ANAF a recuperat creanţe de peste 19,4 milioane lei din executarea silită a lui Dorin Cocoş

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 august 2017

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a recuperat până în prezent creanţe bugetare de peste 19,453 milioane de lei, din executarea silită a debitorului Dorin Cocoş, se arată într-un comunicat de presă al Fiscului.

Conform sursei citate, este vorba despre dosarul penal nr. 1191/1/2015, iar aceste creanţe vin după organizarea a trei serii de licitaţii prin intermediul cărora ANAF a vândut 13 imobile sechestrate conform hotărârii judecătoreşti nr. 258/24.03.2016 pronunţată în materie penală, definitivă prin Decizia penală nr. 162/03.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

"Imobilele sunt spaţii comerciale din Bucureşti şi au fost adjudecate la valori mai mari decât preţurile stabilite de evaluatori. Suma recuperată până acum la bugetul de stat provine în principal din popriri conturi bancare, popriri ale sumelor datorate de către terţi şi valorificarea imobilelor sechestrate", menţionează sursa citată.

Fiscul precizează că inspectorii structurii de executări silite cazuri speciale din cadrul ANAF vor continua procedurile de valorificare a tuturor părţilor sociale la societăţile comerciale la care debitorul are calitatea de asociat şi a terenurilor şi imobilelor deţinute de debitor, potrivit legii, prin publicarea anunţurilor de licitaţie în vederea facilitării participării potenţialilor ofertanţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb