ALĂTURI DE UN POTENŢIAL INVESTITOR "Hidroelectrica" va participa la înfiinţarea unor producători independenţi de energie

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 2 martie 2012

"Hidroelectrica" va participa la înfiinţarea unor producători independenţi de energie

Acţionarii "Hidroelectrica" au aprobat, în octombrie 2011, participarea companiei la înfiinţarea unui număr de patru societăţi comerciale de tip IPP (producători independenţi de energie) - "Hidroschitu Goleşti", "Hidrotimiş", "Hidrobuzău", "Hidrobârsa" - împreună cu un potenţial investitor. Conducerea companiei ne-a spus că deja au fost demarate acţiunile în vederea constituirii celor patru societăţi comerciale, în conformitate cu etapele prevăzute de Procedura "privind realizarea Proiectelor de tip < Green/Brown Field >". Entităţile vor fi constituite prin aportul în natură al societăţilor comerciale şi companiilor/societăţilor naţionale din portofoliul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) şi aportul în numerar al unui potenţial investitor.

"Hidroelectrica" ar trebui să dezvolte, de asemenea, proiecte eoliene şi centrale pe gaze naturale, pe care să le folosească la echilibrarea sistemului energetic naţional, potrivit lui Dragoş Zachia.

Anul trecut, compania a finalizat investiţiile demarate anterior.

Investiţiile realizate de "Hidroelectrica" sunt foarte complexe şi diverse şi au grafice de executare care se întind pe durata mai multor ani, după cum ne-au spus reprezentanţii companiei: "< Hidroelectrica > a adoptat o politică de prioritizare şi focalizare a resurselor societăţii asupra obiectivelor de investiţii care ţin cu preponderenţă de conceptul < Asigurarea siguranţei în exploatare a centralelor existente > şi în al doilea rând de < continuarea şi finalizarea marilor proiecte de inves-tiţii începute înainte de 1989 >".

Cifra de afaceri a companiei va stagna, în 2012, potrivit lui Dragoş Zachia

Cifra de afaceri a companiei "Hidroelectrica" ar putea rămâne la nivelul din 2011, de circa trei miliarde lei, potrivit directorului general al companiei Dragoş Zachia, care a subliniat că profitul bugetat se apropie de 100 de milioane de lei.

Profitul net al "Hidroelectrica" a scăzut, anul trecut, la 15,7 milioane lei, de la 292,3 milioane lei în 2010, în principal din cauza secetei.

Cifra de afaceri a companiei a înregistrat un declin de 8,4%, ajungând la 2,998 miliarde lei, de la 3,273 miliarde lei în 2010.

Compania a fost grav afectată de seceta din cea de-a doua parte a anului trecut, fapt pentru care, la sfârşitul lunii septembrie 2011, a activat clauza de forţă majoră şi a redus livrările de energie.

Domnul Zachia a declarat, în urmă cu circa o lună, că nu există un termen limită pentru ridicarea acestei situaţii: "Forţa majoră va fi ridicată atunci când vor dispărea condiţiile care au cauzat-o, nu exis-tă un termen limită pentru asta. Este posibil, dacă vremea se va încălzi şi va ploua, ca în martie să crească debitele pe râurile interioare şi, astfel, să crească şi producţia de energie".

Dragoş Zachia a precizat că producţia de energie a companiei este estimată pentru 2012 la nivelul de 15,5-15,7 TWh, sub valoarea medie anuală de 17 TWh.

Două oferte pentru intermedierea vânzării a 10% din capitalul "Hidroelectrica"

"Hidroelectrica" a primit două oferte pentru intermedierea vânzării pachetului de 10% din acţiuni prin listarea la Bursă. Cele două oferte au fost depuse de consorţiul format din "< Citibank > - < Societe Generale > - BRD - < Intercapital Invest >" şi de sindicatul "< Goldman Sachs > - < Erste > - BCR- < UniCredit CA > - IB - < BT Securities >".

Termenul limită de depunere a fost ieri, 1 martie, iar ofertele au o valabilitate de patru luni de la data deschiderii, care a avut loc tot ieri.

Intermediarul va fi selectat între 6 şi 8 martie, iar în perioada iulie-august va fi emis pachetul de acţiuni.

Andreea Paul Vass, consilier de stat al premierului, scrie pe blogul personal că se intenţionează ca lansarea ofertei publice primare la "Hidroelectrica" să aibă loc în partea a doua a anului, respectiv în luna octombrie 2012, ulterior derulării ofertelor publice secundare ale "Transelectrica", "Transgaz" şi "Romgaz".

Doamna Vass a precizat că, în prezent, statul intenţionează să păs-treze în proprietatea sa pachetul majoritar de acţiuni.

Andreea Paul Vass susţine că, în acest moment, contextul listării este mai favorabil decât anul trecut, iar activul "Hidroelectrica" este deosebit de atractiv în peisajul autohton, dând "ocazia unui pas accelerator al pozitivului economic românesc": "Aşteptările ofertei primare a < Hidroelectrica > sunt mari şi cred că vor creşte pe măsura elaborării raportului de evaluare, dar mai ales a raportului de sondare a interesului investiţional privind acţiunile acestei companii. Evident că un impact semnificativ îl vor avea condiţiile de piaţă financiară internă, dar mai ales internaţională, de la momentul ofertării pachetului de acţiuni nou emise, reprezentând 10% din capitalul social". Domnia sa a precizat că "întreaga sumă rezultată din oferta publică primară va fi încasată de către "Hidroelectrica".

Andreea Paul-Vass a fost numită în postul de membru al comisiei pentru coordonarea procesului de privatizare a companiei "Hidroelectrrica".

"Hidroelectrica" este evaluată între 2,8 miliarde euro şi 3,9 miliarde euro, astfel că oferta prin care compania va vinde pe bursă 10% din acţiuni ar fi cuprinsă între 280 milioane euro şi 390 milioane euro.

"Goldman Sachs", "Erste" şi BCR se ocupă, în prezent, alături de "Raiffeiesen Capital & Investment", şi de pregătirea ofertei de vânzare a 15% din acţiunile "Romgaz", pentru listarea companiei la BVB.

În acelaşi timp, BCR, "Erste" şi "Intercapital Invest" sunt implicaţi şi în oferta secundară de vânzare a 15% din titlurile "Transelectrica".

Totodată, "BT Securities" se va ocupa de oferta "Transgaz", împreună cu "Raiffeisen Capital & Investment" (RCI) şi firma cehă de brokeraj "Wood& Co."

Listarea producătorului de electricitate "Hidroelectrica" a fost decisă de acţionarii companiei la finalul lunii ianuarie, în AGA, după ce Guvernul a avizat începerea procedurilor de cotare la Bursă a companiei. Autorităţile române au convenit cu FMI ca procedurile necesare acestui proces să fie încheiate până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an.

Listarea companiei va fi realizată printr-o majorare a capitalului acesteia. Astfel, "Hidroelectrica" va emite un pachet de 12,49% din acţiuni, din care 2,49% pot fi subscrise de Fondul Proprietatea, iar restul de 10% vor fi vândute la bursă.

Fondul Proprietatea deţine 19,94% din acţiunile "Hidroelectrica", ce are un capital social de 4,474 miliarde lei.

Estimările disponibile arată o creştere a consumului de energie electrică, cu 2-3 procente, în medie, pe an, ne-au spus reprezentanţii "Hidroelectrica", adăugând: "Efectele crizei economice, la nivel naţional sau internaţional, pot influenţa semnificativ cererea de energie, dar trendul rămâne unul crescător".

Investiţiile "Hidroelectrica" începute în anii trecuţi se încadrează în cinci categorii: amenajări hidroenergetice noi, cu o putere instalată de 27,9 MW; lucrări de punere în siguranţă ale unor amenajări hidroenergetice aflate în exploatare; lucrări de retehnologizare la centrale aflate în exploatare, cu o putere instalată de 125,9 MW; lucrări de modernizare ale unor centrale aflate în exploatare, cu o putere instalată de 62 MW şi sisteme de monitorizare ale unor amenajari hidroelectrice aflate în exploatare.

Cele mai importante dintre investiţiile din 2011 sunt finalizarea centralei Hidroelectrice de la Robeşti (râul Olt); continuarea lucrărilor pentru finalizarea centralei hidroelectrice de la Racoviţa (râul Olt), care are termen de intrare în probe tehnologice luna iunie 2012 şi continuarea lucrărilor de retehnologizare a agregatului numărul 2 al de la Porţile de Fier II.

Conform strategiei de dezvoltare a "Hidroelectrica" pentru acest an, principalele investiţii care se preconizează că vor fi realizate, în funcţie de fondurile alocate, sunt CHE Racoviţa (iunie 2012 - începerea probelor tehnologice în vederea punerii în funcţiune); AHE Rastoliţa (decembrie 2012 - începerea probelor tehnologice în vederea punerii în funcţiune); continuarea lucrărilor de retehnologizare a agregatului 2 de la Porţile de Fier II şi începerea lucrărilor de retehnologizare la hidrocentrala Stejarul Bicaz.

Pentru perioada 2012-2014, considerat ca fiind Planul 1 de prioritate, se regăsesc investiţiile aferente obiectivelor de investitii: CHE Racoviţa, CHE Robeşti şi CHE Rastoliţa, care urmează să fie puse în funcţiune în anul 2012. De asemenea, pentru aceeaşi perioadă este prevăzută alocarea de resurse în vederea finalizării obiectivelor CHE Bretea (râul Strei), CHE Bumbeşti şi CHE Dumitra (pe râul Jiu, sector defileu). În acest interval se prevede şi finalizarea contractelor de retehnologizare a celor cinci centrale hidroelectrice de pe Oltul inferior şi a centralei Porţile de Fier II. Menţionăm ca în anul 2012 urmează să înceapă Retehnologizarea centralei hidroelectrice Stejaru (Dimitrie Leonida). Pentru perioada 2015-2016, se regăsesc obiective din Planul 2 de prioritate, cum ar fi CHE Nehoiaşu II (Grupul HA1 55 MW), CHE Herculane - grupul HA3 (râul Belareca), CHE Cosmeşti (pe râul Siret) şi CHE Câineni (pe râul Olt, sector defileu)".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb