Afacerile Vrancart au crescut cu 33% la nouă luni

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 noiembrie 2010

Afacerile Vrancart au crescut cu 33% la nouă luni

Producătorul de hârtie şi carton Vrancart Adjud (VNC) a avut în primele nouă luni o cifră de afaceri de 110,6 milioane de lei, în creştere cu 32,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar profitul s-a redus cu 35,5%, la 2,9 milioane de lei.

În primele nouă luni din 2009, afacerile firmei au însumat 83,2 milioane de lei.

Veniturile firmei au totalizat 115,5 milioane de lei, în creştere cu 34,6% faţă de valoarea de 85,8 milioane de lei din ianuarie-septembrie 2009, iar cheltuielile au avansat cu 39%, de la 80,6 milioane de lei la 112,2 milioane de lei, potrivit raportului financiar trimestrial al firmei remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti. Astfel, profitul Vrancart s-a diminuat cu 35,5% faţă de rezultatul de 4,5 milioane de lei raportat în primele nouă luni din 2009.

În acest an, firma a pus în funcţiune o linie de role industriale în cadrul fabricii pe care o deţine şi a lansat pe piaţă produsele Molena şi Lila Camilla, ceea ce a dus la o creştere a gradului de prelucrare de la 33% la 36%.

Potrivit Mediafax, în primele nouă luni a fost finalizat unul din cele 15 proiecte de investiţii pentru modernizarea maşinii de hârtie K25, care produce hârtie fluting, şi a fost extins numărul de centre de colectare a deşeurilor din hârtie şi carton.

"Analizăm permanent gradul de recuperare al creanţelor. Din toate problemele întâlnite în această perioadă şi prevăzute, singura care şi-a pus amprenta asupra societăţii, conform aşteptărilor, a fost recuperarea din ce în ce mai greu a creanţelor şi în felul acesta creşterea nivelului creditelor contractate. În vederea preîntâmpinării unor situaţii dificile am constituit provizioane pentru clienţi incerţi la un nivel de 10% din totalul creanţelor", se mai arată în raport.

Acţionarul majoritar al producătorului de hârtie şi carton este SIF Banat-Crişana (SIF1), care deţine 74,7% din titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb