Proiectul .campion, desfăşurat sub auspiciile Centrului de Excelenţă SIVECO, este un program care şi-a propus să-i pregătească pe tinerii
pasionaţi de informatică, pentru marea performanţă. Ajunsă la cea de-a V-a ediţie,
competiţia online se bucură de susţinerea a numeroşi profesori de prestigiu şi studenţi, foşti
câştigători ai olimpiadelor internaţionale de informatică. Începând cu 1 noiembrie elevii se
pot înscrie în competiţie accesând adresa: http://campion.edu.ro/index.php.
"Ca element de noutate, în acest an .campion integrează un sistem de evaluare online,
asemănător celor utilizate la Olimpiada Internaţională de Informatică. Sperăm ca şi
în acest an să oferim elevilor un mediu atractiv de pregătire sistematică în
informatică şi să contribuim la succesele pe care desigur le vor avea", a declarat Ema
Cerchez, profesor la Liceul de Informatică "Grigore C.Moisil" din Iaşi, şi unul dintre
iniţiatorii şi coordonatorii acestei competiţii.
Ediţia 2008 va include 7 runde de concurs şi 7 runde de pregătire, etapa online urmând a se
încheia la data 5 aprilie 2008. La sfârşitul celor 14 runde, competitorii care vor acumula cele
mai mari punctaje şi vor dovedi pe durata întregului concurs, reale abilităţi de programare,
gândire algoritmică şi capacitate de perfecţionare, se vor califica în finală.
Deşi iniţial competiţia se adresa liceenilor, în ultimii ani s-au înscris tot mai mulţi elevi de
gimnaziu care au dovedit că pot concura de la egal la egal cu colegii lor mai mari. Cadrul
competiţional antrenant şi dificultatea sporită a problemelor propuse spre rezolvare
reprezintă principala motivaţie de a participa, pentru cei mai mulţi competitori.
"Numărul tot mai mare de concurenţi, în condiţiile în care înscrierile în competiţie
sunt voluntare, reprezintă un semn extrem de încurajator în ceea ce priveşte dorinţa
şi capacitatea tinerilor elevi de a-şi dezvolta cunoştinţele informatice. Implicându-se
într-o competiţie dificilă şi de durată, tinerii îşi asumă o responsabilitate pentru care
trebuie apreciaţi" a declarat Radu Jugureanu, AeL eContent Manager în cadrul SIVECO
România.
Despre SIVECO România
Înfiinţată la începutul anului 1992, SIVECO România SA este liderul caselor de software din România,
asigurând o mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în ţări din
Europa, Orientul Mijlociu şi spaţiul CSI. Între acţionarii SIVECO România se numărăIntel Capital, Polish
Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.
Adresându-se cu precădere organizaţiilor mari şi mijlocii, compania oferă soluţii eficiente EAS,
Document Management, Business Inteligence, eLearning, eHealth, eGovernment, eAgriculture,
eCustoms şi eBusiness atât pentru piaţa locală cât şi pentru cea internaţională. De asemenea, compania
s-a specializat în execuţia de proiecte informatice de mare complexitate şi amploare.
În prezent, soluţiile SIVECO sunt utilizate de către 1800 de clienţi din 35 de ţări. 550 dintre aceşti
beneficiari sunt localizaţi în România şi includ atât institutii publice importante cât şi companii private de
referinţă - OMV PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacău, Tiriac Air, Med Life, Com
Auto Meridian, Carpatair Timi?oara, URSUS Breweries etc.
SIVECO România SA este certificată ISO 9001:2000 de către compania franceză AFAQ-AFNOR, cotată
printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectuează şi dezvoltă
parteneriate solide cu cele mai mari companii de software şi hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull,
Oracle, Microsoft etc). Compania SIVECO România este membră a mai multor asociaţii profesionale şi de
afaceri din România (AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC, ANIAP) şi internaţionale (Asociaţia Europeană
pentru Tehnologia Informaţiei - EITA şi Information Society Technologies Advisory Group - ISTAG) şi
a aderat la importante iniţiative globale precum UNPD Global Compact, WEF Transparency şi PACI
(Partnership Against Corruption Intiative).
De-a lungul celor 15 ani de existenţă, compania a dobândit o solidă reputaţie internaţională. Astfel,
SIVECO România este prima companie din România care a primit Premiul I la World Summit for the
Information Society, obţinând un număr record de nominalizări la concursul ICT Prizes organizat anual
de către Consiliul European pentru ştiinţe Aplicate, Tehnologie şi Inginerie (Euro-CASE). Proiectele sale
în domeniul educaţional au primit aprecierea de "Best Practice" din partea Comisiei Europene şi
"Honourable Mention" la eEurope Awards for eGovernment, fiind totodată considerate de către
Asociaţia Internaţională de Project Management (IPMA) între cele mai importante realizări mondiale în
domeniul managementului de proiecte.