ALERT / ÎN PRIMUL TRIMESTRU Profitul net al Petrom a scăzut cu 19%, iar vânzările s-au redus cu 9%

E.D.
Companii #Energie / 13 mai 2014

Profitul net al Petrom a scăzut cu 19%, iar vânzările s-au redus cu 9%

Update 11:45 Vânzările OMV au scăzut cu 9% ca urmare a scăderii consumului din România

Vânzările consolidate ale OMV au scăzut cu 9% în primul trimestru al anului, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar EBIT-ul companiei a însumat 675 milioane euro, considerabil sub nivelul de anul trecut de 1,259 miliarde euro, datorită rezultatelor mai slabe din toate segmentele de activitate, respectiv Rafinare şi Marketing (R&M), Gaze şi Petrol (G&E) şi Explorare şi Producţie (E&P), informează un comunicat al companiei.

Rezultatul grupului austriac a fost influenţat negativ de costurile mai ridicate înregistrate din depreciere şi activitatea de producţie în Norvegia şi România, de presiunea constantă pe marjele de pe piaţa gazelor naturale, precum şi de climatul dificil de pe segmentul de înmagazinare. Rezultatul mai slab al diviziei de rafinare şi distribuţie reflectă marja redusă şi impactul procesului de vânzare a complexului de rafinare Bayernoil, tranzacţie care ar urma să se încheie în trimestrul al doilea.

OMV precizează că profitul operaţional înregistrat în primul trimestru al acestui an s-a redus şi el la jumătate, până la 675 milioane de euro, din care 327 de milioane de euro reprezintă contribuţia Petrom Grup (în scădere cu doar 7% comparativ cu contribuţia de 351 milioane de euro avută de divizia din România în primul trimestru al anului trecut).

Grupul austriac subliniază că în primul trimestru al acestui an costurile sale de producţie au fost cu 27% mai mari decât în perioada similară a anului trecut, din cauza unei noi taxe pe construcţii introduse în România. Taxa pe construcţii a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014.

În schimb, în primul trimestru al acestui an, grupul OMV a reuşit să-şi majoreze producţia totală de hidrocarburi până la 311.000 barili echivalent petrol pe zi, faţă de 302.000 boe/zi în primul trimestru al anului trecut. Din cifra totală, contribuţia Petrom Grup a fost de 182.000 boe/zi, în scădere uşoară (1%) faţă de 183.000 boe/zi în primul trimestru al anului trecut, în pofida unei producţii mai mari realizată de Petrom în România.

În ceea ce priveşte prognozele pe termen mediu, OMV estimează că în 2014 cheltuielile sale de capital se vor ridica la aproximativ 3,9 miliarde de euro. În ceea ce priveşte România, grupul OMV estimează că după interpretarea studiilor seismice realizate la blocul Neptun, o nouă campanie de foraje ar urma să înceapă la mijlocul acestui an. De asemenea, pe segmentul rafinare, OMV estimează că modernizarea rafinăriei Petrobrazi se va finaliza în cursul acestui an, ceea ce înseamnă că o închidere de 30 de zile este programată pentru cel de al doilea trimestru.

---

OMV Petrom (SNP) a înregistrat în perioada ianuarie-martie vânzări de 5,29 miliarde de lei, cu 9% mai mici decât în primele trei luni ale anului trecut, în principal din cauza scăderii vânzărilor de ţiţei şi gaze, şi un profit net de 1,07 miliarde de lei, cu 19% mai mic decât în perioada aferentă anului trecut a anunţat compania într-un comunicat.

Mariana Gheorghe, CEO al OMV Petrom S.A. a spus: "Performanţa noastră financiară din T1/14 reflectă povara fiscală mai mare şi mediul de piaţă deteriorat. Cererea scăzută pe pieţele de gaze, electricitate şi combustibili, împreună cu marjele de rafinare mai mici au fost doar parţial compensate de initiaţivele de excelenţă operaţională şi management al costurilor în toate diviziile de activitate.

În activitatea operaţională, am crescut uşor producţia în România, continuând să implementăm strategia companiei. În Marea Neagră, portofoliul nostru de explorare s-a extins prin asigurarea participării la perimetrul Midia Deep. În parteneriat cu ExxonMobil, ne pregătim pentru următoarea etapă de foraj în perimetrul Neptun Deep, începând cu jumătatea anului, în timp ce platforma de foraj Ocean Endeavour este în curs de pregătire pentru operaţiunile din Marea Neagră, iar interpretarea datelor de seismică 3D este în desfăşurare. Pe 29 aprilie, acţionarii noştri au aprobat distribuirea de dividende în valoare totală de 1,745 mil lei, cu 10% mai mult decât anul trecut. Privind către viitor, vom continua să implementăm strategia noastră, susţinută de un program de investiţii semnificative, de peste 6 mld lei în acest an, cu condiţia unui cadru favorabil investitiilor şi a unor fundamente solide de piaţă."

Pe segmente, vânzările din Rafinare şi Marketing (R&M) au reprezentat 75% din totalul vânzărilor consolidate, cele din Gaze şi Petrol (G&E) au reprezentat 20%, iar cele din Explorare şi Producţie (E&P) 5% (vânzările din E&P au fost, în mare parte, vanzari în interiorul grupului, nu către terţi).

