Afganii nu vor tolera excluderea femeilor din societate, afirmă o membră a Parlamentului din Afganistan

S.B.
Internaţional / 17 august 2021

Afganii nu vor tolera excluderea femeilor din societate, afirmă o membră a Parlamentului din Afganistan

În haosul şi incertitudinile provocate de preluarea Afganistanului de către talibani, parlamentara Farzana Kochai a spus că se teme în primul rând pentru viaţa sa şi în al doilea rând pentru libertatea sa, dar că afganii nu vor tolera o revenire la formele dure ale guvernării islamice, informează news.ro.

Ca şi alţi afgani, Kochai stă retrasă în locuinţa sa, fără să ştie cum va evolua situaţia pentru reprezentanţii aleşi, aşa cum este cazul ei şi al altor persoane, sub conducerea unei grupări care a impus reguli islamice stricte şi pedepse asupra societăţii, atunci când s-a aflat la putere.

"Ca membră a Parlamentului, ca femeie, ca cineva care vine din societatea civilă, activism şi drepturile omului, drepturile femeilor, venind cu acest trecut desigur că mă tem pentru mine, pentru viaţa mea, libertarea de a munci şi libertatea de a vrobi", a afirmat Kochai pe Zoom.

Şocată de rapiditatea evenimentelor, parlamentara în vârstă de 29 de ani, care s-a născut în provincia nordică Baghlan şi i-a reprezentat în ultimii doi ani pe afganii nomazi, a vorbit despre întrebările pe care şi le pune.

Ocuparea ţării de către talibani, finalizată cu intrarea lor în Kabul duminică, se va încheia cu vreun acord de pace cu guvernul care a petrecut 20 de ani combătându-i? Va fi din nou un război civil? Şi care sunt planurile islamiştilor de orientare dură pentru femei?

În ultimul caz, Kochai vede două scenarii: unul în care femeile vor putea studia şi muncii, dar cu unele limitări. Aceasta este varianta prezentată de reprezentanţii talibanilor, care afirmă că femeile trebuie să poarte eşarfe pe cap, dar că nu trebuie să fie acoperite complet şi că vor fi libere să lucreze şi să înveţe.

Al doilea scenariu va fi că femeile "vor fi excluse din societate", nu vor avea dreptul să plece de acasă neînsoţite de o escortă masculină, nu vor avea dreptul să se angajeze şi să înveţe după o anumită vârstă.

Acesta a fost modul de viaţă atunci cînd alibanii au fost la conducerea Afganistanului îm perioada 1996-2001, iar secretarul general al ONU Antonio Guterres a afirmat luni că există deja informaţii despre încălcarea drepturilor omului împotriva femeilor şi copiilor.

Kochai a spus că generaţia sa, care a crescut din 2001, nu va mai tolera o guvernare dură.

"Dacă nu vom putea încheia un acord bun cu talibanii, dacă talibanii nu vor putea satisface oamenii din Afganistan într-un fel sau puţin, atunci va exista o opoziţie", a spus ea, văzând un potenţial conflict în continuare.

"Mă tem de aceste lucruri. În primul rînd pentru viaţa mea...iar mai apoi pentru libertatea mea", a mai spus parlamentara.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb