"EnergoNuclear" SA, compania de proiect pentru dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, a anunţat, ieri, că a primit, în cadrul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor, scrisorile de intenţie însoţite de documentele necesare calificării din partea a trei companii. Este vorba despre "Bechtel International" INC, consorţiul "SNC Lavalin Nuclear INC, Ansaldo Nucleare SPA şi Elcomex IEA SA" şi consorţiul condus de compania "Atomtechnoprom", care include alte patru firme din Federaţia Rusă. Valoarea totală a investiţiei în Unităţile 3 şi 4 este de circa patru miliarde de euro.
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, comisia de evaluare va analiza, în perioada următoare, documentaţia depusă, în scopul calificării candidaţilor pentru celelalte faze ale procedurii: clarificarea specificaţiei tehnice a centralei nucleare, prezentarea şi negocierea ofertelor preliminare, negocierea ofertelor finale, stabilirea ofertei câştigătoare şi atribuirea contractului.
Procedura de achiziţie a contractului Inginerie, Procurare si Cons-trucţie (IPC) care este desfăşurată de "EnergoNuclear" SA împreună cu reprezentanţii acţionariatului său a început la 16 septembrie 2010 şi este planificată să se desfăşoare pe parcursul anului 2011 şi în prima jumătate a anului 2012.
La finele anului trecut, "EnergoNuclear" a desemnat "Royal Bank of Scotland plc Niederlassung" Frankfurt drept câştigător al serviciilor de consultanţă financiară pentru această investiţie. Valoarea contractului este de 4 milioane de euro.
Tot anul trecut, "EnergoNuclear" şi "Atomic Energy of Canada Limited" (AECL) au semnat un contract pentru realizarea Unităţilor 3 şi 4. Contractul are ca obiect furnizarea de servicii de consultanţă în domeniul securităţii nucleare şi ingineriei necesare definirii finale a proiectului şi vizează şi activităţi de proiectare, autorizare, evaluarea condiţiei infrastructurii pre-existente şi condiţii de siguranţă.
Cooperarea dintre România şi Canada este una de tradiţie în domeniul energiei nucleare, unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă func-ţio-nând pe baza tehnologiei CANDU 600.
În schimb, la nivel de acţionariat, încep să dispară din investitorii privaţi selectaţi pentru dezvoltarea proiectului. Grupul ceh CEZ a vândut acţiunile sale din "EnergoNuclear" către "Nuclearelectrica", acţionarul majoritar. Cota de 9,15% din "EnergoNuclear" SA deţinută de compania cehă a costat 7,4 milioane de lei (valoarea nominală a acţiunilor). Tranzacţia se aliniază intenţiei afirmate a CEZ de a concentra principalele inves-tiţii în Republica Cehă şi în consolidarea achiziţiilor existente din străinătate.
Astfel, "Nuclearelectrica" SA, acţionarul majoritar în proiectul de finalizare a construcţiei reactoarelor 3 şi 4, deţine, în urma acestei achiziţii, o cotă de 60% din compania de proiect. Ceilalţi acţionari sunt "RWE" (Germania), "Enel" (Italia) şi "GDF Suez" (Franţa), fiecare cu 9,15% din titluri, în timp ce "ArcelorMittal" România şi "Iberdrola" (Spania) deţin câte 6,2% din acţiuni.
Surse din "Nuclearelectrica" ne-au spus că şi nemţii de la "RWE" se vor retrage cu siguranţă din proiect şi că participaţia lor va fi preluată tot de "Nuclearelectrica". Oficialii "RWE" s-au ferit să comenteze situaţia precizând că vor veni cu declaraţii oficiale în acest sens.