Agrostar amână protestul programat pentru 20 octombrie

C.P.
Companii #Agro-alimentar / 15 octombrie 2009

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar - a comunicat joi că amână acţiunea de protest stabilită pentru data de 20 octombrie, aceasta urmând să fie organizată la cinci zile după investirea noului guvern.

"Datorită instabilităţii politice care a generat căderea Guvernului României condus de Emil Boc prin Moţiunea de cenzură din data de 13 octombrie 2009, neavând partener de dialog abilitat să rezolve problemele agriculturii, s-a hotărât amânarea acţiunii de protest la cinci zile după investirea noului guvern de către Parlamentul României.

Federaţia "Agrostar" va continua acţiunile de protest până la rezolvarea revendicărilor şi a problemelor grave din agricultura României", precizează în comunicat preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan.

Circa 500 de agricultori, membri ai Federaţiei Agrostar, au pichetat în 29 septembrie sediul Guvernului şi pe cel al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru a protesta faţă de problemele cu care se confruntă acest sector.

Preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan, declara, în 29 septembrie, că Agrostar va organiza un miting în 20 octombrie, la care sunt aşteptaţi mii de agricultori, aceştia fiind nemulţumiţi de rezultatele pichetelor de marţi de la sediul MAPDR şi de la cel al Guvernului.

Agrostar a cerut reducerea cu 50% a preţului la motorină din cel practicat la pompă, trecerea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) la MAPDR, acordarea de garanţii guvernamentale de 100% pentru obţinerea de credite pentru realizarea investiţiilor din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), reducerea TVA la 5% pe întreaga filieră de produs (produs agricol, procesator, comerciant), plata la zi a tuturor restanţelor financiare către producătorii agricoli din ajutoarele de stat conform legislaţiei în vigoare, inclusiv acordarea diferenţei de curs valutar pentru plăţile pe suprafaţă, acordarea sprijinului financiar în sectorul legume -fructe(minimis) aferent anului 2009 către formele asociative.

De asemenea, Agrostar a cerut transferarea, cu titlu gratuit, a păşunilor, fâneţelor, clădirilor, instalaţiilor şi maşinilor agricole din domeniul public sau privat al autorităţilor publice locale sau centrale sau al altor instituţii ale statului către forme asociative, precum şi facilităţi pentru realizarea de investiţii pentru construirea de depozite, silozuri zonale pentru sectorul horticol, cereale şi plante tehnice, abatoare şi puncte de verificare a sectorului zootehnic de către asociaţii.

Federaţia Agrostar, cea mai mare organizaţie sindicală din domeniul agricol, a fost înfiinţată în 1990 şi numără peste 38.000 de membri, având în componenţa sa peste 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii (cultura câmpului, avicultură, viticultură, horticultură, sindicate ale producătorilor şi fermierilor).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb