Aeroportul London-City, cel mai apropiat de centrul capitalei britanice, a fost închis astăzi în urma găsirii unei bombe de o jumătate de tonă datând din al Doilea Război Mondial, scrie AFP.
Toate zborurile au fost anulate, ceea ce a afectat 16.000 de pasageri, iar sute de zboruri au fost redirecţionate către alte aeroporturi londoneze.
"Aeroportul rămâne închis în această dimineaţa, după descoperirea unei bombe din al Doilea Război Mondial", a declarat directorul acestuia, Robert Sinclair.
El i-a invitat pe călători să-şi contacteze compania aeriană şi să evite să se ducă la faţa locului.
Bomba germană, neexplodată, a fost decoperită duminică, spre ora locală 5.00 (7.00, ora României), în timpul unor lucrări în apropierea unui hangar situat în apropierea unicei piste de aterizare, a anunţat poliţia.
O zonă de excludere, de 214 metri, a fost instituită către ora locală 22.00 (luni, 0.00, ora României), "pentru a se putea opera asupra dispozitivului în deplină securitate", a precizat ea.
Aproximativ 500 de persoane au fost evacuate din locuinţele din vecinătate şi cazate în adăposturi temporare, au anunţat autorităţile din districtul Newham, într-un comunicat.