EBIT-ul Grupului a însumat 1.472 mil lei, cu 7% mai mic faţă de 1.582 mil lei in T1/13, reflectând, în cea mai mare parte, scăderea preţului realizat la ţiţei, introducerea unui nou impozit pe construcţii şi contracţia marjelor de rafinare. Pe de altă parte, T1/14 a fost influenţat pozitiv de cheltuieli de explorare mai mici, deoarece T1/13 a reflectat campania intensivă de achiziţie seismică din Marea Neagră şi ajustări de depreciere a unor active neaparţinând activităţii de bază din segmentul G&E.

Rezultatul financiar net, de -132 mil lei, a scăzut comparativ cu valoarea de 2 mil lei din T1/13, fiind afectat de rezultatul controlului fiscal din sucursala kazahă a Petrom, în timp ce T1/13 a fost influenţat pozitiv de câştigurile din diferenţe de curs valutar aferente împrumuturilor în USD acordate filialelor

din Kazahstan, ca urmare a aprecierii USD faţă de RON în T1/13.

Investiţiile au crescut la valoarea de 1.249 mil lei (T1/13: 1.001 mil lei), ca urmare a investiţiilor semnificativ mai mari în E&P, parţial compensate de nivelul mai scăzut în G&E.

Activele totale au crescut cu 1.327 mil lei faţă de sfârşitul anului 2013, la valoarea de 41.374 mil lei. Capitalurile proprii au însumat 27.710 mil lei la 31 martie 2014, ca urmare a profitului net generat în perioada curentă.

Împrumuturile purtătoare de dobânzi au scăzut de la 1.443 mil lei la 31 decembrie 2013, până la 1.409 mil lei la 31 martie 2014, ca urmare a rambursărilor efectuate în T1/14 către Banca Europeană de Investiţii şi, de asemenea, ca urmare a deprecierii euro faţă de RON la sfârşitul T1/14 comparativ cu sfârşitul T4/13.

Datoriile Grupului, altele decât împrumuturile purtătoare de dobânzi, au crescut cu 293 mil lei, în principal datorită obligaţiilor de taxe mai mari ca urmare a introducerii unui nou impozit pe construcţii în 2014 în România, parţial compensate de reducerea obligaţiilor în relaţie cu furnizorii şi alte datorii asimilate.

Datoria netă a Grupului Petrom a scăzut semnificativ, ajungând la un excedent de 356 mil lei faţă de datoria netă în valoare de 332 mil lei la sfârşitul anului 2013, deoarece fluxurile de numerar generate de activitatea de exploatare au depăşit cu mult ieşirile de numerar din activităţi de investiţii şi finanţare. În consecinţă, la 31 martie 2014, gradul de îndatorare a scăzut la valoarea negativă de -1,29%, de la 1,25% în decembrie 2013.

Pentru anul 2014, Petrom a alocat un buget de investiţii de peste 1,3 mld euro, din care aproximativ 85% va fi dedicat proiectelor din E&P, cum ar fi forarea sondelor de dezvoltare, proiectele de redezvoltare a zăcămintelor, activităţi de reparaţii capitale/operaţiuni de adâncime şi proiectul Neptun Deep.

"În vederea stabilizării producţiei în România, vom continua derularea proiectelor de redezvoltare a zăcămintelor, de foraj şi reparaţii capitale, precum şi iniţiativele de excelenţă operaţională", precizează compania în comunicat. De asemenea această anunţă că va continua activitatile operaţionale intensive, şi anume executarea a peste 1.600 lucrări de reparaţii capital, forarea a peste 140 de sonde, din care mai mult de jumătate vor fi efectuate în cadrul proiectelor de redezvoltare a zăcămintelor şi aducerea a patru proiecte de redezvoltare în faza de execuţie până la sfârşitul anului.

Compania estimează că, în acest an, cererea naţională de gaze va continua să scadă, ceea ce va determina creşterea concurenţei şi a presiunii asupra marjelor din vânzări. În această privinţă, Petrom precizează că va optimiza lantul valoric al gazelor pentru a contracara mediul de piaţă nefavorabil şi pentru a maximiza valoarea generată.

Tot în acest an, în rafinăria Petrobrazi este planificată o oprire şi revizie generală de 30 de zile, începând cu sfârşitul lunii mai, cu scopul de a moderniza instalaţiile de hidrofinare motorină şi cracare catalitică. Aceasta, precizează compania, va îmbunătăţi structura producţiei (creşterea ponderii distilatelor medii) şi eficienţa energetică.

De asemenea, compania susţine că va continua îmbunătăţirile privind eficienţa energetică şi reducerea emisiilor de CO2.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. si letopiseturile OMV pentru a putea vorbi despre impozitare. Din cate stiu taxa de stalp nu a fost inca introdusa. Verificati cat produceti dvs. 170T, cat produce OMV in austria 30T si care este valoarea asa numitului FÖRDERZINS. O sa aveti o mare revelatie. Va salut cu multa simpatie, avand in vedere ca actual nu am reusit sa gasesc un letopiset avand UNU LA SUTA INDATORARE!

    Foarte bine! sa mai puna Ponta o aciza si vor mai scadea...... 

    1. n-are nimic decat sa mearga la austro-ungari in buzunare mai bine la baronii psd-pmp-pdl!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb