Activitatea economică în zona euro, afectată de lipsa materiilor prime în iulie

G.U.
Macroeconomie / 2 august 2021

Activitatea economică în zona euro, afectată de lipsa materiilor prime în iulie

Activitatea economică în zona euro a continuat creşterea solidă în iulie, în urma atenuării restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus, dar blocajele din fluxul de aprovizionare au dus la creşterea costurilor, arată datele publicate astăzi de compania de analize financiare Markit, cu sediul la Londra, transmite Reuters, conform Agerpres.

Datele vin după ce vineri Eurostat a anunţat că Produsul Intern Brut al zonei euro a înregistrat o creştere peste aşteptări, de 2% în trimestrul al doilea, comparativ cu primul trimestru, şi cu 13,7% în ritm anual. Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un avans de 1,5% de la un trimestru la altul şi unul de 13,2% în ritm anual. Comparativ, în primele trei luni ale acestui an, PIB-ul zonei euro a înregistrat o scădere de 0,3%, după o contracţie de 0,6% în ultimele trei luni din 2020.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie, a scăzut în iulie la 62,80 puncte, de la nivelul record de 63,40 puncte în iunie, dar peste estimarea preliminară a Markit, de 62,60 puncte pentru iulie. Analiştii intervievaţi de Reuters estimau o creştere a indicatorului până la 60 de puncte.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei, notează sursa citată.

"Scăderea uşoară a producţiei în zona euro în iulie, după expansiunea record din iulie, nu ar trebui să provoace îngrijorări. Dar datele din iulie indică faptul că producătorii şi furnizorii lor nu reuşesc să majoreze producţia suficient de rapid pentru a face faţă cererii, ceea ce duce la majorarea preţurilor", a apreciat Chris Williamson, economist şef al IHS Markit.

Lipsa materiilor prime şi a problemele de transport au dus la creşterea indicelui privind preţurile factorilor de producţie la 89,2 puncte, de la 88,5 puncte, cel mai ridicat nivel decât se publică acest studiu, în iunie 1997. Şi preţurile produselor finite a atins un nivel record.

Tot vineri, Eurostat a anunţat că rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut în luna iulie până la 2,2%, de la un nivel de 1,9% în luna iunie, depăşind ţinta de inflaţie de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană, în condiţiile în care creşterea preţurilor de consum îi îngrijorează pe investitori. Aceste tensiuni generate de preţurile mari preocupă pieţele financiare care se tem de posibilitatea unei majorări a dobânzilor. Însă atât Banca Centrală Europeană cât şi Fondul Monetar Internaţional apreciază că actuala creştere a inflaţiei este doar un fenomen temporar.

În pofida creşterii preţurilor, cererea a rămas solidă, iar rata şomajului în zona euro a scăzut în iunie până la 7,7%, de la 8% în mai. Dar din cauza lipsei materiilor prime fabricile nu pot finaliza comenzile, ceea ce afectează industria zonei euro, apreciază analiştii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb