele crizei de pe piaţa creditelor din SUA asupra economiei regiunii.

Titlurile "Mizuho Financial Group" Inc., al doilea creditor nipon după active, au scăzut cu 3,4%, la 678.000 yeni. Acţiunile "Bank of China", al doilea creditor din China, au coborât cu 3,1%, la 6,19 yuani. Acţiunile "National Australia Bank", cel mai mare creditor al ţării, au scăzut cu 0,8%, ajungând la 39 dolari australieni.

Acţiunile exportatorilor japonezi au urmat un curs descendent, datorită aprecierii yenului. Titlurile "Toyota Motor Corp"., cel mai mare producător auto din Japonia, au pierdut 0,5%, înregistrând un curs de 6.600 yeni. Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de camere foto digitale, au scăzut cu 2,3%, până la 6.280 yeni.

Titlurile companiilor miniere şi petroliere au urcat, datorită creşterii preţurilor metalelor şi ţiţeiului. Acţiunile "BHP Billiton", cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 2,2%, la un record de 39,50 dolari australieni, după ce Deutsche Bank şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile companiei: "cumpără", de la "păstrază". Titlurile "Rio Tinto Group", numărul trei mondial în domeniu, au cres­cut cu 2%, la 101 dolari aus­tralieni. Acţiunile "Sumitomo Metal Mining" Co., cel mai mare producător de nichel nipon, au urcat cu 2,2%, la 2.340 yeni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,8%, la 16.122,16 puncte, iar Hang Seng al Bursei din Hong Kong - cu 0,3%, la 23.982,61 puncte. Indicele CSI 300 al Bursei din Shanghai a coborât cu 2,2%, la 5,294.80 puncte. Vineri, în regiune, au mai scăzut şi bursele din Coreea de Sud (-0,2%), India (-0,2%), Thailanda (-1%) şi Pakistan (-1,3%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb