Acţiunile "Deutsche Bank", la cel mai redus nivel din ultimii doi ani

(A.V.)
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 februarie 2018

Acţiunile celei mai mari bănci din Germania, "Deutsche Bank" AG, au scăzut ieri, pe piaţa din Frankfurt, până la cel mai redus nivel de după criza de încredere care a afectat instituţia în anul 2016, în condiţiile în care analiştii şi-au modificat în sens negativ recomandarea privind aceste titluri (la "underperform"). Modificarea a venit după ce, vineri, banca a anunţat rezultate dezamăgitoare pentru trimestrul al patrulea din 2017.

Acţiunile "Deutsche Bank" au coborât cu 1,3%, la 13,17 euro, iar de la începutul anului - cu aproape 20%. Declinul este cel mai important din cadrul indicelui Bloomberg 500 Europe Banks & Financial Services. Urmează, ca evoluţie negativă, acţiunile băncii britanice "Barclays" Plc, cu -5,1%, potrivit Bloomberg.

În ultima zi a săptămânii trecute, "Deutsche Bank" a anunţat că 2017 a fost al treilea an consecutiv pe care l-a încheiat cu pierderi, pe fondul scăderii veniturilor din investiţii şi al reformei fiscale americane.

Pierderile nete raportate de "Deutsche Bank" pentru anul 2017, în sumă de 497 de milioane de euro, sunt mult mai mari decât estimau analiştii: 290 de milioane de euro. În anul precedent, pierderea a fost de 1,356 miliarde de euro.

Banca a informat că ar fi înregistrat un profit net de 900 de milioane de euro dacă nu ar fi fost obligată să-şi reevalueze activele în urma modificării legislaţiei fiscale americane, operaţiune care i-a provocat pierderi de 1,4 miliarde euro.

Pentru ultimul trimestru din 2017, banca a raportat o pierdere netă de 2,2 miliarde de euro, faţă de un rezultat negativ de 1,25 miliarde de euro anticipat de analiştii Reuters. În ultimele trei luni din 2016, pierderea a fost de 1,891 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb