Astăzi Partidul Social Democrat îşi alege liderii. Pentru funcţia de preşedinte, Ion Iliescu va concura cu senatorii Mircea Geoană şi Nicolae Şerban, precum şi cu primarul dîmboviţean Dorinel Soare. Pentru a doua poziţie din partid, cea de preşedinte executiv, s-au înscris în competiţie actualul preşedinte Adrian Năstase şi senatorul Sorin Oprescu. Pentru secretariatul general se întrec deputaţii Ecaterina Andronescu, Miron Mitrea, Victor Ponta, precum şi membrii Organizaţiei PSD Bucureşti, Vasile Gherasim şi Francisc Tobă.
Posturile de vicepreşedinte par să fie astăzi cel mai disputate. Dacă propunerile de modificare a statutului vor fi votate în Congres, PSD va avea maxim şapte vicepreşedinţi în structura de conducere. La un număr de 33 de candidaturi depuse, concurenţa este de aproape cinci pe un loc.
Printre candidaţi se numără parlamentarii Titus Corlăţean, Corina Creţu, Dan Ioan Popescu, Ioan Talpeş, Mircea Paşcu, Cristian Dumitrescu, Valer Dorneanu, Bogdan Niculescu Duvăz, Dan Mircea Popescu, Rovana Plumb, Dan Matei Aghaton şi Mihai Nicolae Dumitraşcu. Tot astăzi, actualii lideri ai PSD vor prezenta în Congres cîteva rezoluţii referitoare la abuzurile din administraţia publică, politica fiscală sau ingerinţele politicului în justiţie.
Propunerile de modificare a statutului vor fi prezentate în faţa delegaţiilor PSD din teritoriu, după care pesediştii îşi vor vota conducerea prin vot secret. Favoriţii competiţiei sînt Ion Iliescu pentru funcţia de preşedinte şi Adrian Năstase pentru cea de preşedinte executiv. Funcţia de secretar general va fi aspru disputată între Miron Mitrea şi Victor Ponta. Mircea Geoană s-a arătat, ieri, după ultima şedinţă a Biroului Executiv Central încrezător în şansele sale de al învinge pe Ion Iliescu