ADVERTORIAL Pro şi contra fashion-ismului în rândul adolescenţilor

Companii / 12 ianuarie 2017

Începând cu vârsta preadolescenţei, copiii devin mai preocupaţi de felul în care imaginea lor este percepută, încep să urmărească ce este la modă, să îşi caute idealuri de frumuseţe şi să îşi stabilescă idoli şi mentori. Dar ce impact are acest aspect în dezvoltarea lor?

Împreună cu reprezentanţi ai brandului elitist Contessina, am colecţionat o serie de opinii cu privire la acest aspect:

În general se crede că, dacă de la varste prea mici, interesele se focusează pe imagine şi nu pe dezvoltare personală, atunci acest lucru poate conduce la superficialiate. În realitate, este dovedit că orice exerciţiu stilistic sau de imaginaţie, stimulează creativitatea.

Câteodată, motivaţia din spatele interesului pentru modă şi stil este confundată cu nevoia de a ieşi în evidenţă, iar unii părinţi se tem ca acest lucru poate atrage de la sine un comportament mai puţin concentrat pe studii. Însa la această vârstă, copiii simt nevoia de a se autodescoperi şi autodefini. Un adolescent preocupat de cumpărături şi îmbrăcăminte, doreşte în primul rând să arate că poate face alegeri pentru el însuşi.

Există de asemenea preconcepţia că moda înseamnă extravaganţă, iar copiii nu ştiu cum să le diferenţieze pe cele două, dar cei de la Contessina ne-au arătat cum să alegem ţinute casual, potrivite pentru şcoală, pe lângă ţinutele pentru plimbare sau sport.

În concluzie, privit ca un hobby şi echilibrat cu alte activităţi, fashionismul ajută la dezvoltarea creativă a celor mici, le oferă încredere şi sprijină dezvoltarea de relaţii, atât între ei, cât şi cu părinţii lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb